Sport

Andrei Cristea e „all-in” pe calificarea FCSB-ului în fața lui Lyon: „Credeți-mă ce vă spun!”

Andrei Cristea, eroul din urmă cu două decenii de la Steaua - Valencia, e convins că FCSB o poate elimina pe Lyon din optimile Europa League
26.02.2025 | 13:25
Andrei Cristea e allin pe calificarea FCSBului in fata lui Lyon Credetima ce va spun
Andrei Cristea e „all-in” pe calificarea lui FCSB în fața lui Lyon: „Credeți-mă ce vă spun!”. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Puțină lume le dă șanse celor de la FCSB în dubla cu Lyon din optimile Europa League. Nu și Andrei Cristea. Fostul atacant are argumente pentru care campioana României este favorită la calificare.

Andrei Cristea e convins că FCSB o poate elimina pe Lyon din optimile Europa League

În urmă cu două decenii, Andrei Cristea (40 de ani) punea umărul la calificarea Stelei în optimile Cupei UEFA. Fostul atacant a marcat două goluri în returul de la București cu Valencia, calificarea fiind tranșată de roș-albaștri la loviturile de departajare.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Gigi Becali a ajuns din nou în optimi, acolo unde s-a oprit în 2005 și în 2013. FCSB speră să se autodepășească și să se califice în sferturi.

N-a mai fost acolo din sezonul 2005-2006, când n-a trecut mai departe de semifinale. Dubla dintre FCSB și Lyon e programată pe 6 martie, turul, la București, și 13 martie, returul, în Franța.

ADVERTISEMENT

„În momentul de față, eu îi văd un pic favoriți față de Lyon, credeți-mă ce vă spun, au experiență, singurul minus al lor este faptul că din jucătorii importanți sunt accidentați.

Se joacă, Lyonul nu mai este ceea ce a fost în urmă cu mulți ani”, a declarat Andrei Cristea, conform as.ro.

ADVERTISEMENT

Andrei Cristea a jucat pentru roș-albaștri în perioada 2004-2006. El a fost cumpărat de Gigi Becali de la FCM Bacău în schimbul sumei de 800.000 de euro. Cât timp a evoluat în Ghencea, fostul atacant a bifat 73 de apariții, a marcat 12 goluri și a oferit 1 assist. Are în palmares două titluri cu FCSB, câștigate în 2005 și 2006.

ADVERTISEMENT

„Victorie pe Național Arena și egal în Franța”

Junior Morais (38 de ani) a jucat și el în primăvara Europa League cu FCSB și le ține pumnii roș-albaștrilor în dubla cu Lyon. Fundașul stânga brazilian i-a eliminat pe francezi în 2014, când juca la Astra Giurgiu.

„Eu cred că FCSB se va califica. Victorie pe Arena Naţională, apoi egal în Franţa. Așa prevăd eu. FCSB a jucat bine şi cu Manchester United”, a transmis Junior Morais.

2,75 este cota Betano pentru „2 solist” la Rapid - FCSB