Andrei Cristea a reușit o dublă de senzație în urmă cu 16 ani împotriva Valenciei. Fostul atacant a dezvăluit pentru FANATIK că Walter Zenga le-a spus în avion, la întoarcerea la București, că se vor califica, deși pierduseră partida tur cu 0-2.
După ce Florin Gardoș a relatat în exclusivitate pentru FANATIK povestea calificării miraculoase cu Ajax, a venit momentul aniversar al unui alt meci de referință pentru roș-albaștri.
Andrei Cristea a oferit un interviu spectaculos, la 16 ani ani de la „cea mai importantă calificare a unei echipe românești după Revoluție”, așa cum a numit-o eroul acelei partide care va rămâne în istoria fotbalului românesc, în fața campioanei Spaniei și deținătoarea Cupei UEFA de la acea vreme.
Andrei, 16 ani de la meciul vieții tale: Steaua – Valencia…
– Aoleu, am și uitat! Un moment incredibil. Dacă atunci natura și terenul a fost cu noi la meciul cu Viitorul a fost exact pe dos (n.r. râde). Ce să mai, exact cum ai zis și tu e indiscutabil meciul vieții mele! Nu-mi vine să cred că au trecut 16 ani. Ne aducem aminte cu plăcere în fiecare an toți cei care am fost pe teren în acea seară de vis pentru Steaua și pentru fotbalul românesc. A fost o minune pentru că nimeni nu s-ar fi așteptat, un moment de reviriment al fotbalului românesc în cupele europene.
Atunci echipele românești au început să scoată din nou capul în Europa, jucătorii au început să plece și ei pe sume bune în străinătate. E important că am marcat atunci două goluri dar nu mai important decât grupul din care făceam parte. Erau jucători precum Mirel Rădoi, George Ogăraru, Mihai Neșu, Daniel Oprița, Dorinel Munteanu, Petre Marin, Nicolae Dică, Sorin Ghionea… o echipă incredibilă. Absolut toți merită menționați pentru că era un grup fantastic! Și doi portari incredibili: Vasili Hamutovski și Martin Tudor, Dumnezeu să îl ierte!
Cât de mare a fost această performanță?
– Părerea mea e că a fost mult mai mare decât calificarea împotriva Ajax-ului, care a fost obținută asemănător. A fost prima mare calificare a unei echipe românești după Revoluție! Valencia nu era Ajax! Atunci era un fel de Manchester City, PSG, echipe de astea care chiar contează! Tocmai câștigase Cupa UEFA, o competiție mult mai puternică decât Europa League. Ajax-ul era o academie, iar Valencia era campioana Spaniei!
Mai ții legătura cu foștii tăi colegi?
– Și acum suntem la fel de uniți. Am mai vorbit cu Walter Zenga, am rămas foarte uniți cei de la Steaua! Și cu Cosmin Olăroiu la fel. Ne salutăm mereu, avem și un grup de Whats App, ne întâlnim și discutăm când avem posibilitatea. Sunt persoane de care am rămas legat și alături de care am trăit momente minunate. Astea nu se uită niciodată! Suntem legați pe viață. Cu Mirel, George, Paraschiv, Petre Marin, Daniel Oprița, povestim și ne simțim foarte bine și chiar am vorbit de multe ori despre acest meci în care am scris istorie.
A fost unul dintre cele mai proaste terenuri pe care ai jucat în carieră?
– Nici vorbă! Am jucat pe terenuri mult mai proaste. Oricum pe noi ne-a avantajat extrem de mult! Putem spune că am obținut această calificare și datorită terenului. Pe un gazon bun cred că nu aveam șanse pentru că erau mult mai tehnici și mai valoroși. Nu cred că aveam vreo șansă! Plus că noi eram foarte tari, foarte bine pregătiți fizic, iar ei aveau jucători trecuți de 30 de ani, care nu erau obișnuiți cu astfel de terenuri.
Noi eram tineri și repet, eram foarte bine pregătiți. Ei aveau probleme cu fundașii lor centrali. Aveau o echipă fabuloasă: celebrul Ayala, Baraja, Aimar, chiar i-am luat tricoul după acel meci, Di Vaio, tocmai plecase Mendieta. Când mă gândesc ce echipă aveau parcă nu-mi vine să cred că i-am scos. Ca să nu mai zic de duelurile cu Amedeo Carboni, care m-a înjurat tot meciul și chiar mi-a rupt o coastă! D-aia m-a și schimbat în minutul 90. Nici nu am putut să merg o săptămână-două!
Care a fost primul moment în care ați sperat la calificare?
– În primul rând cred că ar fi de menționat abordarea foarte bună a lui Walter Zenga. În avion când ne întorceam de la Valencia, după ce pierdusem cu 2-0, ne-a spus că ne calificăm și noi am început să râdem (n.r. râde)! Îmi aduc aminte perfect când s-a întors din față și ne-a spus: ‘Băieți, uitați-vă la mine! Ne calificăm la București! Am mare încredere că vom reuși!’. În prelungiri, pe Ghencea, nu ne-a mai zis nimic! Toată lumea era extrem de concentrată. Ne-a adus aminte doar ce ne-a spus în avion când am plecat din Spania.
Am ajuns la București și am început meciul. Nu am avut nicio problemă în prima repriză și la pauză am intrat cu 0-0. Fără niciun fel de presiune sau vreun discurs ne-a zis: ‘Eu vreau să câștig această partidă indiferent de rezultat!’. Pe urmă am dat 1-0, senzația mea, parcă ieri văd că s-a întâmplat, am zis să dea Dumnezeu să câștigăm meciul ăsta și să mergem peste ei. La 2-0 deja era ceva inimaginabil! Era o șansă pe care noi nu aveam cum să o pierdem, să o ratăm! Eram convinși că ne vom califica la 2-0, iar spaniolii erau cu moralul la pământ. Erau jucători foarte mari și nu le convenea felul în care noi am abordat partida și dârzenia cu care am jucat.
Descrie-mi pe scurt cele două goluri împotriva Valenciei…
– Deja parcă m-am întors în timp de când vorbim. La primul gol nu îmi explic până azi cum am reușit să driblez atât de bine și nu am alunecat. Am șutat exact între portar și fundaș și pentru un moment mi-a fost teamă că va respinge mingea, dar a intrat în poartă în cele din urmă!
La golul doi, a fost un contraatac extrem de rapid, am primit o pasă în adâncime excelentă, iar mingea mi-a sărit din gazon perfect, exact înainte de șut! Apoi s-a declanșat nebunia pe stadion. Unul dintre cele mai fericite momente din viața mea!
O calificare neașteptată, după ce în tur Valencia putea să mai marcheze…
– Da, cu siguranță! Doar în minutul 90 au avut o ocazie imensă! Rufete a trimis cu capul la vinclu și Hamutovski a scos incredibil. Nu știu cum a putut să scoată mingea aia. S-a întins extraordinar. Dacă acolo se termina 3-0, nu știu dacă mai puteam să revenim. Poate se schimba soarta dublei manșe. Ăla a fost un moment foarte important: Rufete lovește mingea perfect cu capul după o centrare pe bara a doua, țin minte și după atâția ani și Hamutovski scoate incredibil!
Ce înseamnă Andrei, pentru un puști de 20 de ani o dublă împotriva unei echipe de calibrul Valenciei?
– Totul! Înseamnă istorie, înseamnă momentul în care realizezi că ai ajuns cu adevărat fotbalist și ai intrat în fotbalul mare! Acest meci mi-a marcat cariera și m-a motivat tot timpul. Mi-am dat seama că pot fi un exemplu pentru mulți copii care vin din urmă și cred că așa a fost atunci. Am încercat să merg pe drumul ăsta cu muncă multă și seriozitate. Așa poți să te bați și cu jucători mari, care câștigă milioane și care au trofee importante în spate.
Aveam personalitate și asta a contat foarte mult. S-a văzut și în teren în momentele importante de-a lungul timpului. Acum copiii sunt schimbați după un minut! Pe noi nu ne-a forțat nimeni! Noi ne-am forțat prin tot ceea ce făceam și încercam să fim cât mai buni.
Ce vă spuneați pe teren la 2-0 sau înainte de penalty-uri?
– Mirel Rădoi era cel care dădea tonul! Un lider în adevăratul sens al cuvântului. Eu eram mai mic așa și nu aveam curaj să vorbesc în fața căpitanului Stelei. Eu doar ascultam indicațiile pe care le primeam în teren. Eram cuminte și nu-mi permiteam să îmi dau cu părerea.
Mai știi ce primă ați avut atunci la calificare?
– Chiar nu mai știu! Dar oricum, Gigi era foarte corect și ce promitea se ținea de cuvânt. Știu că mi-a dat o primă specială, mai ales că eram favoritul lui. E un om care a încasat foarte mulți bani din fotbal, dar a avut mereu grijă și de fotbaliști de toți cei cu care a lucrat. Chiar și de celelalte cluburi din Liga 1 prin transferurile de jucători. A fost un om care a reinvestit și nu a fugit cu banii ca alții. S-a ținut mereu de cuvânt. Asta nu poate să i-o ia nimeni.
Ce amintiri mai ai de la acel meci?
– Cum ți-am spus, tricoul lui Aimar. Am făcut schimb cu el și ghetele Nike. Le-am și acum acasă într-un loc special unde îmi țin toate medaliile și trofeul de golgheter al campionatului. Acum sunt strâmbe, nici nu mai intră în picior. Nu le-am mai purtat! Atunci, după calificarea cu Valencia le-am mai purtat la câteva meciuri și apoi am vrut să le păstrez.
Ce v-a spus Gigi Becali după meci?
– Nu cred că l-am văzut niciodată atât de fericit! Ne-a chemat direct la Marriott! Ne-a dat un bonus special și am ciocnit un pahar de șampanie. Știu că venise și Traian Băsescu și ne-a felicitat. Momente pe care nu le voi uita niciodată și cu care nu știu câți au avut ocazia să se întâlnească.