Fotbal intern

Andrei Cristea laudă DDB înaintea meciului Poli Iași – Dinamo: „Așa ceva nu s-a mai văzut în România!” Exclusiv

20.03.2021 | 11:22
Andrei Cristea lauda DDB inaintea meciului Poli Iasi  Dinamo Asa ceva nu sa mai vazut in Romania Exclusiv
Andrei Cristea lauda DDB inaintea meciului Poli Iasi - Dinamo: „Asa ceva nu s-a mai vazut in Romania!” Exclusiv
ADVERTISEMENT

Andrei Cristea îi laudă pe fanii-acționari din programul DDB înainte de meciul capital dintre Poli Iași și Dinamo. Fostul golgheter al lui Dinamo consideră că este ceva fără precedent ceea ce au realizat suporterii „câinilor” în acest sezon, în care au ajuns să susțină clubul de unii singuri.

Eroul partidei cu Valencia i-a criticat pe spaniolii care au preluat Dinamo și a declarat într-un interviu pentru FANATIK că nu înțelege cine i-a adus pe aceştia în “Ștefan cel Mare”.

ADVERTISEMENT

Atacantul lui Poli Iași și fostul antrenor al echipei a vorbit despre revenirea sa pe teren și a prefațat meciul dintre Poli Iași și Dinamo, pe care îl consideră cel mai important meci din acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1.

Andrei Cristea prefațează pentru FANATIK partida dintre Poli Iași și Dinamo: „Suntem în luptă cu ei pentru evitarea retrogradării”

Ultimul golgheter al lui Dinamo consideră că Poli Iași se află în luptă directă cu Dinamo pentru evitarea retrogradării și consideră că echipa are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a ieși din această pasă proastă. În aceste condiții în opinia sa Iașiul ar avea șanse să rămână în Casa Pariurilor Liga 1: „E extrem, extrem de important meciul ăsta cu Dinamo! Avem nevoie disperată de o victorie care să ne scoată din pasa asta proastă și să ne deblocheze. Pentru moralul băieților ar fi ceva extraordinar. Repet, un meci foarte important! Dacă vom câștiga nu mai contează ce a fost și le-am spus-o și băieților. Au nevoie de un meci care să le dea încredere și cu siguranță lucrurile se vor schimba. S-a creat o atmosferă urâtă și avem nevoie să trecem peste asta. Nu merităm să fim pe ultimul loc”, a declarat Andrei Cristea în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Fiind întrebat despre absența lui Pablo Cortacero de la procesul pe care chiar el l-a intentat lui Dinamo, Cristea a declarat descumpănit că nu înțelege cine i-a adus pe acești oameni în Ștefan cel Mare: „Eu nu știu cine i-a adus pe oamenii ăștia! Cine i-a adus la Dinamo? Îmi e greu să vorbesc despre ce se întâmplă la Dinamo, mai ales că suntem în luptă directă cu ei pentru evitarea retrogradării și avem problemele noastre”, a mai spus fostul antrenor al moldovenilor.

Andrei Cristea a revenit la antrenamente însă a dezvăluit site-ului nostru că nu poate fi pe teren la meciul cu Dinamo, chiar dacă și-ar dori foarte mult să ajute echipa. Pentru atacantul ultimei clasate, va urma o perioadă de cel puțin două săptămâni, în care se va evalua și va decide dacă mai poate ajuta echipa: „Sunt bine, tocmai am terminat antrenamentul. Urmează o perioadă în care vreau să mă evaluez  și să văd la ce nivel sunt. Da, nu am mai fost pe teren de mai bine de două luni și nici nu m-am mai gândit la asta. Nu știu dacă voi mai juca. Napoli decide. Nu vreau să țin locul unui tânăr. Eu sunt foarte corect cu mine și voi juca doar dacă eu cred că pot ajuta echipa. Am avut o carieră frumoasă de aproape 20 de ani și nu vreau să rămână lumea cu o impresie greșită. Mai am contract până la vară și apoi vom vedea”, a mai spus Cristea, care ar putea reveni astfel pe gazon la meciul cu FC Hermanstadt, din etapa a 30-a.

ADVERTISEMENT

Andrei Cristea laudă eforturile supraomenești ale suporterilor lui Dinamo: „E ceva fără precendent în România!”

Andrei Cristea este impresionat de eforturile suporterilor dinamoviști din programul DDB și e de părere că ar fi mare păcat ca un club ca Dinamo, care a scris istorie în fotbalul românesc să dispară: „Programul DDB e o mișcare a suporterilor cum nu s-a mai văzut în România! Și pentru asta ar fi mare păcat să retrogradeze. Tot respectul pentru ceea ce reprezintă Dinamo în istoria fotbalului românesc. Situația în clasament nu arată deloc bine, dar pe mine mă interesează în acest moment ce se întâmplă la noi”, a mai spus „antrenorul-jucător”.

Atacantul în vârstă de 36 de ani își dorește ca Poli Iași să câștige prin orice mijloace partida cu Dinamo, pentru a mai spera la salvarea de retrogradare, mai ales că distanța dintre contracandidate se va micșora considerabil în play-out, când se vor înjumătăți punctele: „Le doresc colegilor mei să facă o partidă bună și chiar dacă nu vor reuși asta, le doresc să câștige! Acuma nu mai contează ce și cum! Tot ceea ce contează e rezultatul și apoi cred că exprimarea lor va fi cu totul alta. Te antrenezi altfel când ai rezultate și asta se vede și la Dinamo. Când pierzi, îi vezi supărați, cu capul în pământ”.

ADVERTISEMENT

Andrei Cristea și-a adus aminte și de golul marcat la Iași în fața lui Dinamo, chiar la ultimul meci disputat înainte de pandemie, însă fotbalistulnu grăbește revenirea pe teren pentru a nu risca o accidentare: „M-am antrenat prea puțin în ultimul timp și nu o să joc din păcate. Oricum sunt suspendat. Poate peste două-trei etape. Am încercat să îi antrenez pe băieți, nu pe mine (n.r. râde). Eu sunt motivat și vreau să mai dau goluri. Cred că mai pot juca și nu mă gândesc la retragere. Deși îmi aduc aminte că am învins Dinamo cu golul meu. A fost ultimul meci înainte de pandemie, cu o execuție frumoasă. Mi-ar fi plăcut să intru, dar nu sunt pregătit și nu vreau să risc o accidentare”.

Gazonul din Copou va fi un adversar în plus pentru Dinamo: „Plouă încontinuu la Iași de o săptămână! Terenul va fi greu”

Andrei Cristea e îngrijorat de starea gazonului, după ce la Iași plouă de o săptămână încontinuu. Jucătorul ieșenilor speră ca măcar în ziua meciului precipitațiile să se oprească, atlfel gazonul va fi un adversar în plus: „Plouă de o săptămână încontinuu aici la Iași! Va fi un teren greu, care va dezavantaja pe ambele echipe. O să fie foarte greu! Sper să se oprească ploaia asta până la meci, pentru că nu va fi ușor. E protejat și nici noi nu ne antrenăm pe terenul principal până la ora meciului. Cine se adaptează mai repede la gazon și la presiune, va avea câștig de cauză. Va fi o luptă crâncenă”, anunță îngrjiorat Cristea.

Fostul jucător al lui Dinamo nu crede că Gigi Mulțescu poate schimba peste noapte jocul lui Dinamo și consideră că echipa are probleme din cauza lipsei stabilității: „Nu știu ce să zic. Totul pleacă de la stabilitate. Ei nu au acolo stabilitate, infrastructură, lot de jucători.. sunt principii de bază. Sunt probleme multe și la Iași și la Dinamo. Am jucat acolo și chiar sunt ultimul golgheter al lui Dinamo în sezonul 2010-2011, când am marcat 21 de goluri. E un club pe care eu îl respect, cu niște suporteri extraordinari, dar în momentul de față mă gândesc doar la echipa mea. Nu am timp efectiv să mă gândesc și la alții. Nu vreau să vorbesc superficial, doar ca să îmi dau cu părere ca mulți alții!”, a fost sincer Cristea.

Fostul golgheter din Liga 1 nu consideră că problemele din atac nu sunt principalele dificultăți ale celor două echipe și e de părere că jocul din apărarea va decide ierarhia la finalul campionatului: „Din punctul meu de vedere, apărarea îți câștigă meciurile și îți dă încredere în teren. Dacă nu iei gol, ai timp să construiești, să faci posesie, plus că pui presiune pe adversar. Când iei un gol ești în criză și totul se amplifică fiind la retrogradare! Te simte adversarul și e greu să mai îți faci jocul”.

Andrei Cristea nu se dă bătut și se gândește să mai antreneze pe viitor: „A fost mai mult o obligație decât o oportunitate!”

Andrei Cristea nu se dă bătut după eșecul pe banca lui Poli Iași și deși acum va reveni pe teren ca jucător, atacantul nu se descurajează și ia în calcul ca pe viitor să antreneze din nou: „Eu zic că da. Eu am încercat să ajut și ca antrenor și ca jucător. Și am acceptat postul pentru că echipa se afla într-o situație grea. Dacă eram pe locul 7-8 nu aș fi acceptat niciodată să antrenez Iașiul! Pentru mine a fost mai mult o obligație decât o șansă sau o oportunitate.

Așa a fost să fie și asta a fost decizia clubului. Eu chiar nu vreau să mai comentez. Eu am acceptat să ajut echipa într-un moment greu, pentru că nimeni nu voia să vină și m-am sacrificat! Lucrurile sunt clare. Am avut și momente bune precum revenirea de la Sepsi, apoi meci bun acasă, cu Viitorul la fel jucasem bine. Chiar simțeam că echipa poate să crească și să își revină”.

Cristea speră că Nicolo Napoli poate schimba fața echipei și se oferă să îl ajute pe antrenorul italian cu orice are nevoie, dacă acesta îi va solicita părerea, ceea ce însă până acum nu s-a întâmplat: „Eu sper să producă un șoc pozitiv la echipă. Eu mi-aș dori din suflet ca el să ne ajute și i-am și spus că îi stau la dispoziție cu orice fel de informație, orice fel de gând, orice fel de sfat. Repet, oricând are nevoie, eu îl ajut. Suntem în aceeași barcă și îmi doresc foarte mult să ne salvăm pentru că eu am pus aici ani de zile cărămizi. Au fost momente care rămân în sufletul meu”, a concluzionat fotbalistul pentru FANATIK.

  • 36 de ani are Andrei Cristea
  • 13 ianuarie 2021 e data la care atacantul juca ultima partidă în Liga 1
  • 12 iulie 2020 e data la care atacantul lui Poli Iași marca ultima oară în poarta lui Dinamo
  • 16 goluri a marcat Cristea pentru „câini” în sezonul 2009-2010, când a câștigat titlul de golgher
  • 3 sezoane a jucat atacantul la Dinamo
  • 1 lună și 17 zile a rezistat ca antrenor pe banca lui Poli Iași
  • 402 meciuri are Andrei Cristea în Liga 1
ADVERTISEMENT