Editoriale

Andrei Dicu, alegoric la finala Cupei: „Vergiliu” – poetul Ghiță, „Schillaci” – Eric și Pires, secerătorul de la Statuia Ciumei

26.05.2019 | 00:16
Andrei Dicu alegoric la finala Cupei Vergiliu  poetul Ghita Schillaci  Eric si Pires seceratorul de la Statuia Ciumei

Viitorul a cucerit, la nici 10 ani de la înființare, al doilea trofeu, într-o seară care a avut toate ingredientele. Miză, ambiție, curaj, nebunie. Mai ales nebunie, la un moment dat sinonimă cu inconștiența. Cel puțin asta a arătat Pires, secerătorul de la Giurgiu, care demonstrează că până și un „Romario” are valențe de cotonogar. Jucătorul Astrei și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, după ce a intrat ca plugarul la Calcan, în condițiile în care echipa sa fusese egalată și îl pierduse pe Alibec. Știind că mai avea un „galben”, Pires și-a lovit adversarul de parcă abia aștepta să-l afunde în străfundul stratului de gazon, dovedind una dintre cele mai insolente dar și caraghioase asemănări dintre fotbal și natură. Pires a fost un fel de microb al trădării… Lipsa lui a creat spații, iar așa a apărut golul lui Eric, din prelungiri. Abia intrat pe teren, braziliano-românul a marcat în stilul lui Salvatore Schillaci, iar golul său a închis conturile.

Pentru că amintim de „conturi”, nu trebuie uitat faptul că, potrivit Fanatik.ro, patronul „astralilor”, Ioan Niculae, și-a făcut apariția și dispariția de la stadionul „Ilie Oană” cu o limuzină în valoare de 450.000 de dolari, în condițiile în care nu și-a plătit angajații. Imaginea de la finalul meciului, în care datornicul magnat acuza arbitrajul, deși Pires și-a „croit” adversarul și merita să fie eliminat direct, nu după două cartonașe galbene, a semănat perfect cu imaginea Statuii Ciumei (zisă și „Coloana Ciumei”), de la Viena, care amintește turiștilor de năvălirile otomanilor. Alți indivizi care foloseau civilizațiile altora fără să aibă habar care le este scopul și durata vizitei…

Andrei Dicu, alegoric la finala Cupei: „Vergiliu” – poetul Ghiță, „Schillaci” – Eric și Pires, secerătorul de la Statuia Ciumei

Fără îndoială, Virgil Ghiță a fost eroul meciului. Cu un gol marcat și cu o intervenție poetică, aproape cosmică, izbutită cu cinci minute înainte de finalul prelungirilor, acest „Vergiliu” de la… Ovidiu i-a adus lui Hagi Graalul cu medicamente, după potirul suferinței consumat pe toată durata partidei. „Regele” a fost providențial (pentru că l-a introdus pe Eric), dar „Poetul” a creat toate auspiciile acestei „reinvenții” a Viitorului.

S-a vorbit foarte mult despre felul în care Hagi ar putea gestiona următorul sezon, în situația în care nu va pierde jucători de bază. Rămâne de văzut, deja Gică și grupul pe care l-a creat (și l-a tot primenit) au creat ceea ce unele cluburi „de tradiție” nu îndrăznesc nici să viseze. Deocamdată, se poate spune că, dincolo de valoare, trupa de la Viitorul are și noroc. Ceea ce este esențial. Dar și magic. Ca și acea intervenție a lui Ghiță, demnă de un generic tv…

Alibec, ce păcat!

Dincolo de istoricul meciului, finala de la Ploiești a mai adus în prim plan și alte chestiuni semnificative, ba chiar simbolice. Duelul dintre Ianis Hagi și Denis Alibec amplifica încărcătura acestei întâlniri, pentru că atacantul „astral”, repudiat de FCSB, avea toate premisele să mai salveze câte ceva dintr-un sezon incalificabil. Ceea ce s-a și întâmplat, în minutul 41, când a marcat cu o torpilă, din lovitură liberă, la câteva minute după ce a cerut un penalty rămas… enigmatic. Păcat de accidentarea din minutul 72, care l-a trimis pe tușă. Putea mai mult în această seară și n-a fost departe să „comită”, din nou, un joc… ca pe vremuri. Păcat că, în lipsa lui, giurgiuvenii s-au pironit în propriul lor univers de ghips. Cu toate astea, Alibec a rămas același tip: Îl arunci undeva și toată lumea rămâne cu ochii pironiți, pe el!

De altfel, problema cu Denis e un pic „mai” amplă decât pare, la prima impresie. În ce-l privește, vocile care l-au contestat au fost foarte revoluționare și uneori, foarte îndreptățite. Numai că, răspunsul trebuie să înceapă de la cauze. Multe lucruri s-ar rezolva dacă li s-ar descoperi adevărata rădăcină. Pentru că necompetitive nu sunt numai anumite frustrări ale noastre, fie că suntem patroni, jucători sau ziariști. Necompetitivă e, câteodată și munca unor trimiși mesianici să deretice în grădina unor cluburi de fotbal, de care ar trebui să se ocupe unii, „de meserie”, mai ales că mulți dintre acești grațioși în ale cuvintelor și tromboanelor nici nu „fac” ceva, doar zic că „fac”. Dar e foarte greu să te apuci să-ți rezolvi problema propriei tale grădini…

Un intrus în poveste: CSU Craiova

S-a discutat foarte mult despre felul în care CSU Craiova a ajuns la mâna lui Hagi. Mai exact, dacă Viitorul câștiga Cupa, ceea ce s-a și întâmplat, prazului bont îi făcea Dumnezeu piață, ba chiar și mall cu „cionomatograf”. Dar ce mai înseamnă Craiova, ca să vorbim despre ea într-un asemenea moment, când implora milă după ce, cu bună știință, s-a batjocorit singură, de la începutul play-off-ului? Oltenii au vrut să ne prezinte dezacordul, dizarmonia, ca sursă de farmec și de autenticitate. Muică, „descurcăreala” proverbială a ținut la „primul termen”, dar la instanța prevăzută pentru recurs se anunță nori nasoi. Vin niște urne, la tragerea la sorți, că mai bine rămânea umilința sănătoasă, decât bafta lui Sucă!

O Sărbătoare și o Istorie

Chiar dacă orele sunt înaintate, după această finală mai merită subliniat un aspect esențial. S-a perorat enorm pe seama faptului că ultimul act al competiției nu era atât de ofertant așa cum stăteau lucrurile pe vremea în care cluburi precum Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova și mai ales actuala campioană, CFR Cluj, luptau pentru Cupă. Mai mult, s-a speculat pe seama unui posibil dezinteres al echipelor care s-au luptat la titlu, față de competiția KO. Ca de obicei, șchipătăm la capitolele „mentalitate” și „educație”. Cluburile de tradiție, care, în timp, au devenit ingredientele „cremei” fotbalului mondial, păstrează în vitrinele lor absolut toate trofeele, de la… Cupa Sudorului, la trofeul Champions League. E vorba despre respectul pentru meserie, pentru competiție și pentru această sărbătoare care este sau care ar trebui să fie spectacolul fotbalistic.

De altfel, din acest punct de vedere, al respectului și al bucuriei pentru joc, ploieștenii care, în mare majoritate, au populat tribunele stadionului „Ilie Oană”, desi echipa lor de suflet este departe de ce a însemnat odată, merită respect și aplauze. Cupa României înseamnă mai mult decât un obiect, o victorie de moment și chiar decât o calificare directă în turul 2 preliminar al UEFA Europa League. Ea definește tradiția, parfumul și uneori, cum spuneam la început, chiar poezia.

Cupa României vinde rareori plăci comemorative. Acest meci a fost trezirea saloanelor adormite ale unei lumi satisfăcută de ea însăși.

Prolog în loc de… epilog

Indiferent de deznodământul acestei aventuri palpitante, de numele proaspetei posesoare a trofeului și de maeștrii dezolării, este obligatoriu să reamintim un alt „amănunt”. Prevăzută să înceapă la ora 20.00, finala Cupei României a debutat, practic, cu mai bine de două ore înaintea primului fluier, cu un moment istoric. La vremea aceea, colegii prezenți la Ploiești prezentau, în exclusivitate, declarația lui Gică Popescu, cel care se pregătește să i se alăture, din sezonul viitor, lui Hagi, la… Viitorul. Deloc pleonastic acest joc de cuvinte și de împrejurări, pentru că „duo-ul” de la Națională se pregătește să se reunească, după mulți ani și la o echipă de club. A trecut multă vreme de la „epocile” Barcelona și Galata, dar a venit rândul grupării constănțene să-i reunescă iarăși, sub steag, pe cei doi.

Bravo, Hagi, felicitări, Viitorul!