Editoriale

Andrei Dicu, blând după derby-ul Dinamo – FCSB: Sfântul Grigore și Popa Deșteptul au salvat „mărețele umbre”

25.06.2020 | 23:21
Andrei Dicu bland dupa derbyul Dinamo  FCSB Sfantul Grigore si Popa Desteptul au salvat maretele umbre
ADVERTISEMENT

Am văzut un joc stupid. Timp de peste 60 de minute, a fost un omagiu eretic adus „Eternelor derby-uri”. Am fi avut toate motivele să ne uităm pieziș la meciul Dinamo – FCSB, dacă meschinăria nu s-ar fi lăsat eclipsată de doi oameni. Adi Popa și mai ales Ricardo Grigore.

„Sunt ultimul om. Îmi vine să mă las de fotbal…”, așa și-a început declarația dinamovistul Ricardo, după chelfăneala încasată în această seară. Băiatul a continuat, dar deja lucrurile erau clare. Ca și lacrimile.

ADVERTISEMENT

Doamne, ce mi-ar fi plăcut să scriu aici, în vechea greacă, sub umbra vulturului îmblânzit de Pitagora și a leilor zeiței Hecate: „Omne individum ineffabile!”. Am… schimbat-o pe latinește, nu de alta, dar îmi plac discuțiile amicale cu colegul… Mister,  care, foarte probabil, va comenta într-un fel sau altul.

Andrei Dicu, blând după derby-ul Dinamo – FCSB: Sfântul Grigore și Popa Deșteptul au salvat „mărețele umbre”

Ricardo Grigore a jucat prost. Ca toată echipa. Nici FCSB n-a jucat mai bine, dar… a găsit o echipă de gugufi, pe care a bătut-o de i-au mers fulgii. Dar Ricardo Grigore a simțit. A suferit. A plâns. Există legi în Univers care ne reclamă sfințenie. El, Ricardo, n-a „reclamat-o”, dar ne-a făcut să o simțim. Acest băiat SIMTE. VREA. POATE. Este un june care trebuie protejat.

ADVERTISEMENT

Adi Popa, „Motoreta” de care râdem mulți, a respectat o altă lege a Universului. Aceea a nu te da bătut. Dacă ai un singur atu, unul singur, luptă pentru tine, chiar cu cea mai străină inimă cu putință.

Acești doi oameni au salvat un meci prost, fiecare prin felul său. Începusem să scriu acest editorial, cumva ironic, referindu-mă la Imnul Național, care spune:„ Priviți mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine….” … Dar am lăsat sabia jos. Da, s-a jucat prost. Execrabil. Dar nu-i poți compara pe Ricardo și pe Popa cu Lucescu sau cu Boloni. Lumea, deși se întoarce, nu mai vine înapoi. Și nici Planeta. Nici „Eternele Derby-uri”.

ADVERTISEMENT

Ricardo, Adi și gustul răbdării

E bine că ne-am îmbogățit vederea chiar și cu un meci… funest. Din orice se poate învăța.

Într-o discuție oarecare, cineva și-a exprimat curiozitatea de a afla dacă Nicolae Iorga obișnuia, ca adolescent, să asculte muzică. Nu numai că asculta muzică, dar cânta el însuși la pian, cu degete modelate parcă anume. Un copil precum acest Ricardo are degetele sufletului modelate de smerenie. Un veteran, precum Popa, are tălpile mâinilor bătucite de frustrări. Amândoi au descoperit, astăzi, gustul răbdării. E drept, complet diferit…

Repet, am văzut un joc complet ridicol, până la un punct. Dar dincolo de ce e „în iarbă”, vorba lui Mister, contează ce rămâne în suflet. În suflet îți reapar Sfinții, dar nu când îi chemi tu… Ci doar atunci când doresc Ei.

ADVERTISEMENT

În suflet rămân trei lucruri. Sau… „chestii”. Dincolo de ratangiii din teren, care ne-au exasperat, dincolo de norocul care a călăuzit FCSB spre o victorie mare, dincolo de faptul că Mihalcea e un nume gigantic, istoricește vorbind, dar niciodată nu va fi un nume de antrenor, am văzut că Lumina nu vine de unde ne așteptăm. Vine din copilul Ricardo și din … moșul, cu ghilimelele de rigoare, reactivat, Popa. Un Popa care s-a dovedit mai deștept decât mi-aș fi imaginat.

Ei au salvat „mărețele umbre”. Și chiar dacă, mâine, orice echipă din Uzbekistan, din… Coreea de Nord ar juca împotriva lui FCSB sau a lui Dinamo și evident că le-ar bate la sânge, important este să fim oameni. A fi sportiv înseamnă a avea educația sentimentului. Și sentimentul educației.

Acel copil, Ricardo, a plâns pentru că Daimonul său venea către el însuși. Pardon, „Însuși”. Popa a plecat supărat de pe gazon pentru că tot ceea ce există nu poate să moară. Da. Am avut un parte de un… „derby”.

Unii, din fotolii, cred că au pierdut sau că au câștigat.

Aveți răbdare.

ADVERTISEMENT