“Colțescu a fost tăntălău, nu rasist!” Editorial de la „negru” la „alb-închis”, în pseudo-scandalul de la Paris

2020 este anul marii turbări! Toată logica s-a dat peste cap, într-o pandemie „neagră”, care ține de înnodatul minților, dincolo de alte virusuri. Pseudo-scandalul „rasismului”, cu Sebi Colțescu în rolul principal este o butaforie: imaginea plagiată a unei frustrări generalizate. Uneori, rasismul este invocat de cei care se auto-victimizează, crezând că-l previn. Și pe bună dreptate, din agresor, Colțescu a devenit agresat. „Moi aussi, je suis Colțescu!”, le-aș spune și eu jurnaliștilor de la „Charlie Hebdo” sau Carolinei Garcia…

Da, Sebi Colțescu a folosit remarca „negru”, referitoare la Pierre Webo. Inițial, tuturor ni s-au tulburat mințile. A ieșit un scandal monumental, flambat mai ales de cei de la Istanbul Bașakșekir, care s-au retras de pe teren urmând exemplele radicale servite de cel mai arogant „ultras” al lor, cel mai iubit fiu al poporului, Recep Erdogan. În România, taberele au fost împărțite. Colțescu a trecut pe lângă toate furcile caudine, de la miștouri și pamflete, la amenințări cu spânzurătoarea. Metaforic vorbind, evident. Uităm, însă, că în viață nu există alb și negru, ci doar nuanțe de gri.

Anul trecut, aproape în aceeași perioadă, vizitam Parisul. Inițial, mi-a fost teamă de anumite reacții, conștient fiind de modul pieziș în care ne privesc unii dintre francezi. Inconștient și deja „setat” dinaintea plecării, ajunsesem în situația jenantă de a trăi sub imperiul ideilor preconcepute, așa cum se petrec acum lucrurile și în „pseudo-scandalul Colțescu”. În ce mă privește, evident, exagerasem. Pe strada pe care locuiam, în fiecare seară, „negrii” care dansau cu berile sădite în caldarâm ne salutau primii, pe noi, „cei albi”, atunci când ne întorceam din oraș…

O amintire cu Simona Halep și lista rămâne dechisă: „Moi aussi, je suis Colțescu!”

Referitor la recentul scandal de la Paris, vorbim despre o exagerare de proporții, despre o mentalitate „open minded” de falsă factură, pentru că a fi cu mintea deschisă nu înseamnă a călca pe cadavre devenind lozincar, ci a percepe, rațional, schimbarea Lumii și a lumilor din fiecare dintre noi. Poate că exprimarea „cel negru”, folosită de Colțescu în vâltoarea unui meci (atenție, nu „la rece”, la o cafeluță!) nu a fost tocmai fair-play, dar probabil că, în curând, vom fi înjurați pentru că vom face oameni de zăpadă albi! Mai bine îi vaccinăm de acum, să se nască într-o nuanță de alb-închis.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

„Je suis Simona!”, am scris atunci când, după ce a triumfat la Roland Garros, Halep a devenit ținta unor bășcălii ieftine, marca „Charlie Hebdo”.  Dar, atenție, Halep nu a „părăsit” terenul și va reveni, oricând, la Paris, inclusiv din respect pentru competiție. Vorbim despre aceiași jurnaliști pe care presa mondială, înclusiv mass-media „de fier vechi” din România, îi susținuseră atunci când franțujii deveniseră victimele fanatismului. În fine, să revenim.

Opinia publică (a se citi „internetul”) s-a divizat în două tabere principale. Prima ține să-l tragă pe roată pe arbitru, într-un veritabil show cu lumini și cu strigături. Din bimbiricul sufletului celei de a doua tabere a țâșnit un fior naționalist, de ți-e teamă să mai ieși pe stradă, nu care cumva să nu te ia pe sus uraganul „patriotic” și să te arunce, Doamne iartă-mă, pe undeva prin Paris, departe de fericirea noastră mioritică. Mărturisesc că mă regăsesc în cea de-a treia tabără, a victimelor colaterale, care pretind recurs la normalitate și la echilibru. Și eu sunt un mic Colțescu, pentru că rămân tributar educației primite acasă. Nici eu n-am știut că în Germania cremvurștii se mănâncă doar cu mâna și că dacă-i „basculezi”, elegant, cu furculița, ca la noi acasă, ești acuzat de snobism. Nici Colțescu n-a avut habar sau a uitat prea lesne că, mai ales din postura de oficial, trebuie să-ți ții pliscul ferecat. Cât trăim învățăm, chiar și pe buza ghilotinei…

Crucificat în România, Sebi Colțescu este apărat de străini. „Dacă sunt singura persoană albă dintr-o cameră sau dintr-un grup, cum altfel poți să descrii singura persoană albă sau neagră din acel grup? Dacă există cinci antrenori negri și un antrenor alb, el (n.r Colțescu) ar spune „cel alb”. Ce altceva ar putea să spună? Arbitrul (n.r Ovidiu Hațegan) nu știe pe cine să sancționeze, al patrulea oficial (adicătelea Colțescu) trebuie să-i spună spre cine să se ducă, așa cum îi spune să se ducă spre „cel negru”. Apoi, arbitrul îl poate întreba numele și elimina. Funcția celui de-al patrulea arbitru e doar să-l identifice, nu să-l întrebe numele. Și dacă a spus „negro”… Dacă acesta e cuvântul românesc pentru negru, ce nu e în regulă?”, a declarat John Barnes, fostul atacant al lui Liverpool. Adică a zis-o taman un „jucător de culoare”, cum le spuneam noi, pe vremea lui Nea Nicu…

Precedentele anti-românești și Michael Jackson din Craiova

Pentru că spiritele sunt încinse, am cotrobăit și noi, românii, prin sertarele prăfuite ale văicărelii și iată ce bibelouri mișto am găsit… În 2002, la meciul Franța – România, am fost făcuți „țigani”, termen folosit și de Carolina Garcia, la adresa Irinei Begu. Și Christian Gross ne-a „botezat” la fel… Willy Grondin l-a jignit public pe Bănel Nicoliță, folosind același apelativ. În 2011, presa sportivă din Israel a insultat explicit și public galeria Rapidului, iar cehii de la Slavia Praga au scandat „țiganii, țiganii”, în vara lui 2019. Italienii de la Napolii ne-au numit „o rasă de țigani” și, bomboana de pe colivă, ungurii de la Csiksereda au scandat tot… „țiganii” la meciul cu Dinamo. Cine îmi spune că în aceste situații nu a fost vorba despre rasism pur-sânge, spre deosebire de derapajul lui Sebi, minte de seacă Herăstrăul!

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Săracu’ Sebi Colțescu e ca Michael Jackson. Face ce face și tot ajunge vedetă, chiar și când moare în timpul vieții, pentru că se pare că se pare că i s-a cam veștejit cariera! „I love you, Michael!”, vorba aceea… Problema sa este că, după ce a acumulat o ditamai experiența, tot n-a învățat că gura bate fundul. Acesta este fenomenul cel mai grav, în ce-l privește.

Acum ceva vreme, Mitică Dragomir remarca, după multe pățanii memorabile ale lui Colțescu Sebastian, ca eternul inculpat să fie supus evaluării psihologice în orice alt oraș, decât Craiova, acolo unde, se pare, a trecut mereu, „pe pile”. Dacă l-ar fi ascultat cineva pe Nea Mitică, n-am fi ajuns aici… Problema este, însă, repet, una de mentalitate cvasi-generală, iar Colțescu nu e singur. Mulți dintre compatrioți sunt conduși, în continuare, de vechile metehne, de frustrări și mai ales de lipsa de educație și de cultură.

Dincolo, însă, de cazul în sine, situația trebuie privită în ansamblu și din toate punctele de vedere, de la cel al acuzatorului până la cel al acuzatului. Când jucam șah, mă enervam cumplit când auzeam că negrul îmi ia regina. Dincolo de zâmbete, există pe această lume munți de frustrare. Rasismul a fost și rămâne un subiect sensibil și foarte complicat, atâta timp cât definiția termenului devine tot mai confuză. Acest concept trebuie tratat cu băgare de seamă, pentru a evita apariția unor victime colaterale, doar din dorința de a fi vigilenți peste măsură. „Hei-rupismul” naște monștri în mentalități, precum fotografia unui pumnal, exagerată la rang de rană fizică. Cu siguranță, nu e cazul să-l plângem pe Colțescu precum am face-o, de milă, pentru cartofii pe care îi curățăm de coajă. El a greșit, dar a fost tăntălău, guguf, cum vreți, dar nu rasist.

Nodul Gordian: Iliberalism și discriminare

În ce-l privește strict pe Sebi Colțescu, om cu state vechi în materie de gafe, cunoscut client al reproșurilor, etapă de etapă în Liga 1, el și-a așezat singur tărtăcuța pe butucul călăului și nu în propria ogradă, ci unde l-a „admirat” tot mapamondul. Parcă l-a împins necuratul la acel moment de neatenție, așa cum aceeași entitate vicioasă i-a vrăjit și pe acuzatorii săi din teren cât să exagereze de parcă le-ar fi pus cineva ceară fierbinte, în ghete. Vrem, nu vrem, pe terenul de fotbal se fac multe afirmații, „neortodoxe”, cum li s-ar spune. Nu scuzăm pe nimeni, nici nu acuzăm, dar ne-am trezit în fața unui Nod Gordian care n-a fost, deocamdată, tăiat de nicio sabie.

Doctrina „iliberalismului” promovează o exagerare în materie de discriminare. Părerile sunt împărțite, dar ideologia a fost îmbrățișată atât în Europa, cât și peste Ocean. Problema care apare este dacă nu cumva tot ceea ce are un mugur fundamentalist este nociv. Repet, Colțescu a greșit, dar probabil că în cazul lui se exagerează. De multe ori, încercând să facem dreptate, comitem nedreptăți. Vă dezvălui faptul că, recent, un cunoscut sociolog mi-a telefonat, întrebându-mă cum să-și schimbe vorbele (n.r vorbise la altă instituție media), după ce îl „executase” pe Colțescu, neștiind că arbitrul avusese două tentative de suicid. Omului îi tremura carnea de frică, pentru că, prin sentința sa, putea să-și distrugă seamănul, pe viață…

Am văzut că exemplul Colțescu are și contra-exemple. Nu acuz pe nimeni, dar sunt cetățean european și merit să fiu cântărit cu aceeași unitate de măsură, precum ceialți cetățeni ai continentului, de la Paris, Berlin sau de la Budapesta. Sunt cetățean al Lumii și vreau să fiu tratat precum cetățeanul Lumii care trăiește la Istanbul. Nu sunt obligat să-mi pun cenușă în cap, mai mult decât permite bunul simț. Nu sunt pașalâc și nici victima unei frustrări ori a unei refulări. Sunt conștient că trebuie să dau socoteală pentru greșelile mele, dar ar fi nedrept și… discriminatoriu să devin victima unei exagerări, a unei prețiozități.

Moi aussi, je suis Colțescu! Adică, da, și eu sunt Colțescu!