Andrei Dicu, despre cum am dărâmat „Marele Zid”: S1mo, Uraganul trezit al unei Românii ațipite

Suntem setați. Deja avem tabieturi, ceea ce, de data asta nu e deloc grav. Piesa celor de la Cassa Locco, în care se decreta un obicei zilnic („mă trezesc dimineața, beau o ceașcă de cafea, dulce e soția mea…”), a devenit istorie. De ceva vreme, în România, lumea se trezește cu S1mona Halep. În gând. „La ce oră joacă?”, mă întreabă o colegă, cu care vorbeam, teoretic, pe cu totul și cu totul alte teme. Îmi amintesc discuția de ieri, cu Iulian. O conversație care a purtat noroc, pentru că S1mo a desființat-o pe juna care a avut impresia că-i poate face față. „Deci, e clar, batem și azi!”, am gândit… „Batem”, la plural, pentru că Halep a devenit un interes național. E parte din fiecare dintre noi…

Colegii de la FANATIK.RO, poate îngerii păzitori ai S1monei (pentru că se observă cu ochiul liber că o influențează energetic, pozitiv…) transmit de la Wimbledon ca la foc automat. Deja nu mai vorbim despre meseria de jurnalist, ci despre alt tabiet… „La Roland Garros eram obosită mental. Aici aș putea să fac mai bine decât am făcut la Paris. Sunt mult mai încrezătoare”, spunea Halep, citată de „fanaticii” despre care vă vorbeam. Shuai Zhang se anunța, așadar, victima perfectă. N-a fost, însă, chiar așa, pentru că, în primul set, ne-au trecut toate apele, de la Dâmbovița la „apa grea”, care se folosește la bombele atomice, adică un fel de S1mona Halep mai mici. 7-6, 6-1 e un scor complicat. Arată încrâncenare, dar și forța de final a unei campioane, care știe să-și gestioneze forța, frumusețea și experiența.

Andrei Dicu, despre cum am dărâmat „Marele Zid”: S1mo, Uraganul trezit al unei Românii ațipite

Cu o jumătate de oră înaintea meciului, am coborât după țigări. Studiindu-mi graba, cineva dintr-un oraș al frunților căzute și al gurilor tăcute, m-a întrebat:„ Da’ ce, joacă România?”… Da, joacă România, pentru că Halep a trezit trezirea în această țară. Cum spuneam ieri, un copil ne reînvață să ne pricepem în ale trăirii.

Zhang servește puternic. Din corp. S1mona se clatină. Nici n-am apucat să respirăm și s-a făcut 4-1 pentru chinezoaică. E greu cu „ăștia”. Au clădit Marele Zid pe când dormea lumea, au făcut roboți din orez și acum cutremură lumea sportului. S1mo salvează patru mingi de break. A fost un game crucificator. Șase egalități, șase reveniri. Parcă iarba se înghite pe ea însăși. Zhang o aleargă pe româncă. La 4-2 pentru asiatică, îi scriu colegului Vlad, prezent și scriitor excepțional, la fața locului. Îi spun că, aici unde mă aflu, străzile sunt moarte. Din blocuri răzbat strigăte la fiecare lovitură a S1monei. Televizorul exultă: „As, S1mona Halep!!!” E 4-4, după ce „a noastră” fusese condusă cu 4-1. Lângă mine, cineva își aprinde fumeganța, invers. 5-4 pentru Zhang. Frisoanele își cer, iar, dreptul la discurs. 5-5 și cartierele explodează ca o uzină sub bombardament. S1mo greșește iar. Da, e româncă, deci e oscilantă. Apoi, chinezoaica se prăbușește peste fileu, cade, cărămidă cu cărămidă. Dar nu cedează. 6-6. Ajungem la execuțiile de final.

Acesta nu mai e, de multă vreme, un editorial, ci cronica unor scurtcircuite. Se merge cap la cap. Se sorb iluzii și se încearcă lovituri decisive. Ca la box… Asta, până când Halep își reamintește cine e și își pedepsește adversara precum legendarul spadasin Nevers. Zhang a tras ghiulele oarbe, cu neutralitatea unei mâini moarte. Avem 1-0 la seturi, după un chin majestuos. „Avem”, pentru că astăzi România e S1mona. Azi, nu avem nevoie de oaze de pace…

De la 1-4, la 7-6 și 6-1. Isprava unui sistem tehnico-științific

În setul al doilea (și Dumnezeu ne-a ajutat să fie ultimul…), Uraganul Halep a lovit năpraznic. Nici n-am respirat bine și „a noastră” făcuse deja 4-1, plus un game la zero… Marele Zid respiră românește și mai ales învață să ne cunoască suferințele. Am fost furați, am fost dezmoșteniți, am fost crucificați de imperii, dar am trecut mai departe prin speranța că o dreptate ulterioară va veni. Și asta ne arată S1mona Halep. Tenisul nu e sport, e viață. Una elegantă și demonstrativă.

E vară, la Wimbledon e cald, ca și la București, dar mai aveam puțin și ni se înzăpezeau tâmplele. În acel prim set, la 4-1 pentru chinezoaică, totul părea distrus. Culmea, imediat, la 4-2, s-a făcut soare. Am simțit că vom câștiga. Scriu „vom” pentru că, repet, această fată a strâns toată țara lângă ea. Nu-i ușor, e infernal de greu de ținut o asemenea povară, dar probabil că este onorant. Cu siguranță, pentru noi, spectatorii activi, este. Patria nu supraviețuiește prin rugăciuni, ci prin mirare. Prin explozii de talent. Ipocriții puritani care ne acuză de „naționalism” să rămână sub altele. Avem această bucurie, de a fi români și ar trebui să știm să ne-o gestionăm.

S1mo s-a dovedit un uriaș sistem tehnico-științific. A gândit și a trăit frumos. Altfel, nu ar fi câștigat. De fapt, nu a câștigat. A învins. Și asta s-a întâmplat în fața unei sportive cu un ambâț extrem, care s-a prezentat regulamentar pe teren ca s-o „bată” pe româncă, nu ca să triumfe într-un sport, iar „boala” asta a făcut-o, la final, să tacă muzical. Istoria e mare, oamenii sunt mici, iar Zhang a vrut să fie la fel de mare ca istoria. Ei, e mai greu când prin preajmă se mai găsesc niscaiva români…

Digisport.ro

David Beckham a câștigat lupta cu cele 150 și ia potul cel mare: 280 de milioane de euro dintr-un ”foc”!

Ce învățăm după măcel

Nici nu mai revin la măcelul din setul al doilea… Acest 6-1 nu mai lasă loc de comentarii. Important este ce învățăm din ce înseamnă Halep. „Haterii” ei (că așa se zice acum…) îi minimalizează importanța și se referă strict la aspectul financiar. E adevărat că S1mo muncește, în primul rând, pentru ea. E firesc… Dar fluxul energetic creat în țară este esențial. Acest om are un „discurs motivațional” pe care ar fi normal să-l băgăm în tărtăcuțe. O Românie ațipită, în care toată lumea are dreptate dar prea puțini muncesc pentru dreptatea lor, are nevoie de acest om. Dreptatea se dobândește când revii de la 1-4, având sânge în instalație și muniție în suflet.

Am spus mai devreme că acesta nu este un editorial, ci cronica unor dezechilibre. Le-am văzut, pe rând și la S1mo și la Zhang. Primordial a fost felul în care Halep a redevenit în ea însăși. În viață, ca și în sport, important e să știi să te ridici.

Aici, de unde scriu, aerul se reașează în ordinea inițială. Acolo, la Wimbledon, S1mo simte, din nou, vârtejul înălțimilor. Ca într-un serial care ne ține cu sufletul la gură, vă spunem…. „va urma”…