Teoretic, ce începe prost se termină și mai prost. Dumnezeu să mai înțeleagă fotbalul și durabila forță a maniei „previziunilor”. A existat tensiune pe toate fronturile, pe undeva era firesc, dar ceea ce s-a întâmplat în prima repriză a derby-ului FCSB-Dinamo (scor 1-1) a întrecut orice limită.
„Roș-albaștrii” păreau abonați la șansa întâi, iar Dinamo tânjea după victorie ca după aer, deși în „eternul derby” nu au existat niciodată „favoriți”. Dincolo de ironiile lui Meme Stoica („Încă o serie de 6 începe diseară, nu pe Netflix, ci pe Arena Națională” ), fostul oficial devenit după osteneală un fel de pictor static, acest „thriller” a extins limitele… previzibilului. Orgoliile și declarațiile „picante” sunt de înțeles, nu însă și violența fizică și rătăcirea în materie de rațiune. De la „Scandalul Bricheta” n-am mai trăit asemenea clipe care amintesc de atmosfera din grote, dar acum am asistat la o premieră istorică și isterică.
Sigur, partida s-a jucat în condiții speciale. S-au împlinit fix 19 ani de la trecerea lui Cătălin Hîldan și presiunea de pe umerii „roș-albilor” era, cel puțin, întreită. Infinită e puterea naturii de a inventa chinuri… Pe de altă parte, moartea fulgerătoare a lui Aurel Petre Rică, unul dintre liderii galeriei roș-albastre, a pus gaz pe foc și benzină peste gaz. Dar niciuna dintre aceste tragedii nu justifică haosul.
Vorba lui Fănuș Neagu, „cu toate aluviunile și războaiele sufletului”, trebuie să ne păstrăm, totuși, demnitatea. În schimb, din momentul în care spectatorii au început să arunce cu obiecte în teren și continuând cu clipa de grație, în care centralul Istvan Kovacs a fost nevoit să oprească partida timp de 10 minute, meciul a arătat ca un accident de circulație. Păcat, mare păcat, pentru că, până atunci se jucase superb, cu „vână”…
Trăiesc sentimentul acut al imposibilității de a fotografia această tulburătoare, dinamică realitate a grobianismului, care ne demonstrează că timp de mai bine de 50 de ani ne-a lipsit Comuna Primitivă și nu fracul și jobenul, confiscate de comuniști. Tensiunea bate fundul, deși adrenalina are și ea seva sa de dreptate sufletească. Nimic, însă, nu justifică lipsa de educație și îndrăznesc să spun, de cultură. „Cred că niciodată în istorie nu s-a întâmplat așa ceva”, a spus Ion Crăciunescu la Digi Sport.
Nu este pentru prima oară când lipsa de educație ne trădează. Atmosfera tip „Bronx” ne-a costat și în privința Echipei Naționale. Știm cu toții că UEFA a decretat ca meciul cu Norvegia, din 15 octombrie, să se dispute cu porțile închise. De vină au fost incidentele de la partidele cu Spania și cu Malta, mai exact scandările rasiste, folosirea materialelor pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafața de joc și pătrunderea spectatorilor pe gazon. Avem exemplul acelui „Stan Pățitul”, dar noi nu pricepem nimic din pilde. Și nici din faptul că suferim cu toții…
Nu mă interesează că pe teren s-a jucat „la rupere” și că arbitrul Isvan Kovacs a pierdut, în unele momente, jocul din frâu. Era FCSB – Dinamo, iar aici era posibil orice, mai puțin să asistăm la un spectacol de balet. Inclusiv declarațiile lui Meme și ale altora au… șarmul lor, fac parte dintr-o șaradă cu care oficialii sau foștii șefi de cluburi ne-au obișnuit. Au și astea parfumul lor. Numai că, fără nicio circumstanță atenuantă, ceea ce s-a întâmplat pe „Arena Națională” pute a dezastru și nu are nimic în comun cu „Națiunea”.
Toate acestea reprezintă reminiscențele unui Ev Mediu târziu, în care ne-a picat de minune să ne ciomăgim conștiințele și acum ne mirăm de ce ne privesc „străinii”, pieziș.
Gândiți-vă, însă, că și în actul secund s-au aruncat cu petarde în teren, una dintre ele „plutind” pe lângă capul lui Bălgrădean. Ei bine, Istvan Kovacs nu a fluierat finalul meciului (deși regulamentul i-ar fi permis), pentru a evita un război civil pe străzile Bucureștiului…
Înfloriți de setea de înflorire a propriilor noastre visuri, transormate într-un permanent coșmar, „suporterii” români au impresia că veșnicia urii s-a născut la sat. Avem de pătimit cu toții, de la Echipa Națională la cluburi și, în cele din urmă, la copiii care în loc de fair-play-ul și de eleganța pe care o pot vedea la TV la meciurile din Europa, deprind, inevitabil, năravul „bătrânilor” care uită să dispară. Cât creier pane să ai să-l insulți pe Coman într-un „etern derby”, iar când joacă sub Tricolor să-i scandezi numele?!
Orbecăind pe coridoare, ne îndreptăm către liniștea paroxistică a coborârii în Infern.