Editoriale

Andrei Dicu, după bombardamentul de pe „Celtic Park”: Inspirația lui Magic Dan aprinde seva orgoliului clujean!

14.08.2019 | 00:56
Andrei Dicu dupa bombardamentul de pe Celtic Park Inspiratia lui Magic Dan aprinde seva orgoliului clujean

Ce meci! Ce nebunie! Ce trăiri sfârtecânde, ca lama unui pumnal ce se încăpățânase să locuiască, alternativ, în carnea războinicilor celor două armate, care păreau să dea bătălia vieții! Câte schimbări de optică și oscilații nervoase pentru noi, cei care n-am fost pe „Celtic Park”, dar am văzut meciul în fața unor televizoare ale căror ecrane fierbeau mai abitir ca oțelul în furnale, mai ales atunci când îl priveam pe Dan Petrescu așa cum l-am fi certat pe Manole că nu s-a zidit pe sine, în mănăstire!… Ei bine, Super Dan a fost mintea și mai ales sufletul, sângele care a pompat în pâinea inimii cu care jucătorii săi s-au hrănit, pentru a executa-o pe Celtic Glasgow, în fața propriilor chibiți cântăcioși: 4-3 pentru CFR și România bate, din nou, la porțile Champions League!

Andrei Dicu, după bombardamentul de pe „Celtic Park”: Inspirația lui Magic Dan aprinde seva orgoliului clujean!

Semnele de exclamare nu contenesc, este normal să fie așa, pentru că, din păcate, fotbalul nostru suportă prea multe dușuri… scoțiene. Ba ne iau căldurile succesului, ba ne sfâșie frigul disperării… Asta, nu pentru că n-am ști cum se plimbă „beșica” pe gazon, ci fiindcă ne pleacă mințile în ofsaid, iar, moralmente vorbind, suntem mai des simulanți decât stimulanți. De data aceasta, acest antrenor enervant de ambițios, uimitor de căpos, s-a dovedit de-a dreptul magic. El a știut cum să-și… stimuleze elevii, iar inspirația sa a adus calificarea. Trebuie spus că, în acest caz, odată terminată, opera nu se desparte de autorul ei, ci continuă, ca un serial a cărui lege e suspansul. Și legenda, pentru că nu e la îndemâna oricui să biruie pe „Celtic Park”, catedrala fotbalului din patria lui Roy Aitken, Mo Johnston și Kenny Dalglish, eminențe ale fotbalului scoțian…

A fost fascinant modul în care o echipă românească a bătut una britanică, folosind taman armele acesteia din urmă. Clujenii n-au cedat fizic, au „arat” terenul, deși se părea – în repriza a doua – că au consumat combustibilul nepotrivit. E drept, campioana României a părut să îngenuncheze la începutul reprizei a doua, când gazdele trăgeau ghiulea după ghiulea, scorul devenise 1-1 și tribuna devenise definiția delirului. Asta, în urma unei grave greșeli de marcaj… Nu-i nimic, la noi incertitudinea e mereu implicată în baladă. Sigur, se poate vorbi și despre șansă, mai ales dacă ne referim la intervenția lui Arlauskis la Griffiths, din final. Dar mai e mult până la final…

Golul lui George Ţucudean a închis tabela la Glasgow
Golul lui George Ţucudean a închis tabela la Glasgow

De la biliard și handbal, la izbăvire…

Meciul s-a jucat pe sistemul „3 în 1”, pe sistemul cafelelor. Am avut o scenă penibilă de biliard, în clipa în care „jucăria” s-a lovit de „bilele” Burcă și Luis Aurelio, la golul de 2-1 marcat de Edouard. Norocul s-a întors și Omrani a înscris după ce Brown a crezut că Moș Crăciun i-a călcat pragul și s-a trezit să adune, cu mâna, bulgări de minge. Doamne, ce moment, aproape de un realism suprarealist a fost acela, în care tremuram să nu rateze Omrani, la reluare! Apoi, am avut parte de un fotbal revanșard, când același Omrani a reparat, cu un al doilea gol, o altă bâlbă din apărarea clujeană. Băieții trebuie să-l poarte cu lectica, prin oraș, ca pe patricienii romani, pe acest francez care a redat mândria Ardealului…

Napoleon și… Petrescu

Apropo de franțuji… Pe vremuri, atunci când urma să ridice în grad un ofițer, Napoleon Bonaparte obișnuia să întrebe:„ A-t il de la chance?” (n.r „Are noroc?”). Dan Petrescu are, cu siguranță, noroc dar la el nu e vorba despre baftă, ci despre magie. Despre vraja care îi sucește mințile atunci când vrea mai mult de la echipa lui, când citește viitorul în schimbările pe care le face și când oferă șanse hazardului. Dincolo de valoarea sa ca antrenor, Magic Dan simte aura grupului din care face parte și pe care îl conduce. Este inspirat și asta ține nu doar de fler, cât mai ales de felul în care „citește” oamenii. L-a trimis în teren pe Țucudean, golgheterul în jurul căruia s-au țesut atâtea polemici, iar băiatul (care, în copilărie, a dat probe la Celtic!!!) a avut o contribuție importantă la golul de 3-3. Apoi, tot el le-a dat guralivelor gazde lovitura de grație.

În același mod a pregătit Petrescu și introducerea lui Păun. Din șutul acestuia s-a născut al doilea punct marca Omrani, într-un moment în care, iarăși, ne credeam victimele unui ghinion împletit în destinul nostru. Asta nu e vreo „potriveală”, nici rezultatul vreunui soi de voodoo modern, ci pur și simplu demonstrația fizică a faptului că miracolele au bun simț. Ca și „norocul”, despre care vorbeam…

Am asistat la o lecție de colecție, încheiată cu hora care ne-a amintit de Cardiff și de „Rose Bowl”…Important este ca magia să nu se stingă, ba chiar să fie exportată către alte zone din fotbalul nostru, acolo unde se doarme pe urechea tatuată cu mesajul „nu se poate”. Ba se poate. Important e cum manageriem puterea și felul în care învățăm cum să nu ne fie, nouă înșine, teamă de ea. Vin meciuri grele. Și emoții tot mai interesante. Mulțimea de volume de poezie a fotbalului românesc va spori, dacă vom avea de a face cu poeți tineri, crescuți sub semnul îmbucurător al respectului față de meserie.