Andrei Dicu, editorial de excepţie pentru tricolori: “Voi sunteți poeții propriului vostru viitor, iar noi bem aripi din zborul vostru…”

„Scoateți România în stradă!” îndemna Hagi, ăl bătrân, înaintea meciului cu Franța. Era cumva tardiv. Țara ieșise în… piețele orașelor, în gurile de tun ale babelor cârtitoare camuflate în fața cârciumilor satelor, în bulucul academiei de pariori, peste tot… Țara a ieșit în stradă de când joacă și se joacă acești copii. Cu mai bine de o oră înainte de joc, colegii de la FANATIK.RO, prompți și ca de obicei, cei mai buni, ne anunțau că românii încingeau, deja, hore prin Italia. Vorba aceea, a lui Furdui Iancu, „cântă Horea ca să joc…”. E o durere ancestrală în sângele și în corzile vocale ale acestei nații. O durere îndreptățită prin nefericirile istorice dar neadaptată la neputințele noastre contemporane. Acesta este motivul pentru care românii IUBESC această generație de copii, antrenați de Mirel Rădoi. Pentru că ei sunt, de fapt, ceea ce ar fi trebuit să fim noi. Noi, ăia, de multe zeci de generații. Nu „smardoi” la miștouri, ci campioni ai familiilor noastre, la pus osul la treabă…

Undeva la Costinești, meciul s-a urmărit cu gustul sării de mare și al unui calm aparent. Pentru că marea a fost blândă cu noi… Gazda mea, un om împodobit de suflet, dar cu capul pe umeri, nu emoțional-exploziv ca mine, trăgea de funiile televizorului, să-l scoată în curte de la ora 20:00, ca pe un dulău gata să muște din franțuji.  Mai târziu, la ratarea lui Pușcaș, aproape că s-au zdrelit scaunele, iar copiii de pe stradă întrebau pe sub gard: „I-am f…(scuzați) și pe ăștia?” Nu. Vorba lui Eugen Barbu, i-am bătut cu 0-0….

Andrei Dicu, după remiza inechitabilă: Când coboară poeții în stradă, se nasc biserici tulburate

Aici, la malul mării roș-galben-albastre, glumele naționaliste au început dimineața. Pe plajă. Ca la Copacabana… O doamnă își „reclama” fiul: „Matei iar îl bate pe Arpad!”. Apoi am râs noi: „Lasă că diseară îl batem pe Napoleon!”. Sau pe Zidane. Sau pe nepoții lor. Ne-am învățat să „batem” tot. De data asta am remizat. Am făcut egal cu o echipă dură. Această generație, îngrijită de Mirel Rădoi, are vână. Are putere, are talent!!!

Am început fără Man și Ivan în „unsprezecele” de start, dar cu Florinel, spadasinul letal din meciul cu Anglia. N-a trecut mult și am văzut un penalty clar și neacordat la Cicâldău. S-ar fi presupus și un „roșu”. Probabil că nu suntem în „schema” universului planetar. Prietenul meu, care nu crede în conspirații, dar le simte, însă, simțul… îmi spune: „E mizerabil ce se întâmplă!”…..

Nimeni de aici nu a crezut că vom face vreun „blat”. Din ce am văzut, nici eu nu cred că a fost vreun aranjament. Cred, în schimb, că am avut parte de o furăciune „pe față”. Acela a fost penalty! Nu s-a apelat la VAR pentru că… ploile curg lent în România, iar grația pilelor e luciferică în alte zone ale Europei „centrale”. Ghilimelele le interpretați dumneavoastră.

Pasa lui Ianis și dorul de descrâncenare

Au trecut legiuni de minute și Marea noastră echipă „mică” a luptat cu o junglă. Din păcate, de data asta, n-am mai atacat ca-n povești, dar am crezut în basmul propriei noastre morale. O morală diferită de aceea a unui „arbitru” care s-a dovedit incapabil să ceară, măcar, o analiză VAR. Un anonim a cărui neființă a stricat cel puțin o jumătate de meci, dacă nu mai mult. S-a legat cu breteaua ochelarilor de cal de scaunul propriei neputințe și a devenit dușmanul tradițional al „democrației” noi, inventate de UEFA, după ultimele arestări…

România nu a jucat deloc rău, ba mai mult, a îndurat pumnii unor maimuțoi obișnuiți să primească totul pe tavă. Când spun „maimuțoi” mă refer la genul de puști care se complac în postura de a obține, meritat, nemeritat, de la o acadea la un Campionat Mondial (pe care l-au câștigat după o nebuloasă pe care nu o deslușim acum…). România a luptat, cu forțele ei, în fața unui tunet. A fost răbufnirea unui dor, în umbra unui tunet.

La un moment dat, Ianis a dat o pasă de gol, incredibilă. Nici tatăl lui n-ar fi trimis-o așa…. Parcă a fost lovitura unui Înger. Omul căruia Îngerul i-a trimis mesajul… n-a știut ce să facă cu el. Sau nu a putut. Dar s-a luptat să-l desăvârșească, deși nu a reușit.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

N-am bătut „Cocoșul Galic”, dar ne pregătim de Blitzkreig

N-am bătut Franța. Dar suntem în semifinalele EURO. Și calificați la Jocurile Olimpice (nu la…. Olimpiadă, dragi colegi de breaslă mai tineri… învățați diferența…), dintr-o bucurie față de meserie, nu din datorie.

Mirel a greșit că l-a băgat din primul minut pe Coman. Ar fi fost letal pe final, dar pe unii dintre noi, cei emoționali, începuturile ne timorează. Nu e o tară, dar e o realitate. Vulturul lovește când îl cheamă sângele victimei, nu când crezi tu că l-ai „dresat”.

Aici, unde sunt eu, turiștii s-au îmbătat. Există și sirene care glăsuiesc din mare, unguri supărați că nu ne-a bătut Franța, neveste care mor de somn, copii care joacă baschet, dar pe care n-am avut timp să-i vedem, pentru că ROMÂNIA a avut meci. Un meci bun, de altfel, chiar dacă, de data asta, nu am marcat. Dar o vom face cu Germania.

Știți care e treaba cu nemții? Lăsați gluma aia cu… „Mannschaftul e invincibil până în momentul în care se urcă în autocar”. Așa au crezut și ei și au pierdut două războaie mondiale, plus un meci în Giulești. Cu România. 1-5 Kaputt!

Copii, din toată lumea corpurilor și a ființelor noastre, de la Costinești, de la Carei sau din Genova, vă mărturisim ceva: Vă iubim! Luptați pentru voi, nu pentru altcineva! Ne-ați tulburat, cu dragoste, o biserică pe care o credeam sfințită, dar ne închinam la chiuvete. Voi sunteți poeții propriului vostru viitor, iar noi bem aripi din zborul vostru…