Andrei Dicu, iritat de jignirile la adresa lui Gică Popescu: „O trădare alb-albastră la Craiova e mereu…”

CSU Craiova a pierdut acasă (scor 1-2) meciul de Cupă cu Viitorul, dar dincolo de prestația slabă… din prezent a elevilor lui Mangia, fanii juveților trăiesc… într-un trecut tenebros. Indiferent pe la ce echipe a mai jucat, de-a lungul carierei sale vaste, fie că a fost vorba despre Steaua sau despre Dinamo, Gică Popescu rămâne o legendă a clubului alb-albastru. Asta în condițiile în care „ultrașii” lui CSU chiar consideră echipa lor drept moștenitoarea legitimă a titanilor care alcătuiau „Craiova Maxima” sau urmașa disidenților de la finalul anilor `80 și de la începutul anilor `90, când formația din Bănie era singura trupă care se bătea, „parte în parte” cu potentații Bucureștiului…

Gică Popescu, indiferent de anumite derapaje care i s-au petrecut în viață (și pentru care a plătit incomparabil mai mult decât unii… infractori, poate chiar prezenți tribunele arenelor noastre „civilizate”!) rămâne un simbol fotbalistic și un ante-mergător. Când echipa olteană stătea în careul de ași Popescu-Săndoi-Badea-Ceaușilă, nimeni nu și-ar fi imaginat felul în care vor arăta lucrurile, peste ani. Atunci, jucătorul venit de la Calafat era considerat Zeu, dar toate acestea se uită atunci când fanatismul sau cota de turmentație ating cote paroxistice. Gică Popescu a fugit, practic, de la Steaua, ca să revină în Bănie, într-o vreme în care alții n-aveau curaj nici să iasă de sub preș, de teama comuniștilor. Mai târziu, după ani buni, a ajuns la Dinamo. Ca și Balaci, ca și Cămătaru, dar asta se uită prea repede… Și uneori, amnezia survine din motive similare, dacă ne amintim cum au stat lucrurile cu „Minunea Blondă”. Nici Balaci și nici „Baciul” n-au mai avut loc la ei acasă…

Andrei Dicu, iritat de jignirile la adresa lui Gică Popescu: „O trădare alb-albastră la Craiova e mereu…”

Oltenii sunt cel mai bun exemplu al oscilației și al contradicției în termeni. Psihologii numesc altfel fenomenul, dar nu e momentul unei asemenea „analize”. Cert e că eclipsa de memorie care survine unei stări de adorație e boală grea… Singur, prin definiție, juveții sunt pătimași, iar amatorii de fotbal din această zona sacră a României sunt, de-a dreptul, fanatici. „Atât de” fanatici, încât le trebuie două echipe în același oraș și un „blanc” în materie de ținere de minte, care le oferă spațiul legitim pentru a se „cafti” între ei. Iar când se plictisesc să se înjure reciproc, își amintesc că e momentul să umple statuile de noroi. Curată patimă… „Mișto” obsesie…

Apropo de „obsesii”, cântecele oltenești sunt… „obsesiv” de frumoase. Numai că, acolo unde există dragoste prea multă dar și talent neșlefuit în arta iubirii, apar trădările. Exemplul scenei cu Popescu înjurat pe rețelele de socializare și pe arena „Ion Oblemenco” stau mărturie. Poate că Tudor Gheorghe a greșit versurile imnului „O iubire alb-albastră ” sau poate că bardul din Podari ar fi trebuit să compună și o versiune de rezervă, care să sune cam așa:„ O trădare alb-albastră, la Craiova e mereu!”.

Evanghelia după Iuda

FANATIK.RO a prezentat, în amănunt, felul în care „Baciul” a fost tratat de fanii craioveni, încă dinaintea meciului, când rețelele de socializare luaseră foc după apariția știrii potrivit căreia Popescu urma să vină la meciul cu Viitorul, echipa cumnatului Hagi. „Popescu, ești un Iuda. Te urâm, trădătorule! Un motiv în plus să veniți diseară la meci este prezența lui Iuda. Fostul căpitan al lui Dinamo, actualmente furnizor de talente oltenești pentru echipa din Ovidiu, a anunțat că diseară o să fie „neutru”. Noi nu, noi ținem cu Știința și o să-i dăm m..e trădătorului, pentru că nu a făcut încă niciun gest pentru care să merite (n.r „să fie”, dar textul e eliptic…) iertat”, a fost textul care vuia pe internet. Apoi, în timpul meciului, o parte din spectatori au scandat, minute în șir, împotriva lui Gică.

Poate că ne place sau nu, dar Gică Popescu, indiferent cât de Zeu decăzut ar fi, la origine este… un om. Mă întreb, oare, ce ins n-ar fi „neutru”, atunci când, împotriva echipei sale de suflet, joacă o formație pregătită de cumnatul său și mai ales la care evoluează nepotul lui, în speță Ianis Hagi. Voi, „domnilor”, cu cine ați „ține”? Uneori, normalitatea are legătură cu  neutralitatea. O neutralitate dureroasă, e drept. Dar, cu siguranță, mai sănătoasă decât gestul tâmp de a te arunca înainte cu râtul și de a strivi oameni, suflete, care, practic, nu ți-au greșit cu nimic.

Mulți dintre insurgenții care condamnă astăzi „trădarea” lui Gică nici nu erau născuți în 2002, când Popescu a ales Dinamo și cu atât mai puțini văzuseră, pentru prima oară, lumina neonului din maternitate, când fostul internațional fusese „împrumutat” (a se citi luat cu japca) la Steaua. Iar aberația legată de tranzacțiile de jucători care au luat drumul echipei lui Hagi e la fel de penibilă. Trăim în capitalism. Sau poate că unii au memoria și mai scurtă, așa că le amintim că trăim – sau cel puțin așa ar trebui – într-un context social din care marotele de la începutul anilor `90, de tipul „nu ne vindem țara” ar fi normal să nu existe, nici măcar în glumă. Mai mult, ca să fim practici, au existat jucători ai Viitorului care au luat drumul Craiovei, dar…iarăși, amnezia pare un blestem persistent.

Oare, ce ar trebui să facă Gică Popescu? Să se spânzure, precum personajul biblic la care făceau referire unii? Să-și dea foc la valiză ori să-și toarne cenușă în cap?… De ce nu, poate ar fi bine să emită un comunicat de presă, un soi de… Evanghelie, în care, în cel mai pur stil Emil Bobu, să recunoască:„ Am fost un dobitoc!” … Să fim serioși. Din păcate, nu e nimic de râs. Doar de plâns.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid