Andrei Dicu, la urne: “Votați cu mintea, nu cu inima. Votați cu gândul la…. meciul de baraj pentru EURO! Votați cu Brâncuși!”

Poezia are un mare viciu practic. Să zicem că, deocamdată, încă mai cântăm în visurile noastre, Luna. Dar ce o să facem când Luna va fi populată de oameni? Chestia asta platonică ne apucă deseori, mai ales când e vorba despre vot… În politică, în fotbal, în viață. Viața are politicul poeziei sportului…

Știind pe deasupra urna, abia acum mi-a alunecat inima în ea. Mai încercasem, pe la „barajele” din ’96, cu Emil, cu Chivu, cu Coșovei, că tot vorbeam despre politică, fotbal și poezie. Emil a fost „trădat de sistem”, Chivu s-a retras, Coșovei a murit. Echipa Națională de peste 20 de milioane continuă să continue.

Andrei Dicu, la urne: Votați cu mintea, nu cu inima. Votați cu gândul la…. barajul pentru Euro! Votați cu Brâncuși!

Astăzi, votăm din nou, chiar dacă urnele par grele. Ce ai alege între… Islanda și… altcineva. „Oricine, dar să nu fie Islanda!” au strigat mulți. Ei, trai neneacă, taman nordicii au ieșit din… urnă. Ca dragonii din cupa cu absint… Ori te bați cu demonul, ori te îngropi. Acasă nu poți sta…

Ungurii au votat, aproape in corpore (mens sana in corpore bere) că vor să joace barajul pentru Euro cu România. E ciudat că ne cred mai proști decât ei, când ei nu pot fi mai buni decât noi. Ar fi ciondăneala gogonelelor… Grav e că și noi, și ungurii ne credem vrednici de Euro. Din toate punctele de vedere.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Votul este o chestiune asumată. Responsabilă. E un biberon adus vieții viitoare. Dacă pui în el patimă, otrăvești sfere. Dacă îl cocoloșești prea tare, îi ucizi imunitatea. Dacă votezi ca boul, te vor paște vacile. Dacă votezi ca ursul cel puternic, te va mitralia Țiriac… nu de alta, dar „s-a înmulțit specia”…

„Pașii nu sunt pași, ci spațiul gol care există între ei”

Înțeleptul chinez Lao Tze spunea că „pașii nu sunt pași, ci spațiul gol care există între ei”. Noi credem că suntem un soi de copii ai Anișoarei Cușmir, care, pe vremuri, sărea mai ceva decât o duzină de canguri australieni. Nu suntem, dragilor. Vorba lui Mister Dinu, „ne căutăm”.

Europa este mult prea departe de noi. Suntem, mereu, la limita barajului cu Rusia. Ar trebui să facem școli de fotbal ca Hagi, școli de gândire ca Noica și școli de politichie ca Nae Ionescu. Să pricepem continuu. Nu există o operă fundamentală atemporală.

Analfabeți, malaci și „proști”

„Stupid people” ne cataloga răposatul Brucan într-o criză imberbă. Stoicikov ne spunea „Mămălicki (sper că am citat bine…) go home!”… Și unul, și altul au greșit. Nu suntem nici proști și nici nu plecăm acasă, pentru că Acasă este casa noastră. Trebuie doar s-o primenim, că suflete și minți avem.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

În fotbal și în politică, ba chiar și în literatura consacrată, avem de a face cu analfabeți, cu malaci și cu „proști”. M-am întâlnit la Târgul de Carte cu Patapievici, care trona în lumina unor arbori luminoși, aprinși special pentru ‘mnealui. Mai alături era Radu Paraschivescu, zâmbind degajat, de pe puterea sincerității lui.

Aveți grijă în ce urnă vă puneți sufletele. În sclipiri regizate sau în firescul trăirii. Ungurii vor să ne bată și e dreptul lor. Ne-au mai învins. Nouă ne e frică de ei. Dar, ca la „planul cincinal” de pe vremea lui Nea Nicu, ne gândim la ei, în loc să privim primul pas, cel cu Islanda. Mamăăă… ce ne-a adus votul bilelor!!!

Unii l-au făcut „prost” pe Rică Răducanu. Pe naiba, e deștept de bubuie! Alții l-au făcut „malac” sau „cămilă” pe Cămătaru. Inculți cu toate gradele l-au degradat pe Hagi. Dar acești OAMENI au făcut istorie. Despre politologii și scriitorii români anti-români nu suflă nimeni o vorbă. Dar și ăștia votează!

Dor de Luca Niculescu și de vorbele sale

Vorbeam, deunăzi, cu Excelența Sa, Ambasadorul României la Paris, domnul Luca Niculescu. Urmează să-l vizitez, împreună cu romanul meu „Carla” și regret că nu l-am „prins” în timpul alegerilor. „E nebunie aici, vine lumea la vot mai mult ca niciodată!”, mi-a spus.

Ce vreți mai mult? Între luminițele de Crăciun prematur ale lui Patapievici, dincolo de speranțele noastre că vom bate Islanda (ce vis bizar!) și de satisfacția ungurilor europeni că ne vor zdrobi în „decisiv”, pentru români există viață. Unde? La Paris. Poate și la Periș. Poate și la Calafat ori la Viena.

„C-o bomboană-nfiptă-n nas, nenea Take-i un Parnas”

Pe vremea lui Take Ionescu (politician liberal și prim ministru la începutul anilor 1900, pentru cititorii mai tineri), circula o vorbă: „C-o bomboană-nfiptă-n nas, nenea Take-i un Parnas”. Era o glumă macabră, la adresa unui om care încerca să unifice o mișcare națională. Când a murit, i-au zis „Tăchiță Gură de Aur”.

Nu mai trebuie să murim pe meleagurile astea ca SĂ FIM! Trebuie să ne batem cu toți, cu Islanda, cu Ungaria, cu hidra politică, să snopim plagiatul, să populăm cultura și societatea cu faptele neatinse de mâna lui Toma Necredinciosul. Poate că a venit timpul să nu mai poposim în sufletele noastre ca musafiri.

Eu sunt de dreapta. Hagi era stângaci. Dar Săndoi dădea cel mai bine cu capul. Și o făcea elegant. Cel mai dibace e să știi exact cu ce tragi la poartă. Sau, vorba Cetățeanului Turmentat (unicul personaj moral din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale!!!), „pentru cine votezi!”.

Eu aș vrea să joc barajul cu Germania. Sau cu Franța, dacă s-ar putea. Să alunec în sus, pe o sculptură frumoasă, nu să-mi dau singur castane în cap. Eu vreau să fiu. Eu votez să joc barajul cu Brâncuși!