Andrei Dicu, mâhnit după furtuna de la Madrid: “Am ajuns ca Zimbabwe, dar… nici Tătărușanu nu e Bruce Grobbelaar”

opiniile fanatik
Andrei Dicu   
în Echipa nationala
19/11/2019, 00:47
Andrei Dicu, mâhnit după furtuna de la Madrid: “Am ajuns ca Zimbabwe, dar… nici Tătărușanu nu e Bruce Grobbelaar” opiniile fanatik
Andrei Dicu, mâhnit după furtuna de la Madrid

Am pierdut cu Spania, dar… asta nu e totul. Putea fi previzibil, dar contextul a fost ceva mai amplu… Să începem cu începutul. Dumnezeu să ne mai înțeleagă, umanitatea e pe picior de plecare în Comuna Primitivă! Fără nicio legătură cu fotbalul, am citit, cu stupefacție, pe FANATIK.RO atacurile anti-românești apărute în media iberică, înaintea meciului cu Spania. Până la urmă, suntem cu toții cetățenii Pământului, deși unii găsesc de cuvință să devină ridicoli planetari. Nici nu le mai repet, mi-e greață… Am aflat, însă, de la televizor că până și în situația în care echipa lui Contra s-a obișnuit să joace contra noastră, România urma să fie încurajată de aproape 15.000 de suporteri, pe frontul spaniol. Până la urmă, au fost doar vreo 10.000 și bătuți cu 5-0 și cu banii luați. Dar nu, nu i-au „furat” românii pe frații lor spanioli, cetățeni europeni, cu drepturi și cu nasurile pe sus, ci au cântat Imnul Național, cu mândrie și cu bucuria de a fi român. Sufletele noastre au fluturat ca o pânză imensă, pe care iubitele făpturi care luptă pentru drapel ar trebui să se lase modulate asemenea stemelor de pe blazonul Echpei Naționale. Nu s-a întâmplat, însă, așa, pentru că elevii lui Contra nu știu ce înseamnă să lupți pentru onoare. Sau… doar atâta pot.

Pe „Wanda Metropolitano” din Madrid, o arenă cu nume parcă de sală de concerte disco nu de stadion de fotbal, România se prezenta nu atât pentru a mai regla, un pic situația gri din calificări, ci pentru a drege busuiocul. Cu mai bine de jumătate de echipă modificată, după ratajul prodigios cu Suedia și cu Ianis titular, „Tricolorii” își căutau, din nou, pentru a câta oară, condiția. Problema era, însă, alta. De mulți ani n-am mai sesizat o asemenea lipsă de interes din partea presei și a întregului angrenaj definit drept „opinia publică”, înaintea unui asemenea eveniment, pentru că, indiferent de context, o partidă cu Spania este un spectacol care, în mod firesc, atrage pasiuni și stârnește emoții. Poate că aceasta este marea problemă a lui Cosmin Contra și a elevilor săi, faptul că ne-au descurajat în mod progresiv… Melancolia e singurul mortar folosit de istorie la fabricarea piramidelor, dar ale noastre ziduri tac trist, aducător de ceață și de nimic palpabil… Dar din melancolie nu poți trăi. Ci doar din personalitate. Fără o lume a sa, creată de el însuși, din exploatarea propriilor atuuri, un jucător riscă să devină un fiu adoptiv al tuturor conjuncturilor. Ceea ce se și întâmplă…

Andrei Dicu, mâhnit după furtuna de la Madrid: Am ajuns ca Zimbabwe, dar… nici Tătărușanu nu e Bruce Grobbelaar

În urmă cu mulți ani, un fost jucător al Echipei Naționale tuna împotriva așa numitei „Generații de Aur”. Din păcate, generațiile de arginți de azi ne conving de faptul că respectivul era nimic altceva decât un revanșard de ocazie, fără pic de logică în discurs. „Se băgau cu fundurile în poartă și așteptau totul de la Hagi”, spunea jucătorul în cauză. Din păcate, vremurile lui Gheorghe Hagi au trecut, dar inechitatea a rămas aceași. Acum, „Tricolorii” se vâră cu dosurile în poartă și așteaptă totul de la Tătărușanu. Exact ca echipa statului Zimbabwe, de pe vremuri, care-și călea mușchii exclusiv pe reacțiile legendarului goal-keeper Bruce Grobbelaar, de la Liverpool. Dar cum nici Grobbelaar nu putea juca, la nesfârșit, rolul de zid, nici „Tătă” nu poate fi veșnic în formă. Mai ales când are în față un Toșca, un jucător care parcă în tot meciul de la Madrid a jucat pentru inamic…

1-0, Ruiz, 2-0 și 3-0 Gerard Moreno și 4-0… Rus, nu de alta, dar trebuia să marcăm și noi un gol, nu conta în care poartă. Avem bulevarde în apărare, incomparabil mai cotropite de gropi și de copite, decât alea din centrul minunatei noastre capitale. S-a spus că, în acastă seară, începea reconstrucția. Cu Rus, Nedelcearu, Băluță, cu Ianis și cu Marin, cu Toșca… Și cu mulți alții, care dansează pe bară, la echipele de club. Cu Nistor, Mitriță, Budescu și cu Deac, lăsați pe bancă. La un meci cu… Spania. Uneori, viața e o glumă bună, chiar dacă nu noi suntem cei care râdem, ci suntem însăși poanta. Nici măcar nu am încercat să ne aerisim după șocul primelor patru goluri. Ce aveam de pierdut? Că am devenit precum Zimbabwe sau Malta (care a primit 7 goluri de la iberici), e una. Dar măcar să picăm de pe un cal frumos. Estetica este expresia de vârf a conștiinței, doar că noi, dincolo de ratarea lui Pușcaș, n-am contat. N-am existat și continuăm să absentăm din propria noastră viață, pentru că nu avem conștiință, ci doar bufeuri de călduri superioare, în realitate mici frustrări cosmetizate de iluzii fragile.

Pușcaș a ratat cu un incontestabil spirit al ceremonialului, dar măcar a ajuns până în ipostaza de a trage la poartă. Ceilalți au dormit, în spiritul inoculat de selecționer și de partea de mass-media care i-a cocoloșit, din lipsă de subiecte și crezând că, astfel, ai noștri tineri se vor dopa cu o energie reală. În realitate, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Demnitate? Ce cuvânt uzat….

Am mai zărit o scenă haioasă de zbatere a lui Rus, dar felul în care Coman a ieșit de pe teren, în momentul în care a fost înlocuit cu Mitriță, a pus capac. Mi-a amintit de…. Bacovia. Da, Bacovia, cred în Bacovia. Îl recitesc atunci când văd un fotbalist de la care se așteaptă marea și sarea, iar el parcă se târăște, ca o iarnă otrăvitoare și îmi sprijin tristețea mea de tristețea lui Bacovia…

Comentatorii partidei spuneau că „suntem într-o altă lume”. Nu. Nu suntem în nicio lume. Ne găsim într-un haos profund. Filosoful Ștefan Lupașco scria că „omul este un sistem de sisteme”, iar teoria se aplică și la nivelul grupurilor de indivizi. Aici, în cazul acestei Echipe Naționale și a situației din fotbalul (și din sportul nostru, în general…), lipsa de exprimare concurează cu lipsa existenței. Când sistemul este nul, oamenii sunt dezbrăcați în fața oglinzii propriei lor neputințe.

Iarăși, s-a vorbit despre un examen al propriei noastre demnități. Dincolo de masacrul de pe „Wanda Metropolitano”, am conștientizat cuvintele mari, paralele cu viața noastră de zi cu zi, pe care o considerăm aidoma vieții în sine, dar, în realitate, este doar un simulacru odios și ridicol. Demnitate? Santi Cazorla a suferit 10 operații grele, cărora nu doar că le-a supraviețuit, ba chiar a jucat, chiar și în seara asta, fără să pară atins de vreun alt bisturiu, decât de cel al ambiției și al meseriei așezate sub steagul Țării sale. Pentru noi, puterea exemplului nu există.

O altfel de „Cumințenia pământului”

Poate că echipa României aduce, pe undeva, cu celebra sculptură „Cumințenia pământului”. Doar că opera lui Brâncuși are o adâncă sensibilitate. Aici, vorbim despre suferința pașilor pierduți, despre apologia irelevanței.

Să nu-l joci pe Budescu, să te încăpățânezi într-una, nu e doar o aiureală, ci chiar lipsa acelei demnități despre care aminteam mai sus. O lipsă de demnitate și de cultură națională pe care, din nefericire, o imprimi grupului, nu pleci doar tu, solitar, cu trauma, acasă… Acesta este unul dintre motivele pentru care ai noștri pasau aiurea, fericiți că spaniolii nu ne-au bătut mai rău.

Golul lui Oyarzabal, din final, nu a făcut altceva decât să certifice acest dolce far niente, care „animă” societatea tardivă a fotbalului românesc, din ultimii ani. Nu mai interesează pe nimeni că va pleca domnul Contra și nici eterna scuză că „alții sunt mai buni ca noi” și că o mulțime de „tricolori” nu joacă la echipele de club. Aici discutăm despre atitudine, despre sistemele păguboase la care făceam referire și la lipsa de atitudine care îți târăște acea „demnitate” în noroi.

Adevărata „Națională” s-a mutat în tribună

La Echipa Națională nu este o „nebuloasă”, așa cum greșit se promovează pe canalele mediatice. Este un rezultat firesc al unui sistem păgubos. Nu doar Contra trebuie schimbat, ci întregul angrenaj. Dacă, în trecut, aveam de a face cu o „Cooperativă” specialistă în blaturi și în potlogării, acum suntem victimele somnului rațiunii, care știm cu toții ce naște. România fotbalistică este un vârf de atac care nu mișcă, dar care lucește artificial, din dorința de a ne vinde o marfă inexistentă. Nici Zimbabwe nu juca atât de prost, pe vremea lui Bruce Grobbelaar, iar legendarului portar nu-i era rușine să plece la vestiar, chiar dacă primea un car de goluri. Nici Malta, bătută de Spania cu 7-0, nu e atât de tristă, pentru că are cunoștința propriei valori. La noi, spoiala este întreținută cu sfințenie, iar la capătul tunelului nu se vede decât aceeași beznă, camuflată de ziduri de chirpici.

Singurul lucru memorabil care rămâne în urma acestei execuții cu public este însuși publicul românesc. Românii au scandat numele țării până la sfârșit. Galeria tricoloră reprezenta, parcă, un templu grec, sub un cer de seară de iarnă, neverosimil de rece. Cădeau razele nocturnei pe figurile acestor oameni, care au plătit cu vârf și îndesat pentru atâtea dezamăgiri, în timp ce, în iarbă, niște infantili își uitaseră respectul pentru meserie și pentru națiune.

Am văzut spanioli supărați foc pentru că ratau, chiar și la scorul de 4-0 și chiar și la 5-0, pentru că vroiau să joace fotbal. În schimb, pe chipul președintelui Burleanu pica umbra unei neîmpliniri previzibile. Alegerile pompieristice nu țin cont de demnitate și nici pumnul în piept cu care alții, pe vremuri, vopseau băncile în tricolor, nu țin locul adevăratului naționalism, care trebuie să propună valori.

Deocamdată, acei oameni din tribuna de la Madrid au ținut loc de Echipă Națională. Oare, cât vor mai suporta…..

Ne amăgim cu barajul din martie. Încă o cicatrice pe obrazul așteptărilor noastre. Îmi pare rău că v-am întristat. N-o voi mai face decât atunci când nu vom mai uita alfabetul sculpturii unei națiuni luptătoare.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles