Andrei Dicu se pleacă în fața „Cormoranilor”: Ați câștigat „finala” sufletelor noastre!

Au trecut nu mai puțin de 14 ani de la acea finală absolut demențială, din toate punctele de vedere, dintre Liverpool și AC Milan. La pauză, italienii conduceau cu 3-0, exact scorul cu care alți uriași cu nasul pe sus, „mingicarii” de la FC Barcelona, se prezentau înaintea returului semifinalei de pe „Anfield Road”. Ei bine, la Istanbul, „Cormoranii” au uitat că joacă împotriva unor „Diavoli” și le-au prăjit milanezilor cornițele, administrându-le trei croșee, la care alde Maldini sau Șevcenko nu visaseră nici în cele mai „rossonero” coșmaruri, pentru ca, ulterior, să transforme „loteria” loviturilor de la 11 metri într-un act de justiție.

Și acum, ca și atunci, zeii s-au dovedit oameni, iar oamenii au devenit Zei. Barca, această echipă atât de mieunată, pieptănată, fardată, coafată și mistificată de un joc de marketing genial (e drept), a arătat că dacă te prezinți îmbibat cu naivitate în fața unor luptători, te trezești biftec tartar. Adicătelea, carne macră, cu gălbenușe crude… Jurgen Klopp și băieții săi ne-au arătat ceea ce mulți se încăpățânează să uite: fără Messi (pentru că argentinianul a fost anihilat total!), echipa catalană se distrează cu propria viață precum un acrobat fără plasă de siguranță. Nu ștergem pe jos, Doamne ferește, cu Barcelona, doar că trebuie amintit că Liverpool și-a mitraliat adversara fără a beneficia de aportul unor jucători de bază, precum Salah și Firmino. Și din acest motiv, Liverpool merită „standing ovations”, iar pentru „Cormorani” returul cu Barcelona înseamnă mai mult decât o finală câștigată, indiferent dacă partida s-a jucat în penultimul act al competiției.

Andrei Dicu se pleacă în fața „Cormoranilor”: Ați câștigat „finala” sufletelor noastre!

Dincolo de… surpriză (pentru unii!), iată că așa-zisele „vorbe goale” reprezintă, TOTUȘI, ADEVĂRUL. Mulți zâmbesc superior și sinistru, atunci când le spui că este esențial să CREADĂ, pentru că, atunci, imposibilul devine posibil. Returul de pe „Anfield” este o lecție de viață, pentru multe mutre triste. La fel stau lucrurile și cu felul în care fiecare dintre noi suntem obligați să ne respectăm condiția.

Am văzut incomparabil mai mult decât un meci de fotbal. Parcă s-au rupt baierele unui vis, ca digurile ce se mândresc, amar, că pot potoli furia unui ocean. Iarăși auzim, la televizor, că „aici începe legenda”. Nu, dragi prieteni. Legenda fiecărui om și a fiecărui grup debutează odată cu nașterea. Apoi, vine desăvârșirea. Depinde de fiecare cum se desăvârșește. Pentru că poți vedea lumina zilei din postura de leu și apoi să dai colțul pe post de cârpă sau, la fel de bine, te poți naște pitic și poți deveni „un” Napoleon, adică un tip care nu mai are nevoie de numele de familie pentru a fi recunoscut pe stradă.

Păsări și… păsăreturi

Cormoranul este o specie de pasăre cu gâtul lung și cu ciocul încovoiat. Vânează subtil și ucide, cu alonja unui iatagan. Niciodată nu trebuie subestimată, iar peștii cei mari fug de frică precum… Barcelona de noroc, atunci când îi deslușesc fâlfâitul aripilor. Cormoranul nu se predă niciodată, pentru că este un supraviețuitor. Spre deosebire de aceste zburătoare de pradă, care sălășluiesc în sferele Champions League, există și păsăreturi târâtoare, care se îngroapă, pardon, se „camuflează” în abatajele Ligii 1. Comparația nu este forțată, pentru că dacă tot ne „drăgălim” fotbaliștii cu apelative stupide gen „Messi din Berceni”, „Pele din Poplaca” și M’Bappe din Râul Doamnei, păi atunci să mergem cu sportul extrem până la capăt…

În România, am trăit de curând un (alt) episod jenant, dintr-un serial de un prezent continuu funest, în care o echipă de farisei a menajat o grămadă de titulari, într-un meci în care putea decide, într-o anumită măsură, soarta titlului, pentru că… peste nu știu câtă vreme acea gașcă prevăzătare va juca o finală de Cupă. Englezii joacă de Paște, de Crăciun, de Revelion și de Drăgaică, fără să se menajeze, iar când se oftică un pic, snopesc Milanul sau Barcelona. Pentru uriași nu există stare de relaxare. Pentru pitici, însă, există doar plăpumioara moale și caldă a Albei ca Zăpada, uitând că tipa aia nu e o stare de spirit, ci un personaj de basm.

Avem talente cât carul, dar lenea nu încape sub coviltir. Acesta este secretul neputinței noastre. În aceeași zi în care Liverpool a zdrobit Barcelona aceea, pe care unii o credeau Messianică, noi am (re)sărbătorit, pe tot cuprinsul gliei, fapta de arme a Stelei lui Ienei, care datează din 1986. Mi-e și rușine să număr anii de când n-am mai scos capetele, pardon, pliscurile, din țărână. Noi trăim din amintiri. În schimb, în catalogul copiilor și al adulților de la școala lui Liverpool sau ale altor cluburi cu pretenții nu există nota „suficient”. Suficienți sunt doar cei suficienți, așa cum modești sunt doar cei modești.

Nu există „cel mai bun jucător din lume”

Priveam cum, la Digi Sport, Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu îl puneau la zid pe Messi, pentru că „a jucat superficial”. De acord, dar asta demonstrează doar că nu există sintagma „cel mai bun jucător din lume”. Aceea este o iluzie. Există jucătorul potrivit, în momentul oportun. Și mai există sclipiri. Sigur, când avem parte de o anumită continuitate, jos pălăria! Dar cam atât, pentru că, altfel, oamenii devin statui, iar statuia cade atunci când câțiva îndrăzneți își pun mintea cu ea și o umbresc din toate pozițiile.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

În această seară am aflat că acest „cel mai bun fotbalist de pe planetă”, extraterestru sau nu, ca să mai râdem un pic, este talentul în a-ți gestiona atuurile. Liverpool n-a bătut-o cu 4-0 pe Barcelona pentru că a avut mai multe vedete pe teren, ci pentru că a fost conștientă de cine este și mai ales de ce poate. A fost un meci magic, la propriu, fără pic de metaforă, care ne-a desenat, cât se poate de clar, că „incredibilul” există doar pentru necredincioși.