Andrei Dicu, sensibilizat de victoria „copiilor” lui Rădoi: “Răbdare, moarte, care ne tot cauți!”

România – Croația (4-1!!!) a fost un meci mai important decât părea la prima vedere. Mai presus chiar și decât un joc la Euro… Asta, pentru că, dincolo de calificare, de prestigiu și de evoluția ulterioară a „tricolorilor mici”, vorbim despre viitor. Se discută de foarte mulți ani, în România, despre generații promițătoare și despre generații ratate. În fotbal, în sport și în restul societății. De această dată, asistăm la apariția și la creșterea unei trupe frumoase, talentate și (se pare) cu minte, nu… cuminte. Miza este reprezentată de felul în care îi creștem. De modul în care, poate, n-o să mai reușim să-i… mumificăm de tineri, așa cum s-a întâmplat până acum…

Mirel Rădoi a început jocul cu Man, Hagi și Ivan, în spatele lui Pușcaș. O echipă curajoasă, poate un semn pentru Naționala „mare”. Asta, într-un duel cu o echipă ai cărei titulari costă (am evitat cuvântul „valorează”) împreună aproape 100 de milioane de euro. Într-o țară în care ne-am obișnuit să credem în pseudo-condiția noastră de Papă Lapte, cineva mai trebuia să și atace, iar Mirel Rădoi și-a meritat acel „Treceți batalioane române Carpații!”, de la final, pe care publicul nostru amiral l-a cântat din toți rărunchii. I-am bătut de i-am desființat, dar asta nu din pricina unei revanșe istorice, nici grație celor două decizii luate la VAR, ci pentru că acești copii au dovedit o Forță, o Frumusețe și mai ales o Înțelepciune de luat notițe pentru noi, ăștia mai „bătrânii”…

Andrei Dicu, sensibilizat de victoria „copiilor” lui Rădoi: Răbdare moarte, care ne tot cauți!

La Serravalle, românii au fost impresionanți. Au ocupat stadionul cu mai bine de o oră înaintea debutului meciului, iar scenografia a fost remarcabilă. Acest neam își readuce aminte cum să-și crească viitoarea generație, după mult timp în care somnul rațiunii a născut luceștrii de ignoranță. S-a vorbit foarte mult și foarte în plus despre o eventuală revanșă „istorică”, după eliminarea suferită de Naționala „mare” în fața Croației, la Mondialele din 1998. Ne drogăm, mereu, cu energie negativă. Nu despre asta a fost vorba. Selecționata condusă de Mirel Rădoi există prin ea însăși, iar acești copii trăiesc viețile lor, nu ale altora. Și dacă datorează cuiva ceva, își datorează lor, înșiși. S-a simțit asta încă din clipele intonării Imnului Național și… aripa bucuriei s-a coborât din nou, în acel moment tensionat în care am așteptat, cu toții, penalty-ul meritat din debutul meciului. După golul lui Pușcaș a venit reușita lui Hagi. Și am văzut, din nou, cum o generație de copii poate purta în spinare infinitul, fără să se sperie de el. Chiar și după mica „linișteală” care ne-a sfârâit cu golul lui Vlasic, am simțit că putem, și mai ales!, că trăim cu eleganță și cu entuziasm.

Lecție de demnitate în fața unui popor „rece”

În general, noi, românii, suntem emoționali și ușor de emoționat. Mai ales atunci când ne întâlnim în diverse confruntări, sportive sau politice, cu nații „reci”. Dure. Cu oameni care nu te menajează. În general, cu nordicii și cu urmașii fostei Iugoslavii am avut probleme. Croații sunt „nemții” fostei Iugoslavii. Nu și-a imaginat nimeni că-i vom bate în halul ăsta… Și mai ales la capitolul „copii”. Repet cu obstinație acest cuvânt, „copii”… Acești puști ne-au arătat că Poporul Român poartă, în continuare, o coroană de oțel.

După 20 de ani de absență de la Euro, elevii lui Rădoi (apropo, într-un sistem 4-2-3-1, destul de curajos) și-au bătut propria teamă. A fost o minunăție de meci, după care acum zâmbim dar ni se micșorează ochii de plâns. Lacrima emoției… Gică Popescu vorbește despre cumpătare și are dreptate. Dar dincolo de dreptate și de scor, trebuie „marcată” bucuria fără de paznic a lui Ianis, a lui Pușcaș și a generației lor. Și nebunia gingașă a lui Radu… Echipa națională de tineret a României nu mai e un „China town”, din care poți să vii și să-ți cumperi ce vrei, o oală sau o țoală ieftină dar promițătoare, ci un tot unitar, cu personalitate. Un grup care și-a dovedit unitatea în fața unui alt… grup, frust și rece, care te ucide la primul pas făcut invers. Nu știu de ce, dar am impresia că dacă astăzi Naționala lui Contra ar fi jucat împotriva Naționalei lui Rădoi, ăi bătrâni s-ar fi scurs pe teren…

O generație care trebuie crescută responsabil

Sigur, rezultatul este istoric. Dar „mai” istorică ar trebui să fie bucuria conștientizării. Această generație trebuie crescută responsabil. Nu cocoloșită, dar învățată cu gestionarea talentului și mai ales cu aceea a iubirii. Fotbalul nu este un sport. Este o lume. O lume plină, de multe ori, de experiențe dureroase. Cazi de pe munte, exact atunci când ai crezut că ai prins Floarea de Colț…

Întorcându-ne strict la meci, la rezultat și la prestație, deși Mirel Rădoi ne spune acum că nu se aștepta la un asemenea triumf, ei bine, unii dintre noi ne-am gândit la asta. Poate că am simțit-o. Sigur, din postura de…suporter al echipei naționale, poate un pic… tulburat de succesul din această seară, mă gândesc că aș paria pe o victorie în viitorul meci, cu Anglia. Am, poate, motive fotbalistice sau (și) personale să snopim „perfidul Albion”. Poate că nu mi-a trecut nici acum greața de după blatul cu Irlanda de Nord, din 1986, care ne-a scos din calificările pentru Mondialul din Mexic… Știu că IANIS, GEORGE, DENNIS ȘI TUDOR pot să o facă. Pot zdrobi Anglia! Vorba unei reclame, toată România e cu ei! Important este să le protejăm creșterea, dincolo de un 4-1, de moment….

Amintiri cu „canguri”

Poate că acest editorial vi se va părea.. exaltat. Sau poate nu, pentru că din ecranele televizoarelor toată lumea își trage, cu greu, sufletul după acest turnir. Până la urmă, când te bucură copiii, niciodată nu e de ajuns… Ba din contră, totul devine de neoprit. Acești băieți ne-au oferit o fotografie cu mult Soare. Cum l-om gestiona, e de văzut… Acest Soare poate fi prematur sau temporar. Dar important este sistemul, care ori te ridică, ori te ucide. Această generație îmi amintește de aceea a „cangurilor”, care au mers să scrie istorie în Australia: Rednic, Klein, Gabor, Văetuș, etc…. Ei au avut noroc să-i crească un Lucescu. Întrebarea este dacă mai avem… Lucești și dacă mai știm să investim în copii.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Mitralierea României a început cu indiscreția indolenței față de acești copii. Lucrurile par să se schimbe, iar fotbalul ține pasul cu societatea. Chiar și Mirel Rădoi a crescut. Nu mai e finul nașului, s-a făcut băiat mare. Ce vorbesc, s-a făcut un băiat mare care chiar are ce-i învăța pe alții.

În acest loc, îngrozit de uitări, experimentat de frici, vin câțiva… copii și ne desenează un drum. Nu știm cât de lung va fi, dar cu siguranță este unul curajos.

Răbdare, moarte care ne tot cauți! Acest popor bubuie de frumusețe… Ne trebuie doar răbdare să găsim soluția definitivă, ca să știm ce cale să luăm…