Andrei Dicu, sever după remiza cu Serbia: Săpunarule, uşor cu pamfletul pe scări!

O zi frumoasă de duminică. Mă trezesc dimineaţa, beau o ceaşcă de cafea, dulce e soţia mea, vorba melodiei celor de la Cassa Locco. N-am altă treabă şi deschid FANATIK.RO. Îmi pică faţa… Cristi Săpunaru râde de Aleksandar Mitrovici:” Nu sunt babysitter, să am grijă de el ! ”. Mitrovici este un jucător în formă, care ne-a marcat două goluri la Belgrad. Săpunaru este un fotbalist îmbătrânit, care vorbeşte prea mult. O ţinem pe glumiţe, pe pamflete, dar pasa cu călcâiul şi faulturile, verbale şi fizice, costă.

Maturitatea este o chestie care se câştigă greu şi care se pierde repede. La vârsta lui, Săpunaru ar trebui să ştie acest lucru. România a abordat meciul cu Serbia, încă de câteva zile înaintea primului fluier al arbitrului, cu un entuziasm infantil. Suntem prea sforăitori, prea repede uităm cine suntem şi de unde venim. Avem o Naţională încropită, care încă îşi caută coloana vertebrală. Gibraltarul a detonat bomba, în Liga Naţiunilor. A câştigat primul meci, după 22 jucate şi după 107 de goluri încasate. E drept, la Erevan, dar… nu a fost deloc un banc sau o glumiţă. România a jucat violent, dar nu inteligent. A făcut 0-0 acasă, cu o echipă care nu e nici Franţa, nici Spania. România nu atacă pe nimeni, decât prin vorbe, iar asta se vede. Nu am avut adversari care să se fi dovedit incapabili să iasă din careu. Ba din… „Contră”. Dacă vrei să câştigi, trebuie să fii agresiv, în sensul pozitiv al cuvântului. Pe flancuri, pe centru. Pe unde poţi sau măcar pe unde începi să poţi. Se tot vorbeşte despre refacerea spiritului acestei echipe, de siguranţa ei, ipotetică. Numai că noi trebuie să creştem în noi înşine, nu cu… pamflete. Chiar dacă există un soi de maturitate, ea este complet nemanifestată.

Andrei Dicu, sever după remiza cu Serbia: Săpunarule, uşor cu pamfletul pe scări!

De doi ani, Naţionala n-a mai fost primită cu atâta căldură pe „Arena Naţională”. Atunci, ne-a bătut Polonia. Acum, am început cu declaraţii dure şi cu petardele aruncate din tribune, care au întârziat începutul meciului. Ăştia suntem. Declarativi şi petardaţi. Dar staţi că… mai urmează. N-am ajuns, încă, la Tamaş.

Toşca nu joacă la echipa de club. Drăguş este o improvizaţie. Tamaş l-a scăpat pe Mitrovic, probabil cu mintea la declaraţia lui Săpunaru. De altfel, acest domn, „Săpun” i se zice prin peluză, poate fi un excelent lider de galerie, dar niciodată un căpitan de echipă naţională.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Jocul nu se leagă, indiferent de entuziasm. Jucăm, mereu, Contra noastră. Răzvan Marin a fost bun, dar Stanciu a tras slab şi previzibil. Băluţă, da, un tip… precis. Dar prea puţin. Rotiţele nu merg ca un tot unitar. De ani buni, auzim sintagma „o echipă care se caută”. Manea a ajutat echipa, dar tot din noroc. A scos, e drept, un gol ca şi marcat. „Ţucu” s-a luptat. Ca şi Rotariu. Dar a fost prea puţin şi din acest motiv am ajuns să privim o remiză cu Serbia, obţinută în corzi, ACASĂ, ca pe o mare victorie.

Tamaş, amurgul norocului

Preluând exemplul căpitanului echipei, care s-a străduit să facă faulturi verbale gratuite, Gabi Tamaş ne-a oferit o senzaţională demonstraţie de K1. A luftat, şi-a trimis bocancul în freza adversarului, a comis un penalty şi a fost eliminat, înainte de pauză. Absurdul atrage absurd. Faultul lui Tamaş a venit din furia frustrării, nu din… entuziasmul jocului. Din „pamfletul” prost înţeles. Noroc cu ratarea lui Tadic, la care… Săpunaru se bucura ca şi când am fi marcat noi un gol imaginar.

Problema acestei echipe naţionale nu este talentul individual al jucătorilor, ci lipsa de eficienţă, cauzată de frustrare. Noi supravieţuim prin noroc, iar asta e găunos. Şi ulciorul nu merge de prea multe ori, la apă.

Despre Mitrovic şi jocul ofensiv

Acel Mitrovic, referitor la care glumea Săpunaru, a trecut de fundaşii români când şi cum a vrut el. Şi de „Săpun” şi de Nedelcearu. A şi trimis-o în aţe, de altfel, dar golul nu a fost, pe bună dreptate, validat, pentru că era dintr-o poziţie neregulamentară. Dar important e că s-a distrat cu „pamfletarii” tot meciul. Aici nu mai contează scorul, Săpunarule, ci atitudinea!

Digisport.ro

FOTO Un nou cuplu celebru. După un an de speculații, a anunțat relația și “internetul a explodat”

Indiferent de situaţia creată de Tamaş, Serbia tot ar fi jucat ofensiv. Pentru că e în firea acestor oameni. Noi…. mai cu caterinca şi cu mica ciupeală. Marele nostru… noroc e că „plavii” (n.r folosesc expresia de pe vremea fostei Iugoslavii) n-au învins. România nu a trecut, aproape o repriză, de mijlocul terenului nu pentru că a rămas în inferioritate numerică. N-a putut să alerge pentru că nu ştie să meargă. Nu are un creier. Un lider. Echipa naţională este o umbră. Propria ei umbră. Nici măcar nu poate juca prost, pentru că nu joacă deloc. M-am săturat de România care „rezistă”! Vreau o Românie care să creeze. Să se recreeze. Din toate punctele de vedere.

Epilog trist cu babysitter

Indiferent de rezultatul meciului cu vecinii de la Dunăre, trebuie să înţelegem că devenirea noastră mai are multe scări până va ajunge la lift. Nu cu pamflete gen Săpunaru ne desăvârşim, ci cu trăiri, cu forţă şi mai ales prin creativitate. Glumărim în pustiu de prea multă vreme şi am păţit destule pe seama asta. Nu mai e timp. Viaţa nu e o femeie care vrea să te studieze şi îţi cere distanţe temporare. Viaţa e o sabie. Te taie, atunci când uiţi cine eşti şi ce i-ai promis lui Dumnezeu.

Naţionala României a promis că va redeveni ea însăşi, dar, din păcate, chiar are nevoie de… babysitter, pentru că stă prost cu apărarea, mijlocul e vraişte, iar atacul e sublim dar lipseşte cu desăvârşire. Un „hârşt” castrator a apărut din partea Naţionalei lui Pulifrici. Nu ştiu semnificaţia numelui în româneşte, dar am auzit că în sârbă înseamnă „şmecher”.