Andrei Dicu și râsu’ plânsu’, după remiza nedreaptă: Nea Mitriță Miliardar, devalizat de orbu’ găinilor Pușcaș și Andone!

S-a vorbit foarte mult despre faptul că partida cu Norvegia este „un meci cât o calificare”. N-am avut șansa să fie chiar așa. Ne-au egalat în prelungiri, așa cum ne-au zdrobit iluziile și alții. Dincolo de asta, acest joc a devenit simbolul unui fenomen social, lucru mult mai important decât accederea Echipei Naționale la un turneu final și cu atât mai mult, decât… păstrarea unor șanse de calificare, pentru că victoria în fața nordicilor ne-ar fi demonstrat doar că încă suntem vii. Și totuși, suntem! Respirăm! Iubim! Una peste alta, cei aproape 30.000 de copii prezenți în tribune reprezintă nu doar un record, ci o evadare din spațiul consternat de magma golăniei, a abrutizării. Amintiți-vă ce injecție cu suflet viu au însemnat acei 22.000 de ștrengari, la recentul meci Partizan-Alkmaar… Copiii sunt o recoltă nouă, învingându-și programarea înspre vara celuilalt veac. „Mitriță! Mitriță! Mitriță!”… A fost strigătul de luptă ce răzbătea nu doar din piepturile copiilor oltenilor, ci mai ales din cele ale odraslelor steliștilor, dinamoviștilor, rapidiștilor și ale tuturor „picilor” bucureșteni, care, astăzi, au fost „mai” maturi decât noi, chibiții bântuiți de furia unui rezultat.

• Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,50 este cota pentru “1” la meciul Austria – Macedonia. Vezi aici toate cotele!

Am aflat, însă, buimăcit, că UEFA și-ar fi cerut… scuze, în fața nordicilor, pentru prezența țâncilor „tricolori”, de parcă ar fi avut un lapsus rebel. „De ce Norvegia nu a fost informată despre decizia UEFA, care este alta față de cea inițială și de ce i-a fost permis României să aducă spectatori la meci? UEFA și-a cerut scuze de la noi, atât verbal, cât și în scris”, a spus Svein Graff, managerul pe partea de comunicare a nordicilor. Fără a fi tendențioși, declarația oficialului nordic sună a… „să zică și nea Ion, că și el e om!”. Fără îndoială, decizia forului tutelar, ca la partida de pe „Arena Națonală” să asiste grupuri de copii, însoțite de un adult, n-a venit pe turnantă, ca la Montagne Rouse, de ieri, de azi. Norvegienii erau în cunoștință de cauză, iar acum s-au găsit să agite spiritele, făcând pe „niznaiul”, cum se zice pe la noi în bătătură. Unii apelează la tertipuri, convinși fiind că acesta este un „joc psihologic”. În realitate, este tactica perfectă de la a te eschiva și de a încerca să-ți camuflezi frustrările. În schimb, dacă UEFA și-a cerut „scuze” pentru că nu a îngropat fotbalul de viu (acest sport e mort fără suporteri, iar grația bucuriei unui copil nu trebuie confundată cu bâzdâcul orb al unui petardat mintal din peluză!), atunci chiar trăim într-un haos generalizat. Dar s-a întâmplat și la alte case, iar într-o situație aproape similară, pleiada de fani ai lui Fenerbahce, proveniți de la grupa mică, a devenit virală pe internet, cu un spectacol de o dărnicie neprihănită.

Andrei Dicu și râsu’ plânsu’, după remiza nedreaptă: Nea Mitriță Miliardar, devalizat de orbu’ găinilor Pușcaș și Andone!

Și pentru că tortul cofleșit n-ar fi avut niciun haz fără o cireașă leșinată așezată pe coviltiru-i, selecționerul Lars Lagerback chiar părea pregătit să-și scoată uriașii din iarbă, speriat fiind că Gulliverii săi vor avea de înfruntat ironiile Liliputanilor din tribune (nemâncați, de altfel, pentru că poliția le-a confiscat merele, sandvișurile și mai ales o casoletă cu… Spiderman!!!), pentru că despre „rasisme” nu putea fi vorba. Am mai scris-o și repet. Să gândim logic! Povestea cu „rasismul” a devenit o marotă, ba mai rău, o scuză pentru prăpădiții care nu știu să-și vadă de treabă pe teren. Un fel de rânjet al frustrării, îndreptat împotriva unui posibil eșec, cu convingerea că astfel l-ar preveni. La fel de strâmb stă treaba și cu termeni precum „sexism” sau „misoginism”, care și-au pierdut sensurile de bază. Dar asta e o problemă globală, nu le aparține doar norvegienilor și se reglează în timp, nu în… prelungirile prelungirilor.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

Cu toate astea, domnule antrenor, oare ce vulcan energetic erupe „mai” electric, decât Imnul Național, cântat de aproape 30.000 de voci scânteietoare? O capodoperă la care nici Verdi nu s-ar fi gândit și în același timp, un manifest pentru dezarmarea tuturor farmaciilor lumii. Motoarele nației merg bine. Am admirat o grădină blândă și multicoloră, gata să înveselească aerul… Chiar dacă am… pierdut cu scorul de 1-1, tot v-am învins.

Grație nouă, românilor, ați avut privilegiul să trăiți această simfonie memorabilă. Ar trebui să ne mulțumiți!

Și totuși, unde a fost Ianis?

Dincolo de toată tărășenia care i-a avut în prim plan pe „șoimii patriei”, referitor la care năzuim să nu se transforme în „ultrașii” cu ceafa groasă din peluza de mâine, s-a discutat mai mult despre faptul că Ianis Hagi va privi răsăritul jocului de pe banca de rezerve și nu din tranșeele din teren. Selecționerul are nu doar dreptul, cât mai ales rolul de a decide. De multe ori, e bine să ții un argint viu în cămară și să-i dai drumul să zburde la momentul oportun, indiferent când își va cere drepturile acel moment. Cât despre Hagi junior, el este un jucător aflat în plină ascensiune și dincolo de toate, o „delicatesă”, căreia ar fi de preferat să nu-i inducă alții niscaiva gărgăuni, pentru că, în situația respectivă, ar avea toate șansele să se transforme într-un bun de larg consum, prăvălit într-un loc comun.

Problema a apărut, după părerea mea, după golul marcat de Mitriță. Oare de ce Contra nu a forțat, introducându-l atunci pe Hagi jr, în locul oricui altcuiva decât Mitriță? I-am fi făcut fiord pane, pentru că se prăvăliseră între corzi, ba mai rău, sub coarde și am fi rezolvat meciul… Stelele plânse ale toamnei ne-au secat izvoarele strălucirii. Păcat. Mereu ne e teamă de noi înșine. Dar, totuși, am o dilemă: Unde era Ianis? N-a fost în „schemă” sau n-a vrut să joace, în ultimele minute?…

Digisport.ro

FOTO Au rămas mască! Ce a purtat la Disneyland, înconjurată de mii de copii, după ce a riscat închisoarea din cauza ținutei

O misterioasă bostănărie, în care se coc pepeni înecăcioși

Și pentru că, nu-i așa, uneori românu’ e frate cu norvegianu’, nici pe domnu’ Lagerback nu-l interesa faptul că aborda jocul de la București cu o apărare-varză (până acum și noi și suedezii i-am egalat pornind de la 0-2) ci medita, așa cum vă povesteam, la pamflete și la alte probleme globale d’ale ‘mnealui. Iar dacă Mitriță o „înțepa” cum trebuie și la una dintre cele două mari ocazii pe care le-a avut în prima repriză, demonstrația ar fi fost (și mai) perfectă.

În ce ne privește, adevărata neclaritate plutea în jurul cuplului de fundași centrali. Visul cel mai coșmărit era ipotetica pereche Toșca – Nedelcearu, mai ales că primul a jucat toată viața pe postul de fundaș stânga. Rus era incomparabil mai nimerit, iar Contra a prins ideea din zbor. A refăcut perechea de la Europeanul U21 de vis, deși Nedelcearu a văzut stele verzi la intrarea taifunului Tătărușanu. Mai în glumă, mai în serios, am văzut o degringoladă sublimă în apărare, de care Elabdellaoui și Henriksen puteau profita. E drept, nici la mijloc n-am prea stat pe roze, pentru că Anton și Marin, în centru, au jucat rolul de frânari ai unui tramvai uns cu pretenții de intercity. Din acest punct de vedere, prima repriză ne-a plimbat printr-o misterioasă bostănărie, în care se coc pepeni înecăcioși. Registrul a fost, însă, confirmat și în partea a doua a jocului, când Marin s-a dovedit prea subacvatic pentru un tăpșan de joc, care a părut să-i pună piedică, în ciudă…

Blestemul Olteniei care… „dă lovitura”

Sub privirile umede ale copiilor, Bancu a „scos” un penalty, din pasa lui… Mitriță. Focul a adus flăcări în armura de cavaler a lui Pușcaș, care, însă, a ochit de parcă țintea curci moarte, cu țeava cu cornete sau cu „invizoace”. L-a salvat tot „americanul” din Oltenia, care a marcat ca-n filme. Nea Mitriță Miliardar părea să ne facă să plângem de mila Norvegiei, ca de cartofii prăjiți pe care-i curățăm în grabă. 1-0! Ce nebunie! Numai că nebunia s-a sfârșit într-un delir, când Sorloth a egalat, în prelungiri. Eternele noastre prelungiri, care durează mai mult decât viața, însăși. Au urmat dezacordurile lui Andone. Și el a avut orbu’ găinii, ca și Pușcaș, la acel 11 metri pe care nu l-a rugat nimeni să-l bată… Iar puteam marca, de cel puțin două ori. Și acea bară trădătoare, fază la care, cu sinceritate, și acum simt că mingea a căzut în spatele liniei porții, cu toate reluările, cu tot…

Cum se poate strica un concert perfect, cu doi soliști care uită să-și cableze instrumentele… Cât de mult înseamnă să nu știi să-ți gestionezi atuurile… Penalty ratat, bară, vedete ținute pe tușă… Nu ne dărâmă reultatul, ci rezultanta melanjului dintre neputință și naivitate. Combinația aceea, tipic oltenească, dintre Bancu și Mitriță, care a condus la marcarea golului nostru, pare un blestem tipic Craiovei. Cei de sânge alb-albastru își amintesc de… bara din returul cu Benfica și de… bara de la Sarajevo. Acum s-a născut o altă bară fatidică, după un gol ticluit tot de olteni…

Copilul din noi, dincolo de bine și de rău

Puteam, trebuia să-i batem și nu era vorba de niciun… „rasism”. Ci despre dreptatea balonului rotund, care s-a dovedit o mină cu țepi otrăvitori. A fost un meci ca un pamflet. Dulce, dar dureros. Mi-ar fi plăcut să-i scriu selecționerului Norvegiei că situația dumnealor din clasament e cam… „albastră”, precum drapelul și că nu trebuie să fie supărat, pentru că, oricum, Euro se vede mai bine din fotoliu. Nu am, însă, această cădere. Mă împiedică orbu’ găinilor, deși sufletul meu e miliardar în perlele oferite de Mitriță, acest „Magic Juvete”.

Până la urmă, nu-i nimic. L-au devalizat pe Mitriță Miliardarul, pentru că așa știu ei, mă rog, unii dintre ei, să joace fotbal. Șanse de calificare mai avem, dar trebuie să batem Suedia și de ce nu și Spania. Pe urmașii lui Kenneth Andersson îi așteptăm la cotitură din 1994. Trebuia să vină și această clipă. Cu spaniolii, mai vorbim, ne mai împrietenim, le mai umplem stadionul cu români și… vom vedea. Important este, însă, altceva. Începutul. Adică felul în care copiii noștri știu să cânte „Deșteaptă-te române”, deși, uneori, noi ne întoarcem pe urechea ailaltă. În această seară am fost, cu toții, copii și e bine să rămânem așa. Mai ales Mitriță, bucuria copilului din fiecare dintre noi.

Importantă e viața. Cum e ea. Respirație, bătaie de inimă, gândire, dragoste, inclusiv pentru meserie și credință… Și felul în care vom învăța, poate de la copii, să nu ne mai pierdem cu firea, în propriile noastre prelungiri.