Editoriale

Andrei Dicu taxează gâlceava dintre Boloni și Ilie Năstase: Când legendele nu încap în galoși, curg vulcanii noroioși

16.01.2019 | 13:38
Andrei Dicu taxeaza galceava dintre Boloni si Ilie Nastase Cand legendele nu incap in galosi curg vulcanii noroiosi

Ladislau zis „Laszlo” Boloni ne-a obișnuit cu declarații turbulente. La fel și Ilie Năstase, care șochează și acum, în stilul unui fante de mahala. Într-un recent duel al afirmațiilor, publicat de GSP, cei doi s-au contrat precum doi puști de liceu, pe sistemul „ba io sunt mai smardoi”. Discutăm despre doi oameni care au scris istorie și de la care, încă, mai aveam pretenții. Într-o societate civilizată nu se cade ca doi cetățeni care se pretind domni să calce cu ghetrele și să-și târască fracurile prin noroi. Dacă de la unii înavuțiți becaiști sau borciști ne așteptăm la asemenea contre, mărturisesc că gâlceava dintre aceste două personaje îmi lasă un gust amar.

Boloni și Năstase își au locurile lor în istoria sportului românesc și nimeni nu le surpă soclurile, dar era de așteptat ca, la vârsta lor, să știe că toate „clasamentele” sunt subiective și că este dezonorant să terfelești, până la urmă, un coleg de breaslă. Avem atât de puține valori, încât ar fi bine ca aceste războaie să se transforme într-o „pax inter nobis”, numai că, de cele mai multe ori, suntem înfrânți de propriile noastre orgolii și micimi.

Andrei Dicu taxează gâlceava dintre Boloni și Ilie Năstase: Când legendele nu încap în galoși, curg vulcanii noroioși

Interviul publicat de Gazeta Sporturilor face din Boloni un câine surd, la o vânătoare de fantome. „Răzvan Marin e de 7, de Ianis Hagi doar am citit și auzit”, spicuim din afirmațiile antrenorului. Poate că Boloni este sincer, poate că Marin sau Hagi jr. nu sunt Platini sau Maradona, dar este anormal să te războiești, gratuit, cu niște copii. Sigur, nu-i normal să-i urci în slăvi, pentru că li s-ar putea urca la cap, dar nici să ștergi cu ei pe podele, când se află în ascensiune…

„Cum să fie Simona ca Nadia? Și Hagi ce a câștigat? Ce exagerări de Dumnezei, de „Regi”, de „Briliante!” a adăugat Boloni. Sigur, chiar și în cadrul acestei rubrici ne-am referit și noi la trombonistica epitetelor, tipic mioritică, dar există o diferență. Una e să fii jurnalist și alta antrenor și fost jucător de echipă națională, care tindea să devină un simbol, în ciuda faptului că a hulit, ani mulți, țara ale cărei culori le-a reprezentat.

Despre o bătrânețe urâtă

La aproape 66 de ani, românul Laszlo nu pricepe că fiecare perioadă a avut simbolurile ei. Oamenii au avut și au nevoie de idoli și de suflete în care să creadă. Da, Hagi nu a câștigat Campionatul Mondial, dar ne-a bucurat inimile. Chiar dacă i-am „taxat” anumite ieșiri sau derapaje verbale, îl respectăm pentru ce a construit și pentru ceea ce continuă să creeze. În privința Simonei Halep, poate că nu a ajuns la valoarea Nadiei, dar nu poți compara două sporturi și două perioade diferite. Iar „Halepmania” este, în zilele noastre, un fenomen aproape similar cu acela trezit de victoriile lui Comăneci. Copiii nu cred în frustrări, „domnule” Boloni!

Ladislau Boloni şi declaraţiile salle fără sens au iritat pe toată lumea
Ladislau Boloni şi declaraţiile salle fără sens au iritat pe toată lumea

Trebuie subliniat că tehnicianul lui Antwerp i-a lăudat reușitele lui Patzaichin, dar s-a poticnit, brusc, în aceeași groapă a frustrării:„ Și Ilie Năstase a fost cineva, într-un anumit fel, dar nu a fost acolo”. Este inutil să menționăm performanțele lui „Nasty”… Apoi, au fost luați la rând Răducioiu, Ilie Dumitrescu și Lupescu, cu toții sfertfinaliști ai unui Campionat Mondial. Adică într-o competiție în care Boloni nu a evoluat niciodată…

Un contraatac de tarla

Ilie Năstase nu i-a rămas dator și l-a scurtcircuitat, în aceeași publicație citată. „Îmi pare rău să-l dezamăgesc, dar am fost numărul 1, ce să fac? Ce facem acum? Ne întoarcem în timp cu 50 de ani? Poate omul era… Eu știu, băuse sau îl durea o măsea, cred. Să și-o scoată singur, că el era doctor, nu era un jucător de fotbal, ce dracu?! Cine a fost el, că nu înțeleg?”, s-a rățoit „Nasty”. Și invectivele au continuat…

Ilie Năstase nu s-a putut abţine şi i-a răspuns urât lui Boloni
Ilie Năstase nu s-a putut abţine şi i-a răspuns urât lui Boloni

Când Beethoven a compus simfonia „Eroica”, i-a dedicat-o generalului Bonaparte. În momentul în care Napoleon s-a proclamat împărat, compozitorul a șters dedicația și a scris:„ În amintirea unui mare om”. Din păcate, avem de a face cu mulți foști „oameni”. Indiferent ce ai lăsat în urmă, din punctul de vedere al meseriei, aceste șicane de tarla nu sunt acceptabile, pentru niște personaje cu pretenții, care se laudă că sunt familiarizate cu civilizația occidentală. Dacă tăcea, Năstase filosof rămânea… Îl lăsa pe Boloni să latre și rămânea un lord… Dar, precum un copil de 12 ani, s-a comportat în stitlul său caracteristic…

Din România dispar, ușor, ușor, nobilii și cresc, vârtos și fercheș, grăjdarii…