Andrei Dicu, trist lângă scena S1monei Halep: „Carmen”, opera în care soprana moare, iar toreadorul ne umple de ciudă

„The Obsession” se numea filmul în care Al Pacino și Robert de Niro, alias polițistul și mafiotul se întâlneau la o cafenea, să pună lucrurile la punct. Nu le-a ieșit. Așa s-a întâmpat și în „Carmen”, opera lui Georges Bizet, în care toreadorul Escamillo a fost singurul scăpat cu viață dintr-o intrigă discutabilă.

Ceva a fost similar, în ambele semifinale de la Australian Open. Fiecare jucătoare avea în sânge setea propriilor porniri și adrenalina cu miros diferit dar, pe care, culmea, și-o înțelegeau reciproc. Înaintea meciului dintre Halep și Muguruza, povestea a fost (la fel de) ruptă din scenă. Parcă fiecare o ruga pe cealaltă să plece acasă, să reclame vreo durere de umăr sau de palmares… Dar era imposibil. Ca pe peliculă ori precum pe podeaua operei. Obsesia era evidentă, hollywoodiană, de-a binelea… A câștigat, însă, personajul negativ. Nu pentru că noi țineam, evident, cu S1mo, ci pentru că „a fi pozitiv” (vorba cuiva, alt machidon), înseamnă să joci bine…

Andrei Dicu, trist lângă scena S1monei Halep: „Carmen”, opera în care soprana moare, iar toreadorul ne umple de ciudă

Dar, ca să vezi un asemenea meci, trebuie nu doar să înduri coșmarul unui precedent joc prost (cel în care Henin s-a calificat, nemeritat, în finala de la Australian Open!!!), ci ca sentimentul să-ți penduleze între trup și idee. Motivul e simplu. Stilul Muguruzei este diferit de poezie și de spiritul creator, dar nu poate fi trivializat și nici nu poate fi catalogat drept un joc simplist.

De partea cealaltă, Halep are sclipirea geniului și nu știi, niciodată, la ce surprize te supune această sclipire. Fondul „creației” ei este, de fapt, țăcăneala florilor de mai, trezite la viață într-o lună hibernală, cu sloiuri de neploaie, dar cu friguri siberiene. Din nefericire pentru Halep, se pare că domnișoara nu izbutește să întâlnească luna mai în ianuarie, nu-și aleargă și nu-și surprinde adversarele, așa cum o făcea pe vremea în care avea chef de joc și în care îi înmugureau florile-n rachetă.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Uneori, nici Dumnezeu nu te salvează de tine însuți/însăți

Teoretic, S1mo pornea cu prima șansă, mai ales că nu pierduse niciun set la Australian Open. Totuși, iberica trecuse de Svitolina și de Pavlyuchenkova și dădea impresia unui toreador cu moralul ridicat, poate prea… ridicat ori prea roșu, mai ceva decât cârpele cu care spaniolii își enervează, tradițional, taurii pe care-i ucid în văzul publicului. Mai mult, la capitolul meciurilor directe, Muguruza conducea cu 3-2. Statisticile sunt pentru birocrați, nu pentru trăitori.

Din articolul excelent al lui Marian Popovici, publicat pe FANATIK.RO, ne-am reamintit similitudinile dintre S1mona și Gabrine. Ambele s-au întors în acest an la antrenorii care le-au urcat pe înalte culmi de prosperitate și progres, amândouă au în palmares două turnee de Grand Slam, câștigate. Ce a „uitat” colegul nostru, probabil intenționat, ca să nu „vândă” adversarului secretele care ne țin în viață, este faptul că „Buburuza” joacă tenis, iar S1mona face tenis-alpinism. Ăsta e un sport care se desfășoară la fileul inimii și în care, inevitabil, se poartă pe spinare o povară. Un rucsac numit „România”. „Bagajul” acesta e un fel de pâine, hrănitoare, dar mai presus de asta, de o frumusețe sfântă, dumnezeiască…. Numai că, atunci când îți gestionezi atuurile prost, nici Dumnezeu nu te salvează de tine însăți, cum e cazul de față.

Monumentul „pierdut” de la Majadahonta și poanta lui Birlic

În Spania, la Majadahonta, există un monument ridicat în memoria eroilor români Moța și Marin, legionari care au luptat împotriva comunismului iberic. Nu s-au bătut degeaba, ba din contra. Spaniolii i-au respectat și îi admiră pe cei care vin, din alte zări, să-i salveze de frustrări. Din nefericire, S1mo a capotat în primul set cu Muguruza, spre deliciul iubitorilor de sânge. Apoi, l-a pierdut și pe al doilea, pentru că monumentul ei s-a rupt istovitor. S-a jucat cu viața, precum o soprană așezată la intersecția dintre milităroșenia unui joc educat pe agresivitate și furia imberbă a unui toreador drogat de gustul sângelui. Pe oriunde ar fi luat-o, n-avea ieșire.. Așa s-au petrecut lucrurile și la Melbourne, unde vedeta și-a uitat atuurile și a pariat pe hazard. Sau, mai clar, a jucat prost!

Vorba regretatului Grigore Vasiliu-Birlic, „șutul spaniol”. Cam cu asta s-a descurcat iberica în primul set, în care Halep a ratat, nepermis, de vreo două ori, șansa de a o răpune. S-a mers cap la cap, isteric peste isteric, țigară după țigară, nerv după nerv și frustrare după frustrare, într-un tie-break de nepovestit nepoților. Apoi, tot birlicul șutului spaniol ne-a trădat. Poate și lipsa de chef în materie de „a reacționa”.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

Foamea nu ține de foame

S1mona Halep joacă mereu cu foamea acestei țări de a se face văzută, admirată, construind castele și biserici, nu pentru alții, ci pentru ea însăși. Este o foame istorică, nu trebuie să ne fie rușine de efervescența mugurilor din noi, numai că foamea… nu ține de foame! Monumentele pierdute din noi înșine ne cresc, în continuare și cu succes, coloane vertebrale nebănuite. Un set, un meci pierdut nu înseamnă o viață, așa cum nici măcar un glonț nu cântărește atât. Dar o luptă dusă până-n prăsele, da, contează mai mult decât istoria unui tie-break. Și Muguruza a știut asta.

Darren, între Cezar și dojana unei firi înălțătoare

Nu voi pricepe, de data asta, letargia cu care Darren Cahill a trăit meciul S1monei. Parcă era unul dintre moșnegii din loja spectacolelor celebrilor „Muppets”. Parcă avea o manie de colecționar al stărilor noastre gripale. De la frison la căldură, de la speranță la logică și de la neputință la pamflet. Unde (ne) ai fost, Darren, de data asta?…

Cahill a scos-o pe Halep din multe încurcături și probabil că povestea asta se va repeta. De această dată, însă, a îngropat-o. S1mo a pierdut meciul tactic, nu fizic, nu psihic.

Darren Cahill nu este nici înger, nici demon. El este comparabil, ca personalitate, cu cezarii. Este aidoma unui Cezar. Petele mari și neguroase de umbră, în bătaie cu lumina, aidoma unui crin, l-au pus sub semnul focului cel niciodată decăzut în ipostaza umilului jar. Trebuie judecat cu migală, mai întâi asupra firii sale înălțătoare și mai apoi despre firea sa cea coborâtoare. E greu să-l cerți, dar e meritată dojana.

Gestionarea frauduloasă a mândriei și… altele

În fine. Ca să ne întoarcem la libretul operei „Carmen”, ghicitul în cărți (vezi palmaresul, cotele la pariuri și alte gogomănii) nu prevede neapărat supraviețuirea, dacă nu ești de meserie supraviețuitor. Poate ții o țară întreagă în buzunar, dar gestiunea (și gestionarea) frauduloasă a mândriei te costă mai mult decât toate buzunarele. Sigur, nu e un capăt de țară că ai pierdut. Ai pierdut pe oboseala și pe banii tăi, pe căldura ălora din Australia și pe nervii noștri. Un coup de foudre, cum ar zice francezul… Important e ce faci, după o moarte efemeră, ca ea să nu devină o moarte veșnică. Nici în opere, nici în teatru, nici pe terenul vieții.

Păi… să câștigi, că d-aia te-ai născut!… Asta înseamnă „The Obsession” și „Carmen”, însumate.