Deși a recunoscut că a fost primit excelent de noii colegi de la FCSB, Andrei Gheorghiță a povestit și faptul că Tavi Popescu, pe care îl cunoaște din perioada junioratului, a fost cel care a dat tonul glumelor.
Jucătorul adus de la Poli Iași și care l-a impresionat pe Gigi Becali încă de la prima sa apariție în tricoul campioanei României a mărturisit că a avut emoții uriașe înaintea partidei cu Sepsi, dar Risto Radunovic l-a ajutat să prindă încredere.
”Am mers la Regal Sport unde am dat de Tavi (n.r. – Octavian Popescu) și de alți jucători care sunt acum în fotbalul mare, de Perianu, de Radu Drăgușin, de Blănuță. Am avut o echipă senzațională și am câștigat un Campionat Național.
Nu mă așteptam să fiu primit cu atâta căldură, băieți sunt foarte de treabă, m-au ajutat. Au fost câteva glume despre Rapid, dar nu am de ce să mă supăr. Chiar Tavi a glumit cu mine și le-a spus celorlalți: ‘Bă, vedeți că ăsta e rapidist’.
Am avut emoții când am intrat prima dată, nu știam cum vor fi băieții, staff-ul. Apoi, când am văzut că este toată lumea așa de treabă și mă primește cu atâta căldură mi-a fost mai ușor să mă adaptez. După două antrenamente a urmat meciul unde am avut niște emoții…
Înainte de meci, cele mai multe sfaturi și cel care m-a calmat cel mai mult a fost chiar colegul meu de bancă Risto Radunovic. Mi-a dat sfaturi cum să plec în adâncime, cum să vin la primire, când, să stau calm că nu e nicio problemă dacă pierd mingea, să am reacție să o recuperez”, a declarat Gheorghiță.
În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, patronul Gigi Becali a anunțat că i-a pus o clauză de reziliere în valoare de 20.000.000 de euro lui Andrei Gheorghiță, dar a glumit și a precizat că acceptă și 19 milioane de euro.
Jucătorul transferat de la Poli Iași pentru 400.000 de euro a lăsat o impresie bună în cele 45 de minute jucate în partida cu Sepsi, iar analiștii FANATIK SUPERLIGA l-au comparat cu mijlocașul sârb Sergej Milinkovic-Savic.
”Este un jucător care are o îndemânare bună și nu îi este frică de minge, nu se ascunde de joc. Eu cred că e un jucător care merită să fie văzut. Acum, vom vedea dacă-l va chema și la națională, așa cum a spus Gigi Becali. Mi se pare că seamănă cu Milinkovic-Savic”, a spus Vivi Răchită.