Andrei Ivan se pregătește de sărbătoare înainte de ultima partidă din turul play-off-ului din SuperLiga. Sepsi – Universitatea Craiova se va juca vineri, de la ora 20:30, iar peste două zile se anunță petrecere mare în familia „alb-albastră” în Bănie.
Oficialii „alb-albaștrilor” le-au fixat obiectivul jucătorilor Universității Craiova. Președintele Sorin Cârțu a anunțat după victoria cu Rapid că formația din Bănie se înscrie în lupta pentru locul doi.
Andrei Ivan traversează una dintre cele mai bune perioade în tricoul Universității Craiova, iar conducătorii „alb-albaștrilor” așteaptă să își pună semnătura pe meciurile decisive din play-off. Acesta este împlinit și pe plan personal, iar atacantul are planurile făcute pentru weekend.
Andrei Ivan și-a programat cununia religioasă cu Anda, după ce în vara anului trecut au făcut cununia civilă în Bănie. Cu această ocazie, golgheterul Universității Craiova va organiza și botezul micuței Isadora, fiica pe care fotbalistul oltenilor o are împreună cu fosta gimnastă.
Soția fotbalistului Universității Craiova a făcut publică data cununiei religioase printr-o invitație postată pe rețelele de socializare. Fosta gimnastă și Andrei Ivan sunt mereu în atenția fanilor „alb-albaștrilor” și printre favoriții acestora.
Totodată, Anda Ivan și micuța Isadora sunt printre cele mai mari fane ale lui Andrei Ivan la meciurile de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Soția și fiica internaționalului român sunt nelipsite din tribune la partidele de pe teren propriu ale Universității Craiova pentru a fi aproape de favoritul lor.
Andrei Ivan a mărturisit că Eugen Neagoe i-a oferit încredere de la venirea sa la Universitatea Craiova, însă a mărturisit momentul în care viața s-a schimbat pentru el. Căpitanul Universității Craiova a declarat că odată cu căsătoria și venirea pe lume a fetiței sale lucrurile s-au schimbat în bine.
„Mă simt foarte bine de la venirea lui Mister. Mi‑a dat multă încredere în mine şi m‑a făcut să mă simt mai încrezător şi mai determinat pe teren. Familia mea mă ajută şi ea mult. Viaţa mi s‑a schimbat în bine în general de când m‑am căsătorit şi mai ales de când a venit pe lume fetiţa noastră, de care sunt foarte mândru”, a spus atacantul.
Adrian Ilie l-a analizat pe Andrei Ivan la FANATIK SUPERLIGA, iar „Cobra” este de părere că golgheterul Universității Craiova poate mai mult.Fostul mare internațional român a declarat că fotbalistul oltenilor trebuie să fie constant în tricoul „juveților”.
„Ivan are foarte multe calități. Însă în momentul de față nu este constant în jocuri. Are fluctuații foarte mari. Dispare două-trei etape, nu face nimic, iar apoi apare din nou și, pe calitățile pe care le are, este jucătorul meciului. Nu este constant.
Nu-l cunosc foarte bine pentru a știi ce are nevoie. Clar îi lipsește ceva, poate încrederea. Cu siguranță, la calitățile pe care le are poate mai mult. Aleargă bine, unu contra unu este foarte bun, driblează, face foarte multe faze, dă goluri.
Doar că are momente în timpul unui campionat în care dispare. Nu-l cunosc foarte bine pentru a știi ce are nevoie. Clar îi lipsește ceva, poate încrederea. Cu siguranță, la calitățile pe care le are poate mai mult. Aleargă bine, unu contra unu este foarte bun, driblează, face foarte multe faze, dă goluri”, a spus Adrian Ilie.