Andrei Ivan (29 de ani) are parte de o experiență exotică în Vietnam, acolo unde joacă din iulie 2026, când a semnat cu Truong Tuoi Dong Nai, o nou-promovată în primul eșalon. Startul noii aventuri este însă unul de coșmar pentru fostul atacant de la Universitatea Craiova.
Andrei Ivan a luat prin surprindere multă lume în momentul în care a ales să-și continue cariera în Vietnam, deși pe numele său au existat și oferte din țară. Fostul atacant de la Universitatea Craiova speră să-și regăsească forma la Truong Tuoi Dong Nai, dar începutul de sezon al noii sale echipe este unul catastrofal.
Truong Tuoi Dong Nai a pierdut primele două partide din campionat, 0-2 cu Viettel și 0-1 în fața celor de la Hong Linh Ha Tinh. Astfel, după primele două runde, echipa lui Andrei Ivan ocupă locul 12 din 14 în clasament.
Ivan nu a reușit să își ajute deloc colegii, cu toate că a avut ocazii. Fotbalistul născut la Moreni a fost integralist în ambele confruntări, însă nu a izbutit deocamdată să își treacă numele pe lista marcatorilor sau să aibă o contribuție decisivă în jocul echipei care tocmai a promovat în prima ligă din Vietnam. Andrei Ivan are contract cu Truong Tuoi Dong Nai până în vara lui 2027. Ulterior, dacă cele două părți vor dori să continue, înțelegerea se va prelungi.
Andrei Ivan a dat curs ofertei exotice din Vietnam în primul rând datorită salariului atractiv. În Asia, atacantul în vârstă de 29 de ani câștigă 350.000 de euro pe sezon. Ivan, care a mai jucat în afara țării la Kuban Krasnodar, Rapid Viena și Adanaspor, a plecat din nou din România în vara lui 2025, atunci când Universitatea Craiova l-a cedat gratis la Panserraikos. În Grecia, fostul atacant al oltenilor a marcat 5 goluri și a dat 3 pase decisive în 32 de meciuri.