Fotbal intern

Fanatik a aflat când vor reveni pe teren Andrei Miron și Darius Olaru, accidentați în Sepsi – FCSB 1-1. Update exclusiv

13.04.2021 | 12:52
Fanatik a aflat cand vor reveni pe teren Andrei Miron si Darius Olaru accidentati in Sepsi  FCSB 11 Update exclusiv
Fundașul central Andrei Miron s-a accidentat în startul meciului Sepsi - FCSB 1-1, din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, iar FANATIK a aflat că este suspect de ruptură. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Fundașul central Andrei Miron s-a accidentat în startul meciului Sepsi – FCSB 1-1, din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, iar FANATIK a aflat că este suspect de ruptură. Probleme are și Darius Olaru, înlocuit înainte de pauză în același meci.

Când vor reveni pe teren accidentații Andrei Miron și Darius Olaru. Ratează turul play-off-ului

UPDATE, 13 aprilie, ora 12:50. Din informațiile FANATIK, cei de la FCSB au aflat cât timp nu se vor baza pe Andrei Miron și pe Darius Olaru, cei doi jucători accidentați în meciul cu Sepsi. În urma investigațiilor medicale de la începutul săptămânii, s-a ajuns la concluzia că ei vor putea reveni pe teren în 3-4 săptămâni, astfel că vor rata toate meciurile din turul play-off-ului, adică minim 5 partide plus Supercupa României!

ADVERTISEMENT

Miron și Olaru vor putea folosiți de Toni Petrea, cel mai probabil, la partida din 8 mai, de pe teren propriu, cu Academica Clinceni. Dacă lucrurile decurg mai bine decât anticipează acum doctorii, ambii vor reintra 3 zile mai devreme, pe 5 mai, în deplasarea de la Botoșani.


UPDATE, 11 aprilie, ora 14:02 / FANATIK a aflat că lui Darius Olaru i-a sărit umărul în urma contactelor fizice din Sepsi – FCSB 1-1, astfel că are ligamentele afectate. Mijlocaşul “roş-albaştrilor” va efectua un control amănunţit în cursul zilei de luni pentru a afla cât de gravă este accidentarea.

ADVERTISEMENT

ŞTIRE INIŢIALĂ – 10 aprilie, ora 23:34

Era minutul 6 al meciului când Tănase a deschis scorul, iar toţi coechipierii s-au dus în terenul advers să îl felicite pentru marcarea golului. Toţi, mai puţin Miron, care era întins pe gazon în propria jumătate. Apărătorul a acuzat dureri musculare și a plecat direct la vestiare.

Și cum niciodată un ghinon nu vine singur, antrenorul Toni Petrea l-a pierdut și pe Darius Olaru care s-a accidentat la umăr și a fost înlocuit cu Dragoș Nedelcu.

ADVERTISEMENT

Suspect de ruptură după Sepsi – FCSB 1-1, Andrei Miron va primi luni verdictul

Accidentarea suferită de Andrei Miron în partida Sepsi – FCSB 1-1 s-ar putea să fie una gravă, FANATIK aflând că jucătorul este suspect de ruptură ceea ce ar însemna o perioadă destul de lungă de indisponibilitate.

Un diagnostic exact se va pune abia luni, 12 aprilie, atunci când jucătorul va efectua un RMN. O eventuală pierdere pe termen lung a lui Miron ar reprezenta o problemă uriașă pentru Toni Petrea, care nu îl mai are de meserie decât pe Iulian Cristea.

ADVERTISEMENT

Variantele de rezervă le reprezintă Dragoș Nedelcu, mijlocaș defensiv la bază, dar care și el abia a revenit după niște probleme medicale, și Ovidiu Popescu, omul bun la toate în echipa FCSB-ului.

Toni Petrea, îngrijorat din cauza absențelor

În ceea ce-l privește pe mijlocașul Darius Olaru, FANATIK a aflat că situația lui nu este atât de gravă și jucătorul nu ar trebui să stea prea mult în afara terenului. Jucătorul va efectua duminică, 11 aprilie, o serie de investigații și abia apoi se vor ști mai multe amănunte despre accidentarea sa.

Infirmeria ”roș-albaștrilor” se umple înainte de începerea play-off-ului, accidentările lui Miron și Olaru venind după cea a lui Florinel Coman. Starul lui Gigi Becali s-a rupt la echipa națională și nu va mai juca în acest sezon, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

Toate aceste probleme medicale îi dau mari bătăi de cap lui Toni Petrea, mai ales că lupta la titlu se încinge, iar adversarii sunt de-acum numai unul și unul. Tehnicianul caută soluții pentru a-i înlocui pe cei absenți, dar lotul ”roș-aslbaștrilor” nu este unul atât de numeros.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 1,62 este cota pentru „peste 0,5 goluri în prima repriză”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT