Andrei Nicolescu (50 de ani) a confirmat plecarea lui Maxime Sivis (28 de ani) de la Dinamo, chiar înaintea meciului „câinilor” de la Ploiești cu Petrolul din prima etapă a noului sezon de SuperLiga. Fundașul dreapta francez se transferă în prima ligă din Rusia, la Orenburg, în schimbul unei sume de aproximativ 750.000 de euro.
Președintele clubului din „Ștefan cel Mare” a transmis că în prezent mutarea este rezolvată în proporție de 95%, iar jucătorul urmează în scurt timp să efectueze vizita medicală, iar apoi să semneze contractul cu noua echipă.
„Ne pregătim, nu suntem sută la sută pregătiți, de abia acum încep să se miște lucrurile apropo de lot și de transferurile pe care ni le dorim. (n.r. Despre Sivis) A apărut și clubul deja? Da, e un agreement pe care îl avem cu un club din Rusia. 95 la sută este făcut, urmează să facă vizita medicală.
A fost și poziția jucătorului pe care am luat-o în considerare. Dacă el nu voia, nu puteam să mergem mai departe, el a fost deschis către această mutare. (n.r. Dacă este vorba despre 750.000 de euro) Da, e o sumă pe acolo, nu e corectă, dar e pe acolo”, a spus Andrei Nicolescu în direct la Prima Sport.
De asemenea, cu aceeași ocazie, Nicolescu a confirmat și că Dinamo a adus deja înlocuitor pentru Sivis. Este vorba despre spaniolul Dario Benavides (23 de ani), despre care FANATIK a informat recent: „Deja e în București, e la Săftica, a făcut vizita medicală. Benavides a jucat în Belgia în prima ligă. E produsul Sevillei, chiar dacă nu a jucat la ei. Dar a apucat să debuteze în La Liga. Are un contract cu niște bonusuri de performanță, de asemenea sunt niște sume în contract și un procent pentru echipa de la care vine”.