Sport

Andrei Nicolescu a dezvăluit discuția cu Mircea Lucescu după Dinamo – Gloria Buzău 4-1: „M-a încântat ceea ce mi-a spus”

Andrei Nicolescu a intrat în direct la TV după Dinamo - Gloria Buzău (4-1), în etapa a 4-a din SuperLiga. Oficialul din Ștefan cel Mare a dezvăluit discuția cu Mircea Lucescu.
03.08.2024 | 01:22
Andrei Nicolescu a dezvaluit discutia cu Mircea Lucescu dupa Dinamo  Gloria Buzau 41 Ma incantat ceea ce mia spus
Andrei Nicolescu a stat de vorbă cu Mircea Lucescu în timpul meciului Dinamo - Gloria Buzău 4-1. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu a intrat în direct la TV după victoria de senzație obținută de Dinamo, scor 4-1 cu Gloria Buzău, în etapa a 4-a din SuperLiga. Administratorul special din Ștefan cel Mare a tras concluziile începutului bun de sezon al lui Dinamo și a dezvăluit discuția cu Mircea Lucescu.

Andrei Nicolescu trage un semnal de alarmă după Dinamo – Gloria Buzău 4-1: „Toată lumea își va dori și mai mult să ne bată”

Dinamo a făcut senzație în duelul cu nou-promovata Gloria Buzău pe „Arcul de Triumf”, scor 4-1. Formația antrenată de Zeljko Kopic a urcat până pe locul 2 în clasament, cu 7 puncte după 4 etape, dar și cu cel mai bun atac (11 goluri).

ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu este conștient că principala provocare a fotbaliștilor de la Dinamo este să mențină nivelul ridicat. „E un început de campionat în care suntem mai pregătiți pentru această ligă. Încercăm să construim, nu trebuie să ne entuziasmăm foarte tare.

Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să construim această echipă. Avem momente bune și mai puțin bune. Ne dorim ca această echipă să crească așa cum Dinamo merită. Avem meciuri în care ne dominăm adversarul și putem spune că facem meciuri spectaculoase. 

ADVERTISEMENT

A fost o alegere pe care ne-am asumat-o și în care am crezut (n.r. Zeljko Kopic). Timpul ne dă măsura a ceea ce am crezut noi și ne confirmă așteptările pe care le aveam. Sper să menținem acest trend.

Următoarea bătălie este cu noi înșine, să ținem aceste prestații sus. Toată lumea va fi mai atentă la noi acum. Mă uit și la Cîrjan, cât tratament special primește. El trebuie să fie și mai bun, să muncească mai mult ca să înțeleagă că toată lumea îl va lovi și va fi pe urmele lui. Trebuie să repete prestațiile din primele două etape. Toată lumea își va dori și mai mult să ne bată, iar noi să devenim mai buni”, a declarat Andrei Nicolescu, la TV Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu a dezvăluit discuția cu Mircea Lucescu după Dinamo – Gloria Buzău 4-1: „M-a încântat ceea ce mi-a spus”

Mircea Lucescu, viitorul selecționer al naționalei României, a fost prezent în lojă la Dinamo – Gloria Buzău pe „Arcul de Triumf” și a urmărit partida alături de Mihai Stoichiță, Ioan Andone, Costel Orac sau Marius Niculae. Andrei Nicolescu a vorbit cu „Il Luce” la stadion.

„Domnul Mircea Lucescu a remarcat că suntem mult mai bine structurați, mult mai verticali pe poartă. M-a încântat ceea ce mi-a spus. Mi-ar fi plăcut să fiu primul care știe asta, dar nu mi-a zis (n.r. dacă vine la naționala României). Și eu intuiesc, dar dânsul nu mi-a confirmat.

ADVERTISEMENT

Am discutat un pic mai mult la pauză. Galant și diplomatic a ezitat să răspundă. Sper câți mai mulți dintre jucătorii noștri să fie acolo și să se bată pentru națională”, a mai spus Andrei Nicolescu.

Andrei Nicolescu anunță noi transferuri la Dinamo: „Ne dorim un fundaș, un mijlocaș și un atacant”

Dinamo nu și-a încheiat campania de achiziții în această vară. Andrei Nicolescu a anunțat că Zeljko Kopic are de gând să-și completeze lotul cu un fundaș central, un mijlocaș și cu un atacant. Clubul din Ștefan cel Mare a ratat un transfer pe ultima 100 de metri.

„Ne dorim să mai facem unul, două sau trei transferuri ca să simțim că am stabilizat lotul și indiferent de ce se întâmplă pe parcursul campionatului să avem soluții.

Ne dorim un fundaș, un mijlocaș și un profil de atacant care să fie mai versatil. Am fost foarte aproape să semnăm săptămâna trecută”, au fost cuvintele lui Andrei Nicolescu.

ADVERTISEMENT