Sport

Andrei Nicolescu, amărât după ce Dinamo s-a salvat de la retrogradare: „Am evitat o rușine! Am avut emoții”

Andrei Nicolescu răsuflă ușurat după ce Dinamo s-a salvat de la retrogradre. ”Locul lui Dinamo nu e aici, să trăim aceste lucruri”
27.05.2024 | 22:41
Andrei Nicolescu amarat dupa ce Dinamo sa salvat de la retrogradare Am evitat o rusine Am avut emotii
Ce a spus Andrei Nicolescu după ce Dinamo s-a salvat de la retrogradare Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Dinamo a reușit să se salveze de la retrogradare după barajul cu echipa din liga a doua Csikszereda. „Câinii” au rezistat bine la Miercurea Ciuc și au păstrat diferența de două goluri din meciul tur.

Dinamo s-a salvat de la retrogradare. Andrei Nicolescu, dezamăgit de jocul echipei

Csikszereda-Dinamo s-a terminat 0-0. „Câinii” nu au făcut un meci deloc strălucit, însă obiectivul echipei a fost îndeplinit. La finalul partidei, administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu a avut un discurs dur despre prestația echipei din meciul cu ciucanii.

ADVERTISEMENT

„Astăzi am evitat o rușine, sincer. Nu am fost la nivelul la care ne așteptam. Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Dar nu am făcut ceea ce trebuia să facem azi. Rămânerea asta în ligă e cu suferință mare și e ciudat ce s-a întâmplat. Nu a fost un meci bun.

”Unii dintre jucători se gândesc deja la vacanțe”

Vă spun sincer că am avut emoții. Nu e normal să fim dominați. Felicit Csikszereda. O echipă cu multă dorință, mult entuziasm. Noi, astăzi, chiar am evitat o rușine.

ADVERTISEMENT

Unii dintre jucători se gândesc deja la vacanțe. Nu ne reprezintă meciul ăsta, din păcate. Am arătat foarte puține astăzi. Nu avem ce să sărbătorim. Am făcut un meci jalnic. Se va face o analiză pentru toată lumea, pentru tot sezonul, inclusiv pentru mine.

Locul lui Dinamo nu e aici, să trăim aceste lucruri. Facem analiza începând din seara asta și cât de curând vom avea niște concluzii. Nu am arătat bine sezonul ăsta și meciul din seara asta e o oglindă a tot ceea ce s-a întâmplat în acest sezon.

ADVERTISEMENT

Cel mai rău e că am fost nepregătiți. Planurile pe care le-am făcut în vară au fost fanteziste. Cel mai bun lucru e că, după 17 etape, toată lumea credea că nu mai avem șanse, dar ne-am salvat”, a explicat Andrei Nicolescu la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Dinamo a arătat rău în meciul cu echipa din Miercurea Ciuc. „Câinii” au fost dominați de Csikszereda, care a avut și un gol anulat pentru offside. Dennis Politic rămâne eroul „câinilor” după dubla reușită în meciul tur de pe Național Arena.

Dinamo a ajuns la trei sezoane consecutive în care joacă la baraj. Echipa din Ștefan cel Mare a câștigat două dintre ele, însă e nevoie de o strategie mai clară pentru a evita astfel de situații extrem de tensionate, în care echipa se salvează abia în ultimul meci al sezonului.