Dinamo traversează o formă slabă, asta după ce a terminat sezonul regulat cu 3 eșecuri consecutive, începutul de play-off a fost unul la fel de neinspirat și a adus alte două înfrângeri pentru trupa lui Zeljko Kopic. Andrei Nicolescu, președintele echipei, a ieșit în față și a dorit să vorbească despre pasa neagră existentă și a avut o declarație surprinzătoare.
Vorbind despre obiectivele echipei, Andrei Nicolescu a recunoscut că viitorul său la Dinamo nu este bătut în cuie, în contextul în care acționarii sunt cei care decid dacă lucrurile merg într-o direcție bună și munca sa este una ce aduce îmbunătățiri de la an la an. Președintele formației alb-roșii spune că va exista, la fel cum a fost și în trecut, o ședință la final de sezon în care se vor analiza lucrurile bune făcute, cele mai puțin reușite, și de acolo se vor lua decizii pentru ca echipa să aibă condiții de a crește în viitor și rezultatele să fie și mai bune.
„Sunt acționari care-și asumă împreună cu conducerea executivă un plan pe fiecare an. Așa cum a fost și în anul în care ne-am salvat în ultima clipă sau în sezonul precedent, o să punem toate informațiile pe masă, să vedem cât de mult am deviat de la proiectul pe care ni l-am propus. O să vedem dacă e cineva de vină, cât am realizat, ce am realizat, în aceleași condiții, așa cum am spus și în trecut, mandatul meu e pe masa acționarilor. Nu ne ferim sub nicio formă de realitate și adevăr, ne asumăm ceea ce ne-am propus.
Eu înțeleg dezamăgirea fanului dinamovist, că nu mai există decât șanse ipotetice la titlu. Nu am plecat anul ăsta la luptă crezând că noi suntem favoriți. Datorită faptului că am fost acolo sus și prin jocul echipei am creat aceste speranțe, pot să înțeleg deziluzia suporterului dinamovist ca și cum acum e o tragedie că acum nu mai câștigăm titlul. Noi rămânem consecvenți cu ce am setat la începutul anului. Asta nu înseamnă că nu o să abordăm restul meciurilor să le câștigăm”, a spus Andrei Nicolescu la emisiunea Totul pentru Dinamo.
În urmă cu câteva săptămâni nu puțini erau cei care vorbeau despre Dinamo ca fiind una dintre formațiile ce se bat pentru primul loc, însă în contextul ultimelor rezultate, formația bucureșteană a pierdut din avânt și acum e nevoită să se concentreze pe obiectivul stabilit la începutul sezonului, clasarea pe un loc de cupe europene. De altfel, Andrei Nicolescu a ținut să aducă aminte în toate discursurile avute că o câștigare a titlului ar fi un bonus, iar gândul principal se îndreaptă către cupele europene.
Dacă în SuperLiga nu vor reuși să prindă o poziție între primele 3, cei de la Dinamo mai au o șansă să-și îndeplinească obiectivul și anume câștigarea Cupei României. „Câinii” sunt în semifinalele competiției și urmează să joace pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, după care, în eventualitatea unei victorii, urmează ca adversarul din ultimul act să fie ori Universitatea Cluj, ori FC Argeș, ambele echipe de play-off.