Perioada de transferuri din SuperLiga se află în plină desfășurare. Dinamo, una dintre echipele foarte active până acum pe piața transferurilor, pregătește încă două mutări noi. Andrei Nicolescu a oferit detalii despre posturile vizate.
Dinamo a debutat oficial în noul sezon competițional din Superliga cu o deplasare în care a avut parte de multe dificultăți. „Câinii” au smuls un punct după 2-2 cu Csikszereda.
Andrei Nicolescu, cel care s-a declarat dezamăgit de prestația „câinilor”, a anunțat că echipa lui va mai semna cu cel puțin încă doi jucători în perioada următoare. Oficialul dinamovist a transmis și pe ce posturi va fi întărită echipa.
„Așa cum am spus, încercăm să mai facem două transferuri. Căutăm să facem alegerile foarte, foarte atent și să fie cele mai bune. Vrem un fundaș central și o dublură pentru aripă dreapta.
Nu știu acum. O să vedem la momentul când îi semnăm dacă sunt interesanți sau nu”, a transmis Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, la FANATIK SUPERLIGA.
Așa a arătat primul „11” al lui Dinamo contra lui Csikszereda: Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț – Kyriakou (debutant), Gnahore, Cîrjan – Armstrong (debutant), Al. Pop, Musi (debutant).
Alexandru Musi a reușit să marcheze la debutul său pentru Dinamo, dovedind, cel puțin pentru moment, că este un transfer reușit din partea „câinilor”. Fostul jucător al FCSB-ului a marcat atitpic, cu capul, în minutul 16, când a redus din diferența de pe tabelă.
De asemenea, noul membru din haita „câinilor” se mai poate mândri cu un aspect foarte interesant. Pentru al treilea an consecutiv, fotbalistul de 20 de ani înscrie la primul meci sub tricoul noii sale formații, după ce a reușit această performanță pentru Petrolul (23/24), FCSB (24/25) și acum Dinamo (25/26).