Sport

Andrei Nicolescu anunță o schimbare de ultimă oră înainte de Dinamo – FCSB: „Am informații”

Dinamo va fi gazdă în meciul cu FCSB, iar partida se va disputa pe „Arcul de Triumf”. Totuși, suporterii amenință cu un protest chiar la meciul de baraj. Ce a spus Andrei Nicolescu despre acest gest
29.05.2026 | 10:00
Andrei Nicolescu anunta o schimbare de ultima ora inainte de Dinamo  FCSB Am informatii
Andrei Nicolescu, ultimele detalii despre protestul fanilor lui Dinamo. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Fanii lui Dinamo nu se opresc din a-și arăta nemulțumirea cu privire la noua siglă a echipei, iar protestele ar putea continua chiar și în cel mai important meci al sezonului. Echipa lui Kopic îi întâlnește pe rivalii de la FCSB într-un baraj cu participarea în cupele europene „pe masă”, însă fanii din PCH plănuiesc să intre pe stadion abia după zece minute. Andrei Nicolescu are informații că aceștia s-ar putea răzgândi în ultimul moment.

Renunță fanii lui Dinamo la protest pentru derby-ul cu FCSB? Ce spune Andrei Nicolescu

Dinamo București se pregătește de meciul ce poate încorona un sezon foarte bun făcut de fotbaliștii din „Ștefan cel Mare”. „Câinii roșii” au finalizat play-off-ul pe locul 4, peste Rapid și FC Argeș, și și-au câștigat dreptul la barajul pentru UEFA Conference League. De partea cealaltă, FCSB a ajuns aici din play-out, în urma unui sezon ratat, însă care ar putea fi salvat de o victorie contra lui Dinamo.

ADVERTISEMENT

FCSB putea beneficia de lipsa fanilor din PCH în debutul partidei, însă Andrei Nicolescu deține informații cum că suporterii ar putea să se răzgândească pe ultima sută de metri și să conștientizeze faptul că este poate cel mai important meci pentru echipă din ultimii 8 ani.

„Am informații că în ultimul moment s-ar putea schimba, dar pe de altă parte trebuie să îi respect. Eu sper că în ultimul moment se vor schimba şi o să fie alături de echipă încă de la încălzire. E o chestiune care crește, tensiunea meciului crește, pe măsură ce ne vom duce în orele alea sper cumva să…

ADVERTISEMENT

E forma lor de protest, chiar dacă nu o înțeleg, o accept, ce pot să fac? Rugămințile noastre au fost să renunțe măcar pentru acest meci și să vadă ulterior cum vor să protesteze, dar pentru meciul ăsta să dea toată susținerea lor echipei. Dacă nu reuşim nu e un sezon cu sclipire, dacă ne-am califica ar da foarte mult dinamism, ar fi un boost de încredere pentru jucători, pentru cei care l-au transformat, pentru fani ar fi extraordinar”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport 1.

ADVERTISEMENT

De ce este atât de important meciul Dinamo – FCSB de vineri seară

Pe lângă faptul că este cel mai încins derby din România, meciul de baraj de vineri seară are o însemnătate mult mai mare de atât, întrucât miza este uriașă. Meciul de pe „Arcul de Triumf” ar putea însemna câteva milioane de euro pentru echipa câștigătoare, dacă va reuși să acceseze grupele Conference League.

ADVERTISEMENT

Pentru FCSB traseul ar fi mult mai ușor datorită coeficientului mare pe care l-a adunat în ultimii doi ani. De partea cealaltă, Dinamo ar putea întâlni adversari mai dificili, după ce ultima participare într-o competiție UEFA datează din sezonul 2017/2018, când a fost elimiantă din preliminarii de Athletic Bilbao.