Dinamo a obținut prima victorie în derby-ul cu FCSB după 5 ani. „Câinii roșii” s-au impus cu 4-3 pe Arena Națională, iar unul dintre remarcații din echipa lui Kopic a fost Alexandru Muși. Andrei Nicolescu, oficialul clubului, a lăudat prestația fotbalistului venit chiar de la rivali.
În această vară, Dinamo și FCSB au făcut un schimb interesant. Alexandru Musi a fost cedat „câinilor roșii”, iar Dennis Politic a ajuns în lotul roș-albaștrilor. Momentan, se pare că echipa din Ștefan cel Mare a ieșit mai bine în urma acestei tranzacții.
Andrei Nicolescu a fost impresionat de evoluția lui Alexandru Musi din derby-ul cu FCSB. Fotbalistul a făcut ce a vrut pe flancul stâng al atacului, acolo unde Ionuț Cercel nu a reușit să îi facă față.
„Musi e ceea ce anticipam. Am vorbit încă din decembrie pentru transferul lui. E în locul care trebuie. Mi-am dorit foarte mult să ajungă aici. Știam ce poate să facă. Știam că va da randament în sistemul nostru. Deocamdată ne arată că am gândit corect.
Cred că e un jucător care nici nu mai poate fi considerat under. Are maturitate în joc. Cred că poate să joace la orice echipă din campionat. El mai poate să crească. Trebuie să capete încredere în el. E dovada faptului că se simte bine și are potențial de creștere. Mai durează până când va fi o afacere de milioane”, a explicat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
În plus, oficialul celor de la Dinamo a spus și câteva cuvinte despre Dennis Politic, fostul fotbalist al „câinilor roșii”, care joacă acum pentru FCSB și nu trece deloc printr-o perioadă foarte bună.
„Dennis merită tot respectul nostru. În anii când a fost alături de noi, a ajutat foarte mult clubul. A fost o mișcare naturală. Eu știu că Dennis nu a arătat tot ce poate încă la FCSB. Nu cred că are rost să facem comparații. Ambele cluburi au avut un interes când s-a făcut tranzacția.
Cred că au fost decenți suporterii. Cred că au fost situații mult mai evidente. Pentru Dennis, cred că se vor estompa lucrurile astea. El e la un club care nu trece prin momente prea bune”, a mai spus Nicolescu.