Andrei Nicolescu a explicat că, așa cum era de așteptat în contextul dat, fotbaliștii de la Dinamo, în special Cătălin Cîrjan, au fost extrem de emoționați după ce au reușit să învingă FCSB cu scorul de 4-3.
De altfel tânărul mijlocaș al „câinilor” chiar avea lacrimi în ochi la un moment dat, după acest prim succes obținut de echipa din „Ștefan cel Mare” în fața actualei campioane a României în Superliga / Liga 1 în ultimii cinci ani și jumătate.
Criticat în termeni destul de duri de către anumți fani în săptămâna premergătoare acestei partide, Nicolescu a vorbit cu această ocazie și despre existența a „două lumi” când vine vorba despre suporterii dinamoviști. Astfel, ei i-a împărțit pe aceștia în cei care vin frecvent la stadion și cei care preferă să comenteze pe rețelele de socializare.
„Păi cred că tensiunea era la jucătorii noștri de anul trecut, era o tensiune foarte mare apropo de rezultatele cu ei și aveau nevoie de momentul ăsta și la toți a fost ca o descătușare. Nu știu dacă descătușare, cât mai mult o confirmare a faptului că pot.
Adică m-am uitat la Cîrjan, era cu ochii așa aproape în lacrimi pentru că era momentul pe care cred că l-a așteptat tot anul trecut și tot timpul a fost aproape și m-am bucurat foarte mult pentru el pentru că știu cât a suferit anul trecut, apropo de rezultatele astea, goluri luate în ultimul minut.
A fost un moment foarte, foarte emoționant cu el, pentru că l-am simțit că, ca și mine, dar la alt nivel, că el trăiește în teren, aștepta momentul ăsta ca o descătușare și cumva am vorbit și cu Opruț după aia, că erau, ei stau unul lângă altul în vestiar și…
Spuneau că aveau nevoie de confirmarea asta pentru că ei știu că pot să se bată de la egal la egal cu oricine, dar aveau nevoie și de un rezultat concret cu care să poată să creadă în asta.
Eu am stat un pic mai mult sus acolo, că știți cum e, după o victorie toată lumea trimite mesaje, toată lumea vrea să felicite la victorie, cumva suntem împreună toți, la înfrângere e mai greu. Și când am coborât în vestiar, erau deja un pic epuizați, toată lumea foarte, foarte fericită, pentru că e un moment…
Cred că s-au marcat două lucruri. Odată, știți că era o discuție din anul trecut că Dinamo nu câștigă pe Arena Națională. și s-a trecut peste această problemă și se dovedește că Arena Națională poate să fie o casă bună pentru Dinamo. Și terenul, stadionul, gazonul ne ajută.
(n.r. Dacă a fost rupt acest blestem) Da, unul care ține de mai puțin timp, că totuși câștigasem acum un an jumate pe Arenă, după aia n-am mai câștigat.
Și al doilea, cel pe care îl așteaptă dinamoviștii de patru ani jumate, cinci ani, victorie împotriva FCSB-ului. Astea s-au întâmplat aseară și cred că e un început foarte bun pentru încrederea pe care o să o aibă jucătorii.
(n.r. Despre criticile la adresa sa de dinainte de acest meci) Am văzut puțin, nu am văzut tot. Ce pot eu să spun este că ieri am fost la fanzone și realitatea din fanzone a oamenilor, asta înainte de meci, deci înainte de rezultat.
Realitatea oamenilor care sunt suporterii lui Dinamo și vin la meciuri e cu totul și cu totul alta. Am avut multă emoție acolo, multă pozitivitate, oameni care văd lucrurile așa cum trebuie. Mi se pare că sunt două lumi paralele, adică hate-ul ăsta de pe social media al unora, care sunt de fapt ăia care sunt vocali și reprezintă o minoritate, față de realitatea suporterului dinamovist.
Sunt două luni paralele, efectiv, și acum vorbesc, nu vorbesc de după victorie, vorbesc de situația de dinainte de meci, când toată lumea era în tensiunea lipsei rezultatelor, ca să zic așa.
Deci nu știu ce să spun apropo de social media, dacă chiar reprezintă realitatea suporterului dinamovist. Eu cred că realitatea suporterului dinamovist e aici, la fanzone, acolo unde se strâng suporterii și vin să scrie povestea alături de Dinamo. Eu cred că acolo e realitatea. Asta de pe social media…
Nu știu dacă e despre răbdare. Cred că e mai mult despre conștientizare corectă, este mai mult despre a raționa corect. Dar până la urmă, suporterii sunt suporteri, fiecare se manifestă cum vrea.
Țineți minte, am vorbit de Selmani, după primele patru luni îl înjurau toți să plece. Când a plecat, toți plângeau în pumn. Au venit jucătorii ăștia noi, după primele două etape i-am desființat, sunt dezastre, acum, după meciul de aseară, sunt eroi naționali.
Nu e așa. Lucrurile se construiesc moment cu moment. Ce pot să vadă și văd toți suporterii dinamoviști este că, într-un fel sau altul, toți jucătorii care ajung la Dinamo vor demonstra că au ajuns pe niște calități pe care le-am analizat concret, corect și în detaliu.
Important este că am bifat astea două borne și că avem un spirit bun, am demonstrat că se consolidează grupul de anul trecut și cred că totuși sezonul regulat nu e un sprint, este un sezon de anduranță. Trebuie să fim atenți la fiecare meci, să adunăm punct cu punct și sprintul va fi acolo în play-off.
Părerea mea, eu cred că a fost cea mai concludentă victorie sau cea mai concludentă înfrângere a FCSB-ului din cele patru pe care le-a avut. Cred că a fost un moment foarte important pentru că ei și-au dorit foarte foarte… Da, în sensul în care cred că în celelalte meciuri cam tot timpul s-a stat sub semnul echilibrului, ba chiar s-au avut momente în care se putea considera că FCSB poate să câștige meciul.
Vine într-un moment în care orgoliul și mândria lor au fost puse la încercare și cred că au dat toată energia pe care au avut-o aseară ca să câștige sau să nu piardă meciul ăsta.
O să vedem, dar eu cred că în momentul ăsta FCSB nu o să mai piardă meciuri în campionat, o să vedem următoarele meciuri. Pe de altă parte, noi am avut un spirit incredibil și cred că am dovedit că atunci când putem să stăm uniți și putem să ne punem energia împreună, nu mai contează că avem jucători care au venit de doar o lună și jumătate la echipă, spiritul ăsta poate învinge orice.
Cred că am făcut un meci tactic foarte bun, din păcate am avut două ezitări la penalty-uri, pentru că penalty-urile alea pe care le-am făcut noi sunt greșeli personale un pic neprovocate, dar asta este, se întâmplă în nebunia aia câteodată. Datorită energiei cu care ești încărcat”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.