Andrei Nicolescu, interviu eveniment: cine e omul care a salvat practic Dinamo. De ce nu a rămas la PSG după ce a luat probele și cum a jucat contra Stelei în 2018! Exclusiv

Andrei Nicolescu, 49 de ani, președintele lui Dinamo, este un om pe care suporterii lui Dinamo nu-l cunosc. M-am convins de asta după o discuție pe larg, cât un meci de fotbal, cu omul care, practic, a salvat Dinamo! Și nu este vreo figură de stil, și nicio forțare a tușei.

Andrei Nicolescu, interviu eveniment despre Dinamo, Rapid, Steaua și o viață de film. Cine este de fapt președintele lui Dinamo

Aflați o poveste a unuia dintre personajele care au devenit de primă pagină în ultimii 2-3 ani în fotbalul românesc. Pornind de la copilul din flori care a crescut la bunici cu WC în curte, la juniorul care a luat probele la PSG în clasa a X-a, la frustrarea de a-i fi „interzisă” o carieră de fotbalist de către mamă, la întâlnirea în premieră cu tatăl natural, celebrul regizor Ioan Cărmăzan, la Paris, apoi la drumul în avocatură în paralel cu microbul pentru fotbal.

Care l-a dus de la Rapid în liga a patra la ridicarea din țărână a brandului Dinamo. Iar proiecția planului privește spre 2028, anul titlului programat pentru „câini” în agenda președintelui pe care fanaticii suporteri ai lui Dinamo îl vor cunoaște după interviul premium care urmează!

„Am stat de vorbă două ore cu Părintele Ghelasie, unchiul meu, și am descoperit simplitatea rugăciunii”

Andrei, care e prima ta amintire legată de fotbal?

Digi24.ro

Fără Rubicon, rușii „nu puteau intra în oraș”: Cum a reușit o unitate de elită a armatei ruse să întoarcă soarta bătăliei din Pokrovsk

– O minge de cauciuc de 35 de lei, cumpărată de bunica mea cu 35 de ouă de la Alimentara din sat. Aveam 4 ani. Era o minge de culoare maro, pe care evident că am spart-o în copacii din curte în mai puțin de două zile de când am primit-o… Am suferit după aia, dar am cerut alta… Până pe la 7 ani jucam o dată pe săptămână pe islazul satului, duminica după biserică, atunci când se strângeau toți. Eram singurul dintre copii care juca împreună cu adulții.

Digisport.ro

România stă la hotelul celui mai bogat om din Bosnia. Are o avere uriașă, dar preferă mașini second hand

La 4 ani spui că mergeai la biserică. Acum mai mergi?

– Merg rar, dar nu merg neapărat la slujbe, merg pentru mine. Îmi caut momentele mele… Un unchi de-al meu a fost la Mănăstirea Frăsinei, Părintele Ghelasie, unul dintre frați, și a fost foarte cunoscut. Multă lume din România îl căuta. Fiind nepotul lui, am mers la el când mă gândeam ce să fac în viață și abia atunci am descoperit simplitatea bisericii. Biserica creștin ortodoxă mi s-a părut destul de complicată și de rigidă în ritualuri. Bunica mea mă ducea, cum ți-am zis, de mic la biserică și stăteam vreo 3 ore la slujbă împreună cu toți ceilalți. Nu am avut o senzație tocmai plăcută, biserica mi se părea rigidă.

Și ce s-a întâmplat la Frăsinei?

– Pe la 20 și ceva de ani, am fost la Părintele Ghelasie, am stat vreo două ore de vorbă cu unchiul meu și am descoperit simplitatea rugăciunii și a bisericii. Biserica nu stă în simboluri, stă în alt tip de sentimente și trăiri din punctul meu de vedere.

„Oglinda în care se bărbierea bunicul cu pămătuful am luat-o acasă. O am și acum!”

Spui că ai fost crescut de bunici. Cum a fost copilăria ta?

– Sunt recunoscător pentru copilăria mea petrecută la țară până la 8 ani, la Șerbănești, un sat din Vâlcea, de la marginea Coziei. Am trecut prin toate: de la WC-ul în curte la 30 de metri și hârtia de ziar pusă într-un cui, în loc de hârtie igienică, până la prune, fân, stână, ritualurile clasice. A rămas fascinantă pentru mine amintirea de duminică dimineața, când bunicul se bărbierea cu pămătuful, cu o lamă, într-un lighean cu apă și o oglindă, pe care eu am luat-o acasă și o am și acum! Era un ritual pe care nu-l mai întâlnești nicăieri: cum ascuțea briciul pe o bucată de piele…

Ce s-a întâmplat la 8 ani?

– Mama s-a recăsătorit și a venit la Ploiești, unde am stat de la 8 la 18 ani. Apoi am venit la București, eu fiind născut la Piatra Neamț.

„Mama a preferat să fie o femeie tânără cu un copil din flori decât să stea într-o căsnicie în care nu credea”

Mama ta era actriță, iar în perioada când era însărcinată cu tine a luat decizia să plece de una singură la Piatra Neamț…

– Da, mama a suferit foarte mult. A trăit o poveste de iubire, care nu s-a concretizat. Deși societatea de atunci o judeca, și-a asumat chestia asta și a plecat în provincie, la Piatra Neamț. A preferat să fie o mamă tânără cu un copil din flori decât să stea într-o căsnicie în care nu credea. Din cauza asta a suferit foarte mult. Iar în anii ăia în care eu am crescut la bunici, probabil că a trecut prin multe traume. Apoi situația s-a normalizat, s-a recăsătorit, și-a regăsit liniștea.

Ai vorbit cu mama ta despre perioada aceea?

– Din păcate, nu. Și a fost o perioadă destul de ciudată în comunicarea mea cu ea pentru că o vedeam cum suferă. Eu, ca adolescent, aveam tendința aceasta de a-mi cunoaște tatăl biologic, dar pentru ea asta era o durere! Am înțeles mult mai târziu. Lucrurile s-au liniștit, timpul le rezolvă pe toate, cauterizează rănile.

„Părinții mei s-au opus ca eu să fac fotbalul. M-a afectat asta”

Tatăl tău vitreg, cel care ți-a dat numele de Nicolescu, cum era?

– Avea și el un băiat, fratele meu vitreg Vlad Nicolescu, cu care am crescut. Vlad este doctor în America, a plecat de când a terminat facultatea. Tatăl meu vitreg este un om de cultură care m-a educat foarte bine în raport cu lumea în care trăiam eu cu fotbalul, voiam să fac fotbal. În perioada aceea, anii 80-90, doar cei slabi la învățătură erau în zona fotbalului! Părinții mei se străduiau să nu am nicio problemă cu școala, oricum nu am avut. Mi-a dat educația unui om de cultură cu niște principii poate prea morale pentru societatea noastră. Și îi mulțumesc pentru asta. Numai că și el, și mama s-au opus ca eu să fac fotbal, lucru pe care nu l-am apreciat, nu-l apreciez nici acum, dar pot să-l înțeleg. Pe de altă parte, eu nu cred în principiul conform căruia părinții dictează viitorul copiilor. Și mai este și o metaforă cu care m-am identificat și care spune că o generație pune aripi și o generație taie aripi.

La ce te referi?

– Bunica mea, neputând să meargă la școală, și având frați care s-au făcut preoți sau educatori în perioada aia, 1900 și un pic, era atât de înnebunită să știe să scrie, să citească, încât pe ambii copii, și pe mama și pe Florin Zamfirescu, unchiul meu, i-a făcut artiști! De mici le-a dezvoltat această plăcere și această dorință. În comparație, părinții care au avut de suferit pe vremea lui Ceaușescu de privațiuni erau de principiul „fă ceva ce e sigur, să ai un serviciu, o casă, un viitor”. Asta era generația mea. M-a afectat asta, pentru că părinții mei s-au opus clar ca eu să fac fotbal și până la urmă au reușit!

„Am luat probele la PSG, în 1991, mătușa era la Paris, dar…”

Cum a debutat fotbalul pentru tine în cadru organizat?

– În primul rând a fost vorba de 1989, acea selecție la Steaua unde am reușit, când domnul Sătmăreanu a venit acasă la ai mei și i-a convins în cele din urmă să mă lase la fotbal, la internat. A venit Revoluția și părinții au refuzat să mă mai lase la internat. Apoi, în 1991, am fost în probe la PSG! A urmat Nantes în 1993, când aveam 17 ani. S-a opus vehement mama, pentru că trebuia să-i dea tutela mătușii mele și era un lucru de neimaginat. Iar totul a culminat cu clasa a 12-a, când începusem să joc la Prahova Ploiești, în liga a treia, să câștig niște bani, iar acești bani erau mai mulți decât salariile părinților mei! În acel moment mi-au interzis să mai merg la fotbal ca să pregătesc BAC-ul! Eram un băiat foarte bine crescut, drept pentru care i-am ascultat.

O avalanșă de bombe în CV-ul tău de jucător. Să ne oprim la momentul PSG din 1991… Ce s-a întâmplat acolo?

– Mătușa mea, sora tatălui meu bun, era la Paris și a insistat să merg la PSG la probe. Le-am luat! Puțină lume mai știe că în acea perioadă se pleca în Franța cu viză și o luai pe 7 zile. Eu am reușit prin unele intervenții să obțin viză pe o lună, dar ca să rămâi ca minor în străinătate era foarte complicat. Dar decizia părinților a fost să nu rămân la Paris, deși poate aveam un viitor.

Prima întâlnire cu tatăl său biologic, regizorul Ioan Cărmăzan: „M-a întrebat dacă am fost la curve!”

Când l-ai cunoscut prima oară pe tatăl tău biologic, celebrul regizor Ioan Cărmăzan?

– La Paris l-am cunoscut, când mătușa mea a organizat o întâlnire incognito. Aflasem despre el că e tatăl meu, dar nu știam despre întâlnire. A fost un moment foarte interesant. Ulterior am realizat că el era mult mai emoționat decât eram eu… Primul impact a fost destul de dur. Țin minte că mi s-a părut că e destul de rudimentar, pentru că prima lui întrebare, după ce mi-a zis cine e și ce face, a fost dacă am fost și eu la curve! Aveam 16 ani, am rămas perplex! Mi-am dat seama că el era blocat, nu știa ce să mă întrebe, nu avea subiecte de discuție cu mine. Efectiv aceea a fost prostia care i-a venit să o spună în acel moment de emoție.

Ce relație ai acum cu el?

– Cu Nuțu, pentru că eu așa îi spun, am o relație normală, bună, care a avut suișuri și coborâșuri. A fost o relație care a început târziu, cum îți spuneam. Dar la el este de apreciat faptul că și dacă nu ne vedem trei luni de zile este ca și cum nu ne-am fi văzut de ieri. Mai am doi frați de la el, Zoran și Deian, cu care mă văd și vorbesc. Zoran este producător la Antena 1, iar Deian a terminat „Regie”, s-a întors din State, și-a refăcut familia.

Nu am avut de câștigat că sunt nepotul lui Florin Zamfirescu, pentru că puțină lume știe. Am avut o relație foarte bună cu Florin până de curând când nebunia politică l-a făcut cumva să mă catalogheze și pe mine, deși eu nu sunt afiliat în niciun fel. Dar nu am mai putut discuta cu el. E o personalitate care trebuie admirată, un artist simbol” – Andrei Nicolescu

Andrei Nicolescu: „Eu mă lăsasem de fotbal, dar nu știam!”

Ce ai simțit când ți-au spus părinții „gata cu fotbalul, avem școală, avem Bacalaureat”?

– Cred că pentru copii, dacă nu au un sfătuitor, nu contează nicio zi. Eram atât de inconștient încât îmi spuneam că nu joc trei-patru luni și văd eu apoi ce se întâmplă. Și nici nu avea cine să-mi spună că perioada cea mai importantă de dezvoltare pentru un fotbalist este cea între 16 și 18 ani. Atunci, dacă pierzi și o săptămână, trebuie să te pregătești suplimentar. Asta dacă vrei să faci performanță. Ca să mă exprim plastic, eu mă lăsasem de fotbal, dar nu știam!

Când ai conștientizat?

– Undeva pe la 20 de ani când mi-am zis, în primul an de facultate, că reiau fotbalul și mi-am dat seama că nu mai e posibil.

Prin 2012, 2013 am început să consiliez oameni din fotbal de la liga a doua în calitate de avocat. Am început să învăț atunci procedurile FRF, ce înseamnă licențierea, schimbarea de sediu, de denumiri. Am avut în acea perioadă, cu Ovidiu Burcă, și încercarea cu LPF 2. Nu știam ce e, dar m-am băgat pentru că eram curios. Cu Ovidiu am studiat multe dintre posibilitățile de a ne implica în fotbal” – Andrei Nicolescu

Ai rămas însă aproape de fotbal…

– Da, și m-am băgat la futsal. Am jucat la o echipă care a promovat în prima ligă și m-am ales cu cele mai multe rupturi musculare. Când eram avocat în Prahova, în primii ani de stagiatură, am mai jucat o perioadă pe la liga a treia acolo. Apoi am venit în București. Mi-am făcut o echipă, Tricolorul, și în 2018 am dus-o în play-off-ul acela nebun cu Rapid, Steaua, Dinamo! Am și jucat contra Stelei în acel play-off. Tot timpul am cochetat cu fotbalul. Cu avocații am mers la campionate mondiale, europene, le-am câștigat, am ieșit cel mai bun fotbalist! Pasiunea a rămas, microbul era acolo. Nu am fost niciodată departe de fotbal.

Cum a ajuns Andrei Nicolescu la Rapid. „Pe primarul Tudorache l-am cunoscut prima oară ca adversar: era în divorț cu fosta soție”

Cum ai ajuns la Rapid?

– Dintr-o întâmplare fericită, ca să zic așa, neavând dinainte nicio legătură. Am cochetat cu ideea ca un club istoric ca Rapid să nu moară. Înainte de falimentul Rapidului, spre finalul insolvenței, împreună cu Ovidiu Burcă și cu un prieten de-ai lui, el fiind și președinte acolo, am încercat să facem un plan de redresare financiară pe care să i-l propunem domnului Moraru. S-a constituit un grup prin care am încercat un proiect cu acțiuni pentru suporteri împreună cu o bancă, ce urma să fie partener. Identificasem niște soluții și am cerut domnului și doamnei Moraru să ne semneze un NDA (n.r.- non-disclosure agreement), că nu vor implementa proiectul cu altcineva. NDA-ul avea o clauză de 200.000 de euro, s-a transformat în 100.000, dar nu a fost semnată nici aceea. Domnul Moraru a încercat să facă acel proiect singur ulterior, am văzut în presă, dar în 3-4 luni Rapidul a intrat în faliment.

Ai fost dezamăgit atunci?

– Mi-am dat seama că e foarte greu să construiești în fotbal cu orgolii. Sunt momente când trebuie să faci un pas în lateral. Mi-am dat seama că un brand ca Rapidul se distruge. Ulterior, l-am întâlnit pe primarul Tudorache, dar în calitate de adversari. El era în divorț cu fosta lui soție și am interacționat. Am ținut legătura după aceea, am încercat să-l ajut la preluare de mandat, cu foarte multe autorizații blocate pe Sectorul 1. Am făcut ceva muncă pro-bono, nu contează, dar de aici s-a legat o relație și ulterior el a venit cu această idee de reînființare a Rapidului.

Am interacționat prima oară cu domnul Dragomir la el la hotel, când am constituit federația română de poker. În perioada mea la Rapid ne-am întâlnit mai mult, pentru că dânsul avea un nepot care juca la Rapid și era mai implicat. Venea mai des și la meciurile Rapidului, și la cele ale juniorilor. De acolo mă cunoaște mai bine și a văzut cum am încercat să reorganizăm Academia și clubul” – Andrei Nicolescu

„La Rapid erau mari tensiuni! Noi împărțeam fum!”

Așa că te-ai apucat de treabă în Giulești.

– Eram entuziasmat împreună cu Ovidiu Burcă de noul proiect. Ovidiu i-a adus și pe Pancu, și pe Daniel Niculae. Toată munca administrativă de coagulare a forțelor am făcut-o eu. M-am întâlnit cu Gigi Corsicanu, am discutat, fanii erau reticenți la început, dar toți își doreau să existe Rapidul. Așa am plecat la drum. Domnul Tudorache avea un război politic și nu putea să mai implice Primăria la Rapid, apăruseră multe blocaje. A fost doar o pălărie de imagine, dar a contat. La nivelul ligii a patra, am putut să gestionăm lucrurile, am avut un buget de 100 și ceva de mii de euro, ceea ce era foarte mult pentru acel nivel. A venit Superbet-ul, am venit eu cu niște bani, a venit Ovidiu, am avut niște sponsori, a fost Gruia Stoica o perioadă. Dar acolo erau foarte, foarte multe interese, foarte multe orgolii. Mi se părea ireal la un moment dat că erau mari tensiuni între niște oameni care, teoretic, trăgeau la aceeași căruță, dar nu aveau nimic de împărțit. Noi împărțeam fum!

„Cu Daniel Niculae am fost unele probleme de la început. Aveam întâlniri și el avea telefonul închis”

Când a venit Victor Angelescu la Rapid?

– După promovarea în liga a treia, undeva după începutul perioadei de pregătire, spre finalul lunii iulie. Eu îl știam pe Victor Angelescu, pentru că venise cu un an înainte la mine și-mi spunea că dorește să se implice la o echipă de fotbal. Atunci eu l-am direcționat spre Snagov și l-am făcut partener cu Cătălin Rufă, cel care era acolo, le-am făcut actele, i-am pus la masă pentru un proiect nou. Nu au avut coeziune, nu s-au înțeles și Victor a venit cu ideea să se implice la Rapid. Era o perioadă în care Rapid avea nevoie de cineva să sprijine financiar. Erau alte sume în joc, trebuiau și bani pentru a se achita marca. Se făcea atunci celebra licitație pentru marcă.

Fricțiunile tale ulterioare cu Victor Angelescu au pornit de la Daniel Niculae?

– Cu Daniel Niculae am avut de la început unele probleme. Și nici nu aș vrea să vorbesc foarte mult despre asta pentru că sunt încă niște răni peste care nu am trecut. Daniel Niculae ne-a acuzat pe noi că facem, că dregem, aveam întâlniri toți și el la ora 11 dimineața avea telefonul închis! E greu să discut despre asta.

„Nu am nicio relație cu Victor Angelescu! Am plecat de la Rapid frustrat că nu am știut să citesc un om”

În ce relație ai rămas cu Angelescu?

– În nicio relație! După promovarea în Liga 1, eu am fost revocat din funcția de președinte și am început un proces personal cu el, nu cu Rapidul. A fost un proces pe care l-am pierdut… Mă rog, niciuna dintre părți nu a avut câștig de cauză, dar eu consider că l-am pierdut. Am avut foarte mult de învățat pe latură umană și foarte, foarte mult de pierdut personal datorită încrederii acordate unui om.

Cu ce sentiment ai plecat de la Rapid?

– Am fost frustrat pentru că mi s-a furat bucuria promovării. Eram frustrat pe toată situația, dar frustrat și pe mine pentru că nu am știut să citesc un om! Dar asta e… Apoi mi-am dat seama că lecția îmi folosește și, dacă sunt băiat orientat spre pozitiv, voi avea de câștigat din această experiență.

Cum a salvat Andrei Nicolescu pe Dinamo de la faliment. „Am văzut după retrogradarea din vara lui 2022 că, în sfârșit, toate interesele din jurul clubului Dinamo dispar”

Ai avut mereu o relație bună cu Ovidiu Burcă. Cum ați construit-o?

– Relația s-a construit încă din perioada când el juca fotbal. Aveam prieteni comuni. Ne vedeam des la restaurantul pe care-l avea în Centrul Vechi, apoi ne-am mai văzut când el juca la Timișoara. Relația s-a dezvoltat natural. Am făcut și concedii împreună, am și lucrat împreună.

Au fost și asperități uneori…

– Normal că au fost! Și la Rapid într-o perioadă în care probabil, și din orgoliu, și din tensiunea cu care se construia acolo, eu am greșit apropo de modul în care am interacționat cu el. Se întâmplă, dar nu am rămas cu resentimente. M-am bucurat când și-a ales cariera de antrenor și s-a fixat pe chestia asta, pentru că el oscila.

V-ați reîntâlnit la Dinamo.

– Așa e. Pe mine Dinamo m-a interesat foarte mult pentru că avea o situație foarte grea după retrogradare, în iunie-iulie 2022. Am văzut că, în sfârșit, toate interesele din jurul clubului Dinamo dispar și toți oamenii care avuseseră tendința să-l țină sub control nu mai erau interesați de Dinamo! Din momentul acela am vorbit cu Ovidiu Burcă și i-am spus că trebuie neapărat să meargă la Dinamo, că e o provocare mare pe care nimeni nu ar lua-o și el are capacitatea de a o gestiona! Am început să facem planuri.

„Erau acolo 40-50 de oameni absolut toți dinamoviști. Eu eram singurul văzut rapidist”

Cum a început perioada Dinamo pentru tine?

– Am fost în iulie 2022 la o întâlnire în care Vlad Iacob, prin niște filme puse pe un laptop, încerca să convingă oamenii să investească la Dinamo. Era domnul Murat acolo, care spunea că pune el 100.000 de euro pe lună și să se mai strângă încă 20 de oameni cu 5.000 pe lună fiecare. Adică 200.000 de euro pe lună, 2,4 milioane pe an pentru Dinamo. Asta era structura cu care se dorea salvarea lui Dinamo. Erau 40-50 de oameni acolo, absolut toți dinamoviști, de la oameni politici la oameni de afaceri! Eu eram singurul care era văzut rapidist! Toți au vorbit, și-au dat cu părerea cum ar trebui mers prin țară și adunați bani, tot felul de idei. Îmi puneam atunci întrebarea dacă vreunul din cei 40-50 va face ceva concret pentru Dinamo… Mi-am dat seama că nimeni nu va face nimic concret.

De ce ai avut senzația asta?

– Toți erau acolo pentru a fi văzuți și a se bate cu pumnul în piept că sunt dinamoviști! Probabil cu mici excepții de oameni care ajutau constant, dar nu aveau forța să ajute la nivelul la care Dinamo să se salveze. Am realizat că fără un plan bine structurat și un partener puternic financiar, Dinamo nu are nicio șansă!

Am avut momente foarte grele la Dinamo, momente de cumpănă, dar niciodată nu m-am gândit să renunț. Sunt mândru de grupul acționarilor care s-a constituit și sunt și eu parte din modul cum au ajuns aici. Am avut mereu pe masa lor mandatul meu și stau fără stres, pentru că știu că sunt analizat pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce se vorbește despre mine pe la colțuri” – Andrei Nicolescu

„Totul s-a blocat în momentul în care trebuia să facem tranzacția cu Șerdean. A dispărut!”

Ce a urmat?

– Am plecat de la acea întâlnire și am început să-mi fac temele. Am luat toate documentele din insolvență, intrasem în contact cu Vlad Iacob și cu Răzvan Zăvăleanu. Mi-am pus pe hârtie o structură pornind de la academie până la comunicare și partea sportivă. Aveam nevoie de 12-13 milioane de euro pe planul făcut de mine. Trebuia găsit acel investitor. La momentul ăla nu am calculat foarte exact acțiunile de la Lotus, pentru că familia Iacob îmi vorbea că le vom cumpăra cu 75.000 de euro. Nu s-a dovedit real, dovadă că a trebuit să se plătească 550.000 de euro! De asemenea, planul nu includea și diverse lucruri care, amânate, pot să coste mai mult. Și astăzi confirmarea este că planul pus de mine pe hârtie este respectat în proporție de 80 la sută. Cu mențiunea că a trebuit să fie alocați ceva mai mulți bani față de proiectul inițial.

Unde s-au găsit acele milioane de euro?

– În primul rând în parteneriatul pe care vroiam să-l facem cu One. Cu Andrei (n.r. – Diaconescu) și cu Victor (n.r. – Căpitanu) mă știam și acolo a fost o discuție interesantă. Ei au vrut să integreze proiectul lui Dinamo în tot proiectul pe care ei îl dezvoltă în București. Era foarte important centrul de copii și juniori și tot „hub”-ul din jurul stadionului Dinamo. Am fost de totală bună credință. Totul s-a blocat în momentul în care trebuia să facem tranzacția cu Șerdean pentru Lotus. Știți povestea… Am pregătit banii, am pregătit actele să le semneze Victor, dar domnul Șerdean a dispărut. Avea telefonul închis! De aici s-a creat o telenovelă, proiectul cumva a murit pentru o perioadă de două săptămâni. Andrei mi-a spus, supărat, că „nu suntem la tarabă, noi suntem oameni de afaceri și nu putem fi șantajați atâta timp cât facem asta pentru a ajuta, nu neapărat că vrem noi să fim acționarii lui Dinamo”.

Toate culisele negocierilor cu „One” și decizia-șoc a lui Eugen Voicu: „El a avut un moment de nebunie: a fost punctul zero al salvării lui Dinamo! Toți dinamoviștii trebuie să-i mulțumească”

Ulterior Andrei Diaconescu s-a mai calmat…

– Da. După vreo trei săptămâni, m-a sunat să facem un plan puțin diferit, să nu fie doar despre „One”, să fie despre un grup de investiții care să dezvolte proiectul de la Dinamo. Așa l-am cunoscut pe Eugen Voicu și am început să ne gândim cum facem cu planul de reorganizare. Am încercat să dăm de domnul Șerdean ca să vedem cum procedăm cu acțiunile. Totul a culminat, în decembrie 2022, cu respingerea planului! Pentru toată tevatura creată în jurul lui Dinamo, pentru breaking news-urile mereu pe surse la care au fost expuși acești oameni de afaceri, grupul One a decis să se retragă. „Asta e, nu a fost să fie!”, mi-au zis.

La ce te gândeai atunci?

– Emoțional, eram implicat deja destul de mult. Și eu, și Eugen. Eram destul de departe cu predicțiile noastre. După Revelion, care părea un moment de moarte clinică, în ianuarie, când au început grevele fotbaliștilor care nu aveau nici apă la Săftica, Eugen a avut un moment așa de nebunie, a avut încredere în mine și a zis: „Hai să mergem înainte!”. Acela este un moment pentru care toți dinamoviștii trebuie să-i mulțumească. Orice ar zice oricine, că am auzit că erau nu știu ce investitori care ar fi venit, eu spun că acela a fost momentul zero al salvării lui Dinamo! Moment pentru care Eugen Voicu este principalul răspunzător. Chiar dacă aveam eu cunoștințele, curajul și nebunia, fără Eugen nu o puteam face.

Este vorba de bani, da?

– Da, era vorba de bani. A fost un salt de credință în februarie 2023, am făcut conferința de presă, am spus care vor fi primii pași. Am început să fim luați la mișto, eu mai mult, Eugen mai puțin… Am mers înainte, nu aveam ce să facem.

Înregistrarea video cu Ovidiu Burcă de pe culoarul de la Arcul de Triumf

Cum a fost acel final de sezon de ligă secundă, trăit cu inima-n gât?

– A fost un sezon în care știam că, dacă vom prinde play-off-ul, vom promova! Se crease un nucleu foarte frumos, jucătorii începuseră să creadă în ceea ce se întâmpla la club, se aliniaseră cu Ovidiu și cu ce cerea el. Stăteam doar la mâna rezultatelor noastre în ultimele 3 etape. În ultima rundă din sezonul regulat aveam nevoie de victorie, nu am obținut-o, dar s-au legat alte patru rezultate și am reușit să intrăm în play-off. A fost momentul de declic. Țin minte că am o înregistrare video cu Ovidiu pe culoarul de la Arcul de Triumf în care i-am zis să țină minte că atunci am promovat în liga 1! Și noi abia prinsesem ultimul loc de play-off!

Promovare de Hollywood…

– Da, dar liniștea nu a durat foarte mult. A venit nebunia cu întoarcerea administratorului special împotriva acționarilor, interdicția la transferuri, cu o mașină de propagandă care acredita ideea că noi vrem să conducem pe banii altora în condițiile în care Vlad Iacob conducea pe banii noștri!

Barajul cu FC Argeș din 2023 a fost, sincer, ușor. O nebunie totală! Mi-am dat seama abia în a doua repriză din returul de la Mioveni ce diferență colosală de valoare fotbalistică intrinsecă există între fotbaliștii Argeșului și cei ai lui Dinamo. Am niște fotografii cu mine de la finalul barajului și mi se citește groaza pe față. Chiar trecusem foarte aproape de o mare rușine după rezultatul din tur (n.r.: 6-1 pentru Dinamo). Am fost aproape să ratăm promovarea!” – Andrei Nicolescu

„Nici acum nu m-aș fi despărțit de Ovidiu Burcă. A fost ciudat”

Au fost ceva discuții și cu acea interdicție la transferuri, din câte îmi amintesc.

– A fost pentru că noi știam, până cu două zile înainte să înceapă perioada de transferuri, că avem de plătit 300.000 de euro și s-au transformat în 600.000 de euro. Asta pentru că Vlad Iacob a uitat, subit, să trimită un mail pe care a crezut că l-a dat, dar nu l-a dat… Toată presiunea aia mediatică – „dați banii!” – ne-a îngreunat foarte mult. Aveam transferuri realizate cu jucători pe care-i convinsesem, gen Gregorio sau Abdallah, pe care nu am putut să-i prezentăm. Administratorul special și cel judiciar nu ne lăsau! Am vorbit cu PCH și au făcut ei prezentarea jucătorilor! Eram de-a dreptul într-o telenovelă. Vlad Iacob făcea conferințe singur și spunea că doar el va comunica!

Cât de dificil a fost primul sezon după promovare?

– Foarte greu pentru că au fost niște lucruri pe care le-am făcut emoțional. Și eu, și Ovidiu. Iar pentru performanță nu ai voie să iei decizii emoționale. Lui i-a fost greu să renunțe la unii jucători, după promovarea pe care i-o dăduseră, și nu a căutat soluții. Eu, datorită încrederii în Ovidiu, nu am luat niște decizii, deși pixul ajunsese la mine în momentul acela. Trebuia să-i mai aduc 3-4 jucători de care avea nevoie. A fost greu pentru că am intrat într-un vârtej complicat.

A fost grea decizia despărțirii de Ovidiu Burcă?

– A fost ciudată despărțirea, pentru că îți mărturisesc și acum că nu m-aș fi despărțit de el. Nici măcar atunci, în ciuda acelor probleme, i-aș mai fi dat credit pentru că în decembrie 2023 știam că vom îmbunătăți lotul.

„Kopic a instaurat o etică a muncii la Dinamo”

Cât de importantă a fost venirea lui Kopic pentru traseul ulterior al lui Dinamo?

– Pentru Dinamo înseamnă foarte mult! Pentru că a instaurat o etică a muncii, un lucru pe care Dinamo îl avea parțial și care lipsise cu desăvârșire înainte să vină Ovidiu Burcă. Știu niște povești despre cum a găsit el echipa asta și poate nici la liga a patra nu se întâmplă așa ceva!

Cum au decurs negocierile cu Gigi Becali pentru Musi și Politic?

– Naturale. Noi trecem peste orgoliile astea atâta timp cât există interese comune pentru realizarea unor asemenea mutări. Mie mi-a plăcut că domnul Gigi Becali a înțeles ce își dorește Dinamo ca și club, apoi totul a decurs natural.

L-ați lua gratis pe Dennis Politic înapoi dacă îl dă Becali?

– Nu aș vrea să intru în subiectul ăsta. Eu consider că Dennis este un jucător de mare valoare și are multe de spus în fotbalul românesc.

Titlul în 2028? „Da, asta e proiecția, iar sezonul acesta un loc de cupă europeană”

Ce le răspunzi acelor fani care încă te contestă? Dinamo este un brand și probabil liniște va fi doar când veți lua iar titlul.

– Cel mai des am fost acuzat că mint. Eu nu cred că am asumat ceva, cu subiect și predicat, care să nu se întâmple. Faptul că vorbesc despre eventuale transferuri și că ne dorim este o realitate. Doar cine nu e în fotbal, în zona de negociere a unor transferuri, nu înțelege cât de dinamice și dificile sunt. Diferența e mică între 99,9 la sută și zero la sută când e vorba de transferuri. Noi, dinamoviștii, trebuie să facem diferența între capacitatea financiară a acționarilor noștri și business-urile lor. Nu vrem să perpetuăm o stare de incompetență. La Dinamo nu se construiește pe principiul „hai că mai băgăm un milion”, se construiește cu responsabilitate.

Conform planului pe care l-ai făcut, proiecția titlului ar trebui să fie în 2028.

– Da, asta e proiecția. Pentru noi, sezonul acesta trebuie să fie o bătălie pentru un loc de cupă europeană. Și ar fi o reușită!

Transferul lui Mazilu a fost poate cel mai greu de realizat și care a expus clubul cel mai mult din punct de vedere financiar până în momentul ăsta. Adică, potențial. Dacă potențialul se confirmă, înseamnă că și Dinamo are foarte mult de câștigat” – Andrei Nicolescu

Momentul în care lui Kopic i-a trecut glonțul pe la ureche: „Îi putea fi fatal!”

Andrei Nicolescu a dezvăluit cum a decurs adaptarea lui Zeljko Kopic la Dinamo, venit în decembrie 2023, și ce probleme au fost în primul sezon cu el antrenor. „Zeljko Kopic mi s-a părut un tip foarte, foarte serios de la prima discuție și foarte meticulos în a organiza în cel mai mic detaliu în ceea ce are de făcut. Vrea să creeze valoare în fiecare zi, nu în salturi, ci prin muncă, muncă, muncă. A încercat să-și găsească repede reperele la Dinamo, le-a căutat în fiecare om din staff. A zis că poate gestiona totul până în vară cu oamenii care erau, dar îi putea fi fatal! A evitat să ia niște decizii grele în componența staff-ului. Nu dorea să deranjeze. Dar, după ce s-a terminat campionatul cu barajul câștigat cu Csikszereda, am luat eu niște decizii în locul lui. Am avut o discuție și i-am explicat de ce nu i-am zis în focul bătăliilor pentru a nu crea valuri. Am luat deciziile, mi le-am asumat și Zeljko a înțeles. E vara în care mulți dinamoviști au făcut mișto de mine când am zis că voi rupe pisica în două. Am reinstaurat etica muncii la Dinamo cu ajutorul lui Kopic”, a dezvăluit Andrei Nicolescu.

Povestea tare a transferului lui Cîrjan la Dinamo: „Am stat la pândă și am sărit”

„Îl știu pe Cîrjan de pe la 16 ani, de când îl urmăream în ligile inferioare. Mi-am dat seama ce potențial are și ce copil talentat e. L-am urmărit și când era la Arsenal, am suferit pentru el când s-a accidentat. Am spus-o când a venit la Rapid că mi se pare cel mai bun transfer ca potențial. Am stat la pândă, iar în momentul în care s-a putut am sărit cu toate forțele noastre pe el! Mi-a oferit oportunitatea, am văzut că e și puțin dinamovist și atunci nu i-am mai dat drumul până nu l-am semnat cu Dinamo. Părinții erau destul de reticenți pentru că avuseseră o experiență destul de proastă în România, dar am avut un pic de noroc cu Cătălin Sărmășan, impresarul lui, care știa deja de un an ce fac la Dinamo. Mi-am asumat eu niște lucruri personale, altele de care știe toată lumea. De aia și iau convocarea lui la națională și ca o mică reușită personală”.

Familia, echilibrul emoțional. „Îmi doresc să ajung tatăl Evei, nu ea să fie fiica președintelui de la Dinamo”

Cât de importantă e familia pentru tine și cât te ajută să dai deoparte nebunia de peste zi când ajungi seara, acasă?

– A fost foarte important că soția mea și-a asumat rolul de mamă din momentul în care am avut copii. De atunci Loredana a stat acasă, chiar și când făceam doar avocatură. Pentru echilibrul emoțional al copiilor este foarte important ca măcar un părinte să fie lângă ei când cresc. Ea a fost pionul principal. Când s-a născut Eva îmi doream băiat, iar după ce mi-am dat seama ce înseamnă bucuria unei fetițe am zis că nu contează ce va fi, doar să fie sănătos. Deși recunosc că, în visele mele de bărbat, îmi doream un băiat cu care să merg la fotbal. Dar visele mele s-au diluat foarte repede pentru că sunt foarte mândru de fetele mele și de ce fac ele.

Ce senzație ai avut ca părinte când Eva a cântat la Concertul de Vatican în fața Papei?

– A fost primul moment de certitudine ca Eva este un artist. Și că toate eforturile pe care Lori și Eva le-au făcut vor fi răsplătite. Noi, în familie, știm ce poate Eva și cât de bună e. Acum, și cu Vocea României, se vede cine este Eva Nicolescu. Și îmi doresc cel mai mult să ajung tatăl Evei, pentru că acum aud doar că ea e fiica președintelui de la Dinamo.