Sport

Andrei Nicolescu vrea explicații după penalty-ul cerut de Dinamo la derby-ul cu FCSB: „E momentul în care VAR nu mai contează. Nu ne mai facem arbitri, dacă suntem inhibați”

Andrei Nicolescu a intrat în direct după FCSB - Dinamo, scor 2-1, în etapa a 28-a din SuperLiga. Președintele clubului din Ștefan cel Mare a cerut explicații după faza controversată din derby.
23.02.2025 | 23:33
Andrei Nicolescu vrea explicatii dupa penaltyul cerut de Dinamo la derbyul cu FCSB E momentul in care VAR nu mai conteaza Nu ne mai facem arbitri daca suntem inhibati
Andrei Nicolescu vrea explicații după faza controversată din FCSB - Dinamo 2-1. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Dinamo a pierdut derby-ul de pe Arena Națională cu FCSB, scor 1-2, în etapa a 28-a din SuperLiga. A fost a treia înfrângere în tot atâtea meciuri pentru „câini” contra marii rivale în actuala stagiune. Alhassan și Gele, pe de o parte, și Perica, pe de altă parte, au marcat în „Derby de România”.

Andrei Nicolescu vrea explicații după faza controversată din FCSB – Dinamo 2-1: „Kovacs nu ar putea să treacă cu vederea”

În prima repriză a meciului FCSB – Dinamo, Siyabonga Ngezana ar fi lovit mingea cu mâna în careu la o centrare a „câinilor”. Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue și nici Sorin Costreie sau Radu Ghinguleac nu au intervenit din camera VAR.

ADVERTISEMENT

Părerile sunt împărțite, iar Andrei Nicolescu vrea explicații. Conducătorul clubului din Ștefan cel Mare vrea să știe dacă VAR l-a sesizat pe Istvan Kovacs sau dacă arbitrul FIFA a fost sesizat și nu a vrut să intervină.

„Nu mi se pare un rezultat corect, dar e un rezultat care rămâne. (n.r. trebuia acordat penalty?) Trebuia să intervină VAR. Eu cred că VAR ar fi trebuit să aibă o decizie acolo, dar n-am înțeles dacă VAR a intervenit sau nu, încă nu știu.

ADVERTISEMENT

Aș vrea să aflu chestia asta, pentru că mie mi se pare că domnul Kovacs este un arbitru de talie internațională, iar în momentul în care VAR i-ar semnala așa ceva, nu ar putea să treacă cu vederea.

„A fost un penalty mai clar decât alte penalty-uri care s-au acordat pentru noi”

Chiar dacă în viteza jocului nu poți să vezi toate detaliile, VAR-ul este tocmai pentru asta, ca să te ajute. O decizie la VAR este atât de importantă, încât nu se pune problema să nu o semnalezi. Potențial penalty, potențial al doilea galben. În momentul ăla se discuta altfel.

ADVERTISEMENT

Eu v-am mai spus. Noi, toți, suntem oameni. Se poate să nu avem atenția exactă și să greșim. Tocmai de-asta s-a inventat acest sistem, care să ajute. Eu cu domnul Kovacs am mai discutat pe o fază similară și dânsul mi-a explicat de ce într-un anumit moment nu a văzut un anumit fault. L-am înțeles și l-am respectat. Dacă dânsul ar fi fost chemat la VAR, nu putea să treacă peste această fază.

ADVERTISEMENT

A fost un penalty mai clar decât alte penalty-uri care s-au acordat împotriva noastră și pentru noi. (n.r. R.I.P. VAR) E momentul în care nu mai contează VAR, pentru că este de ajutor doar atunci când cineva vrea să fie de ajutor, în alte momente nu e de ajutor. Înseamnă că nu funcționează, nu ajută fotbalul românesc. 

(n.r. personalitatea lui Kovacs) Atunci nu ne mai facem arbitri VAR, dacă suntem inhibați. Nu știu ce s-a întâmplat acolo. Mi-aș dori să știu dacă a fost o discuție pe această temă. Nu știu dacă a fost vreo discuție pe această temă.

Eu nu vreau să vorbesc foarte mult despre asta. Mi se pare că ne ducem în derizoriu vorbind despre deciziile VAR, încercând să găsim explicații pentru deciziile arbitrilor. Mergem înainte, nu mai putem întoarce. Chiar vreau să știu”, au fost declarațiile lui Andrei Nicolescu, la TV Digi Sport.

Tags: