Final de telenovelă în cazul lui Cătălin Cîrjan. Dinamo a decis ce va face cu căpitanul său și a stabilit prețul final: 5.000.000 de euro. Vezi pe Fanatik.ro toate detaliile.
Dinamo a început să devină interesantă, prin perspectiva jucătorilor pe care îi are, și pentru cluburile din străinătate. „Câinii” își puteau pierde căpitanul în această iarnă.
Cătălin Cîrjan a fost ofertat de ucrainenii de la Metalist 1925 Harkov, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Clubul a mai venit cu o ofertă, și mai consistentă, dar nu a avut câștig de cauză. Acum, conducerea lui Dinamo a anunțat că este pe cale să perfecteze prelungirea contractului cu Cîrjan, iar clauza sa va fi de 5 milioane de euro.
„Noi eram în procedura de a semna cu Cătălin o prelungire și cu semnarea unei clauze de vânzare de 5 milioane de euro. Presupun că acum vom finaliza această procedură”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit ”Totul pentru Dinamo”.
Cătălin Cîrjan a explicat cum a judecat întreaga situație în momentul în care a fost ofertat de Metalist Harkov. Mijlocașul a motivat că o astfel de mutare nu ar reprezenta un pas cu adevărat mare în cariera sa, iar cea mai mare dorință pe care o are acum este aceea de a fi campion cu Dinamo.
„A fost o ofertă foarte bună, avantajoasă și pentru club. Am avut puțin de gândit, dar eu așa am fost crescut. Nu totul se rezumă la bani în viață, cel puțin asta cred eu și familia mea. Nu cred că era un pas în față pe plan fotbalistic și, nu în ultimul rând, am făcut o promisiune suflării dinamoviste. Am spus că vreau să iau titlul și vreau să duc această promisiune la capăt. Asta îmi doresc!”, a spus, printre altele, Cătălin Cîrjan înainte de meciul cu U Cluj.
Zeljko Kopic a vorbit înaintea meciului cu U Cluj din etapa a 22-a din SuperLiga și a avut doar cuvinte de laudă pentru Cătălin Cîrjan. Antrenorul croat l-a lăudat pe fotbalist pentru profesionalismul său.
„Este un jucător important pentru noi Cîrjan. Am vorbit cu el și a fost o ofertă foarte bună pentru club, dar și pentru el din punct de vedere financiar. I-am spus că trebuie să vadă toate plusurile și minusurile, clubul să ia o decizie.
Am ajuns la concluzia că, la finalul acestei povești, decizia lui este să rămână la noi, să continue. Este foarte motivat, este concentrat pe ceea ce înseamnă Dinamo, pe următorul meci. Cu siguranță, asta este o veste bună pentru echipă. Cătălin este un băiat cu o atitudine foarte bună, calități multe!”