Victor Angelescu şi Andrei Nicolescu au colaborat pentru o perioadă la Rapid. Despărţirea a fost cu scandal. Nicolescu a plecat şi a ajuns ulterior la Dinamo, iar Victor Angelescu a devenit Rapid numărul 1 la giuleşteni.
Andrei Nicolescu i-a răspuns la acuzele lui Victor Angelescu în direct la FANATIK SUPERLIGA. Actualul administrator special de la Dinamo susţine că el l-a adus pe Angelescu la Rapid, iar finanţatorul giuleştenilor nu are coloană vertebrală:
“Am văzut declaraţia domnului Angelescu. Memorie scurtă, coloană vertebrală zero, dacă domnul Angelescu vrea, putem să intrăm în detalii. Şi în ceea ce priveşte neregulile şi cum a ajuns la Rapid.
Multe alte chestii. Eu nu am nimic cu clubul şi el trebuie să meargă înainte şi să performeze. Chiar sunt mulţumit de parcursul pe care îl are Rapidul. A ieşit dintr-o negură în care nu se vedea nicio scăpare.
De cealaltă parte, relaţia mea cu domnul Angelescu a fost cum a fost. Am avut încredere în cine nu trebuia, dar am ştiut să îmi accept alegerea nepotrivită. Nu am făcut scandal, deşi sunt foarte multe teme de scandal acolo şi eu nu sunt un tip care să fac chestia asta.
Să îmi hrănesc orgoliul cu detalii care să îl facă de râs pe fostul meu partener. El a venit la mine ca să ajungă la o echipă de fotbal. Iniţial i-am propus Sportul Snagov, iar după alte discuţii am convenit că poate fi partener la Rapid.
Nu vreau să spun dacă l-am adus sau nu la Rapid. Sunt o mulţime de dovezi, dacă domnul Angelescu îşi doreşte polemică, putem să o facem. Am trecut peste acest subiect, am învăţat ce am avut de învăţat şi mergem mai departe.
Am cunoscut mult mai bine lumea fotbalului pentru că nu fusesem implicat direct. Am descoperit un club şi un ADN pe care îl ştiam doar din poveşti şi din presă. Iar în legătură cu domnul Angelescu nu pot să spun că am învăţat ceva din fotbal pentru că el juca pe Play Station până atunci.
Dacă dânsul îşi doreşte, facem publice discuţiile, mail-urile, tot ce doreşte. Dacă vreţi, întrebaţi-l, ar fi hazliu să aflăm pentru ce m-a dat în judecată: pentru transferul lui Sefer”, a spus Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
La emisiunea “Suflet de rapidist”, Victor Angelescu l-a făcut praf pe Andrei Nicolescu, spunând că nu a băgat niciodată bani în club şi ajunsese să îşi aloce merite ca şi cum ar fi fost acţionar:
”Singurul merit al lui Andrei este că a plecat, pentru noi este un capitol închis. Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar cu Andrei noi nu promovam, nu ajungeam sub nicio formă aici, nu îl atrăgeam pe domnul Șucu lângă noi. Nu se făceau deloc lucrurile bine cu el în conducere.
Este una din cele mai bune decizii pe care le-am luat, că l-am readus pe Daniel Niculae și l-am îndepărtat pe Andrei. Eu nu aveam încredere în el, el nu era partenerul meu, el era doar un reprezentant al unei persoane și ajunsese să își aloce meritele, importanța, de parcă era unul din acționari.
El nu a băgat niciodată bani. Nu am avut deloc încredere, noi, clubul, am și avut un proces cu el, pentru că a făcut unele lucruri care nu erau ok. L-am acționat în instanță, dar m-a convins Dan Șucu să renunț, să punem punct acestui capitol, să nu mai fie animozități.
Acum, nu vreau să zic că nu a fost și el parte din proiect sau că el și Ovidiu Burcă nu au pus umărul și la lucrurile bune. Cu Ovidiu eu am o relație foarte bună și acum, eu mereu l-am văzut separat față de Andrei. Le urez succes la Dinamo, poate acolo lucrurile vor merge foarte bine. Pentru toată lumea ar fi bine ca Dinamo să fie un club de primele 6 din România”, a declarat Angelescu la “Suflet de Rapidist”.
În fiecare luni, marți și vineri, FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI se vede LIVE și în exclusivitate pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.