Andrei Păunescu, interviu emoţionant despre Ilie Balaci: „Avea aroganța nobilă a omului de elită”

Andrei Păunescu l-a cunoscut foarte bine pe Ilie Balaci. FANATIK.RO l-a căutat și l-a găsit pe fiul altui mare dispărut al poporului român, Adrian Păunescu, în studiou, „trăgea” la înregistrări pentru spectacolul Cenaclului Flacăra din 3 noiembrie, de la Sala Palatului.

A reînviat spiritul Cenaclului prin spirirul nemuritor al tatălui său, în memoria sa… Și nu vrea să-l mai lase să se stingă, așa că „nici să mâncăm nu facem pauză, o să terminăm după 12 noaptea, vreau să fie totul pus la punct lacrimă pentru spectacol”, ne-a luat tare din start. L-am convins să facă pauza de masă fără masă și să ne povestească despre „intersectările” lui cu Ilie Balaci.

Unghiile înnegrite înainte de un „set” în finala Cupei

Deci, Andrei, amintirile tale despre Ilie Balaci încep în…

– Hai să o luăm cronologic. Prima: finala Cupei României 1981, pe care Craiova a câștigat-o ca la tenis, 6-0 cu Politehnica Timișoara. Sau, într-un cuvânt, măcel. Ei bine, în ziua aia, eu am fost copil de trupă… de fapt copil de echipă, m-a lăsat tata o după-amiază întreagă, până la meci, cu echipa, la hotelul „Flora” din București și am stat în camera lui Ilie Balaci și Sorin Cârțu, la un centimetru de idolul fotbalistic al copilului Andrei Păunescu.

Cum era Ilie în momentele acelea dinaintea unui meci important, cu trofeul pe masă, cum se spune…

– Era un om relaxat, era egal cu el însuși și în fața unui copil ca mine, dar la fel și în fața colegilor, și în fața șefilor. Avea aroganța nobilă a omului de elită, care i-a făcut și mare bine în teren, și ca jucător, și ca antrenor, și care i-a făcut și dușmani, pentru că idioții nu înțeleg aroganța oamenilor speciali ca o calitate, ci ca un defect, și de aia el nu a fost acasă înțeles și acceptat niciodată după ce a plecat în contextul pe care îl știm. Concret, nu s-a comportat nici prea drăgălaș, fiindcă eram fiul lui Adrian Păunescu, care atunci era principalul lor susținător, nu s-a comportat, însă, nici distant, a fost Ilie Balaci cel pe care îl știam, Ilie Balaci din fiecare zi. Am stat lângă el, i-am văzut degetele de la picioare, descălțate, odihnindu-se…

Era vreunul lovit, cu unghia înnegrită, cum au majoritate fotbaliștilor de la loviturile primite?

– Avea unghiile înnegrite nu neapărat din perioada fotbalului de performanță pe care îl făcea, și tata, care a jucat fotbal, le avea la fel, aveau unghiile distruse de când jucau desculți, în copilărie, pe „liniile”, cum se zice în Oltenia, pe ulițele satelor oltenești. El era din Bistreț, familia Balaci era din Bistreț, la puțini kilometri de Bârca, de unde este ramura paternă a familiei Păunescu.

„Adunarea populară” de la Craiova, după eliminarea lui Kaiserslautern

Alt moment…

– Alt moment… Martie 1983. Eram în turneu cu tata, cu Cenaclul Flacăra, la Timișoara. Ne pregăteam să venim spre Craiova, unde urma să se dispute meciul cu Kaiserslautern, sfert de finală pentru calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Tata are scânteia aia premonitorie… „Trebuie să scriem un cântec mare”… Vorbea la telefon cu cei din echipă, cel mai mult cu Ilie și Costică Ștefănescu, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, și a scris poezia „Cântec pentru Oltenia” în câteva minute, i-a dat textul, să facă muzica, lui Valeriu Penișoară, și el plecat dintre noi din păcate, care era un învățător din Moldova, din Duda Epureni, lângă Huși, Vaslui, și care ținea cu Dinamo! Ca să vezi ce eclectică și frumoasă e lumea asta! A scris Penișoară muzica și am cântat în autocar, pe drum, am repetat și am cântat în premieră absolută „Cântec pentru Oltenia” în vestiar, după meci. Sunt poze pe internet cu vestiarul, cu Nadia Comăneci, cu tata, lângă tata Ilie, Cămătaru, Lung în stânga, se vede și el în poza aceea, eram și eu pe-acolo, era o atmosferă extraordinară și apoi a fost seara formidabilă când, de la o fereastră a hotelului Jiul, care n-avea balcoane, tata a ținut în frâu o mulțime de câteva zeci de mii de oameni, venită, inițial, să-i calce în picioare pe nemți. Și tata le-a spus „Numai popoarele primitive își ucid fizic adversarii pe care tocmai i-au învins, haideți să-i lăsăm pe nemți să plece la aeroport că destul i-au umilit Balaci și oltenașii noștri!”. O precizare: nemții erau îmbrăcați în alb-roșu, oltenii la alb-roșu văd numai roșu în fața ochilor, reacționează cam nervos… Eee, află că mulțimea a făcut pârtie, nemții au ieșit, s-au suit în autocar și au plecat spre aeroport în aplauzele oltenilor care tocmai doriseră cu zece minte înainte să-i calce în picioare… Atunci, cenaclul care a urmat, și care a început fără microfoane, că nu erau pregătite, nu ne-au lăst să punem repede boxele pe geamuri… îmi amintesc că primul secretar al județului, unul Radu, a venit la hotel într-o haină de piele neagră, cu gulerul ridicat, gen Gestapo, și i-a spus tatei „M-a sunat tovarășul Ceaușescu și mi-a spus «Radule, când se termină marea adunare populară de la Craiova dă-mi un telefon»”… O maximă ironie pentru că „marile adunări populare” îi erau rezervate în epocă numai lui, conducătorului iubit. Și Ceaușescu a înțeles atunci că n-avea ce să facă și că o mulțime entuziasmată, ca la Craiova, trebuia lăsată să-și descarce emoțiile, iar nemulțumirile astea ale lui s-au adunat în timp și în doi ani Cenaclul Flacăra a fost interzis. Iar renașterea sa se leagă, vezi cum e istoria, tot de Ilie Balaci.

„Dimensiunea” neștiută a lui Ilie…

Cum de Ilie Balaci?!

– Ăsta-i alt moment memorabil…  Esențial. Și care este dintr-o altă cheie. O dimensiune a lui Ilie pe care puțini o știu. Cenaclul Flacăra a fost interzis în 1985. Trec anii… Adrian Păunescu interzis și el, fără acces la radio, la televiziune, în presă… La începutul lui 1990 era clar că, în acea atmosferă de libertate, Cenaclul Flacăra trebuia să renască. Cu cine crezi că am renăscut Cenaclul Flacăra?

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Păi cu Ilie Balaci, doar spuseși acum, ca să rămânem în zonă…

– Exact! Tata a vorbit cu Ilie Balaci, care era antrenor și jucător la Turnu Severin, și cu ziaristul, odihnească-l Dumnezeu, Dumitru Vișan… „Cartuș” i se spunea… și s-a pus la cale renașterea Cenaclului Flacăra. Care s-a întâmplat în data de 7 mai 1990, pe stadionul din Severin, unde peste 7.000 de oameni entuziaști au fost martorii unui spectacol excepțional care a marcat renașterea fenomenului care a fost Cenaclul Flacăra. Puțini știu, repet, dimensiunea asta de rafinament, de inteligență mult peste medie, până la urmă de om care se implică și în alt domeniu, cu curaj și personalitate, în cultură în cazul ăsta, a celui care a fost în primul rând un mare fotbalist, Ilie Balaci.

Așa a fost întotdeauna, un tip direct, curajos…

– Alt moment. 1997, iunie, urma să participăm cu toții, eu împreună cu tatăl meu, cu Ilie Balaci, la o emisiune „Ceaiul de la ora 5”, la TVR. Atunci tata a scris poezia „Scrisoare către Ilie Balaci. Condamnarea de a avea talent” și i-a citit-o în premieră în emisiune. Nu l-am mai văzut pe Ilie cu lacrimi în ochi decât atunci… La fel a scris tata poezia, și eu am compus muzica, cu câteva ore înainte de emisiune de la Antenă în care l-a readus pe Gică Hagi la echipa națională. Tata a scris trei poezii pentru trei fotbaliști: Dobrin, Balaci și Hagi. Niciuna programată, toate la impuls de moment. Vezi cum se întâmplă, un poet care a iubit sportul a scris poezii pentru cei trei mari fotbaliști care formează podiumul fotbalului românesc dintotdeauna, indiferent pe ce loc îi pun pe fiecare unii sau alții. Nici nu contează ordinea… Astea sunt doar câteva amintiri de copil, de adolescent, de om matur care a avut șansa să-l cunoască pe Ilie Balaci nu numai ca jucător, nu numai ca om spiritual, ci și ca om implicat în cultură, implicat activ în renașterea fenomenului Cenaclul Flacăra în 1990.