Sport

Andrei Pavel, despre retragerea Simonei Halep de la Bad Homburg: „Poate îi e frică”

Andrei Pavel a analizat decizia Simonei Halep de a se retrage de la Bad Homburg. „Trebuie să aibă grijă să fie 100%. Poate îi e frică să riște Wimbledon-ul”, susține fostul său antrenor.
20.06.2021 | 15:30
Andrei Pavel despre retragerea Simonei Halep de la Bad Homburg Poate ii e frica
ADVERTISEMENT

Întrucât durerile provocate de accidentarea suferită luna trecută, în turul doi al competiției de la Roma, Simona Halep și-a anunțat retragerea de la Bad Homburg. Deși a ratat astfel un test important înaintea Wimbledon-ului, Andrei Pavel consideră că decizia luată împreună cu staff-ul ei o va ajuta să fie în formă maximă la debutul pe iarba londoneză.

De multe ori, când ai o accidentare, când protejezi partea aia, e posibil să te accidentezi la altă parte a corpului. Au luat o decizie pentru a salva Wimbledon, noi îi ținem pumnii”, susține fostul său antrenor.

ADVERTISEMENT

Ocupantă a locului trei în ierarhia mondială, sportiva noastră forțează participarea la cel mai important turneu al sezonului de iarbă pentru a-și apăra titlul cucerit în 2019, după o finală câștigată în fața Serenei Williams, scor 6-2, 6-2. Ediția de anul trecut a fost anulată din cauza pandemiei Covid-19.

Andrei Pavel explică decizia Simonei Halep de a se retrage de la Bad Homburg

Cum a spus și Simona, trebuie să aibă grijă să fie 100%. Nu cred că s-a antrenat pe iarbă în București. S-a dus acolo, poate, iarba fiind mai moale, folosești gamba mai mult, a avut anumite dureri.

ADVERTISEMENT

Poate îi e frică să riște Wimbledon-ul. Au luat o decizie pentru a salva Wimbledon, noi îi ținem pumnii. E foarte important să se antreneze în Londra. Primele tururi sunt foarte importante pentru a căpăta încredere.

De multe ori, când ai o accidentare, când protejezi partea aia, e posibil să te accidentezi la altă parte a corpului. Simona și Darren, Daniel Dobre, o să se sfătuiască, are o echipă care are grijă de ea”, a explicat Andrei Pavel la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Sportiva noastră riscă să piardă podiumul WTA. Sabalenka o poate depăși

În altă ordine de idei, trebuie spus că această nouă săptămână de absență o poate costa scump pe Simona Halep. În cazul unui parcurs excelent la Eastborne, unde este cotată ca favorită, bielorusa Aryna Sabalenka s-ar instala confortabil pe poziția a treia a clasamentului WTA.

Și pentru că un necaz nu vine niciodată singur, dacă ratează șansa de a-și apăra cele 2.000 de puncte obținute în urma succesului de la Wimbledon, sportiva noastră riscă să rămână în afara topului 10 după aproape șapte ani.

ADVERTISEMENT

Salutare tuturor! Sunt aici, la Bad Homburg, este un loc foarte frumos. Vreau doar să anunț că nu voi putea concura săptămâna aceasta, gamba mea nu este pregătită pentru o competiție.

Vreau să le mulțumesc organizatorilor, condițiile sunt excelente. Voi continua să mă antrenez, vreau mult să pot juca la Wimbledon, dar pentru moment trebuie să am grijă de corpul meu și să văd cum decurge recuperarea”, a transmis Simona Halep.

ADVERTISEMENT