FCSB este campioana din sezonul trecut, dar gruparea antrenată de Elias Charalambous a avut un start dezastruos de sezon, în ciuda faptului că au obținut calificarea în faza principală a UEFA Europa League. Chiar și așa, campioana en-titre este văzută în continuare drept principala favorită la titlu.
Andrei Prepeliță a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de nou promovata Gloria Buzău. După un start modest de sezon, cele două părți au ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului, iar Eugen Neagoe a preluat postul de antrenor principal pe banca buzoienilor.
Fostul mijlocaș al celor de la FCSB a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre lupta la titlu în SuperLiga României, dar și despre campania de transferuri a campioanei en-titre din această vară.
„Chiar dacă FCSB-ul a început mai greu, cred eu că vor reveni. La fel cum este lupta la retrogradare, la fel este și acolo în față, se vor decide lucrurile în play-off și în play-out. Acum echipele își consolidează loturile și acolo se va da lupta. Desigur că trebuie să faci puncte și acum pentru că e important la încredere.
FCSB pe planul acesta al transferurilor este echipa care a riscat cel mai puțin. Ei se bazează tot timpul pe jucători pe care îi știu, care activează în campionatul intern și sunt transferuri bune, jucători care au confirmat la echipele unde au jucat, s-au bătut pentru titluri, au câștigat titluri și cred eu că sunt jucători buni”, a declarat Andrei Prepeliță la FANATIK SUPERLIGA.
Știm cum va juca FCSB în derby-ul etapei a 10-a din SuperLiga, cu Petrolul. Gigi Becali a ordonat, iar Elias Charalambous și Mihai Pintilii vor face echipa la dorința patronului.
FCSB are nevoie de victorie în meciul cu Petrolul, programat sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 21:30. Campioana en-titre are doar nouă puncte după tot atâtea etape și, deși are un joc mai puțin disputat, e la 12 lungimi de liderul U Cluj.
„Ce a anunțat Gigi Becali aici, marți, schimbarea de sistem, 4-1-4-1, aia e pentru meciul de mâine cu Petrolul. Asta s-a antrenat. Asta au antrenat cuplul de antrenori Elias Charalambous – Mihai Pintilii.
Cu Târnovanu în poartă, Crețu, Ngezana, Dawa sau Popescu. E singura diferență. Că există discuția Vreau să îl văd pe Popescu cum joacă și cu Ngezana. Cu Dawa l-am văzut.
Radunovic la stânga. În fața lor Șut. În fața lui o linie de patru cu Băluță, Tănase, Olaru și Tavi Popescu, iar în față Daniel Bîrligea, aflat la debutul oficial la FCSB.
E primul 11 pe care FCSB îl va alinia mâine seară. Singurul semn de întrebare e în apărare la Dawa sau Mihai Popescu”, a transmis jurnalistul Cristi Coste, la FANATIK SUPERLIGA, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.