Buzău a avut o etapă de coșmar. Nou-promovata a pierdut în deplasare cu Dinamo într-o manieră categorică. „Câinii” s-au impus cu scorul de 4-1 (Politic 10, 84, Opruț 27 și Selmani 80/ Boateng 59 ag.), spulberând orice urmă de speranță pentru trupa lui Andrei Prepeliță.
Tehnicianul echipei din provincie a reacționat la finalul celor 90 de minute. Buzău a încasat două goluri în prima repriză și tot alte două în actul secund al partidei. Andrei Prepeliță s-a arătat dezamăgit de elevii săi.
„Am început meciul bine, 10 minute în care am stat doar în jumătatea adversă. Apoi am primit gol pe o minge ușoară, lungă, în care băieții noștri nu au jucat-o cum trebuie. În mod normal fundașii laterali trebuiau să iasă în presing la Abdallah… și s-a făcut 2-0.
În a doua repriză am făcut două modificări, am echilibrat jocul. Am revenit în joc la acel 2-1, după care am fost apatici așa… nu îmi dau seama din acea ieșire a lui Greab, care nu respinge mingea și se face 3-1. Pregătisem deja schimbările, Budescu în spatele lui Matoș și cu Stan ca să forțăm egalarea.
Au fost niște goluri ușoare din punctul meu de vedere. O să analizăm, dar am fost mult prea precipitați, marcajul nu a existat. La nivelul ăsta dacă faci asemenea greșeli, o echipă bună precum Dinamo te taxează.”, a spus Andrei Prepeliță după eșecul cu Dinamo.
Alexandru Ișfan, care a sosit în această vară la Buzău sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova, a fost complet debusolat după partida pierdută pe „Arcul de Triumf”. Jucătorul de 24 de ani a oferit o primă reacție la finalul meciului.
„A fost o înfrângere destul de usturătoare. Acum trebuie să luăm punct sau puncte. La 2-1 am avut un impuls, dar după 1-3 parcă ne-au turnat plumb în ghete.
Mă simt bine aici. E un pas important pentru mine. Trebuie să revin la forma pe care am avut-o acum ceva timp”, a spus Alexandru Ișfan, la flash-interviu.
În urma acestei partide, Dinamo a urcat pe locul 2 cu 7 puncte, în spatele liderului Oțelul Galați (cu 10 puncte). Gloria Buzău coboară pe poziția a 9-a, cu doar 4 puncte în primele 4 etape.