Sport

Surpriză! Unde a ajuns Prepeliţă. “Vreau ca Steaua să câştige titlul!”

Andrei Prepeliţă se pregăteşte în aceste zile cu FC Argeş, dar exclude o revenire în fotbalul românesc din iarnă. Fostul jucător al Universităţii Craiova şi al Stelei doreşte să îşi găsească la 31 de ani o nouă formaţie în străinătate.
16.11.2017 | 18:10
Surpriza Unde a ajuns Prepelita Vreau ca Steaua sa castige titlul

Andrei Prepeliţă s-a despărţit în această vară de FC Rostov şi a încercat în zadar să îşi mai găsească o nouă echipă în străinătate pe ultima sută de metri.  Internaţionalul român a mărturisit într-un interviu pentru FANATIK.RO că îşi doreşte să revină de la anul la echipa naţională , dar a vorbit şi despre lupta la titlu din Liga 1 Betano.

Andrei, după experienţa de la Rostov nu ai mai semnat cu nici o echipă?

Nu! Nu e vorba că nu am avut oferte sau nu am fost în discuţii cu unele formaţii din străinătate, dar am şi ţinut la salariul pe care doresc să îl primesc de la o echipa la care mă duc mai ales că sunt jucător liber de contract. La Rostov am avut un salariu foarte bun şi nu am dorit să cobor acum ştacheta.

Din Liga 1 nu ai avut nici o ofertă?

Sincer nu am luat în calcul o revenire în Liga 1, iar dacă e să fi luat în calcul aşa ceva, atunci eu sunt convins că nici o echipă de la noi din ţară nu mi-ar fi acceptat condiţia să vin să joc la ea până în iarnă, iar dacă îmi gasesc o ofertă mai bună să mă lase să plec în străinătate în pauză. Sunt sigur că nimeni nu semna cu mine un contract pentru trei sau patru luni.

Andrei Prepeliţă se antrează cu FC Argeş

În acest moment ce faci?

Evident că mă antrenez., nu stau degeaba. Mă pregătesc cu FC Argeş la mine la Piteşti, dar mi-am angajat şi un preparator fizic personal. Vreau ca în iarnă, atunci când mai mult ca sigur o să semnez din nou cu o altă formaţie să fiu pregătit. Îmi doresc să prind din nou un contract în străinătate şi sunt sigur că la 31 de ani o să reuşesc să îmi găsesc o echipă bună.

Lupta la titlu din Liga 1 o urmăreşti?

Normal! Consider că Steaua şi CFR Cluj se vor bate pentru câştigarea campionatului, iar eu îmi doresc ca la sfârşit Steaua să reuşească să iasă câştigătoare. Ambele echipe sunt bune, iar Dică face treabă foarte bună la echipa sa şi are şi jucători foarte buni pe mână.

“Îmi doresc să revin la naţională”

Cum ai caracteriza experienţa pe care ai trăit-o la Rostov?

Consider că am trăit o experienţă foarte bună la Rostov. Nu pot să uit că am întâlnit Bayern Munchen în Liga Campionilor, iar jucătorii pe care i-am văzut erau toţi de talie mondială. Dar nu regret că am plecat de acolo. Clubul şi-a schimbat politica, iar eu nu am avut ce să mai fac.

Ce spui de numirea lui Contra la echipa naţională?

Cosmin Contra este unul dintre antrenorii foarte buni ai României din noul val. Dânsul este un tehnician ambiţios aşa cum era şi ca fotbalist. Era normal să nu mă mai convoace acum pe mine la naţională, deoarece nu mai joc de câteva luni bune, dar după ce îmi voi găsi o altă echipă în străinătate să fiţi convinşi că îmi doresc să revin la echipa naţională.

1.200.000 de euro este cota pe transfermarkt a lui Prepeliţă

12 meciuri a jucat Prpeliţă pentru echipa naţională