Andrei Rațiu (26 de ani) a reușit o fază incredibilă în partida Rayo Vallecano – Villarreal (0-1). Fundașul dreapta al naționalei României a driblat consecutiv trei adversari, iar acțiunea sa a atras atenția chiar și a organizatorului La Liga.
Pe pagina de Instagram a competiției a fost distribuit videoclipul în care Rațiu a depășit trei fotbaliști ai ”Submarinului galben”, echipă în academia căreia a crescut. La Liga l-a comparat pe român cu o mașină de curse. Pe fundalul sonor al acțiunii fundașului dreapta a fost alăturat un sunet asemănător unui motor de Formula 1.
Andrei Rațiu a demonstrat încă o dată că este demn de porecla ”Sonic”. În faza respectivă, românul a alergat ca să recupereze o minge și să blocheze un atac. Momentul s-a petrecut la aproximativ 25 de metri de poarta echipei sale, pe partea dreaptă.
Rațiu și-a făcut datoria de fundaș cu brio. După aceea, și-a evidențiat tehnica foarte bună în regim de viteză. A legat trei driblinguri consecutive în flancul drept. Din păcate pentru el, faza s-a terminat la circa 35 de metri de poarta adversă. A pasat un pic cam moale pentru un coechipier, iar mingea a fost interceptată de un adversar. Găsiți video cu acțiunea aici.
Andrei Rațiu a devenit un titular incontestabil la Rayo Vallecano în stagiunea actuală. Evoluțiile sale entuziasmante au făcut ca presa spaniolă să scrie despre interesul giganților Real Madrid, Barcelona și Atletico Madrid pentru român.
Rațiu a jucat pentru Rayo Vallecano în 23 din 25 de meciuri posibile din campionatul Spaniei. Fundașul dreapta a marcat un gol și a furnizat două pase decisive către coechipierii săi. El a lipsit de pe teren, din cauza unor probleme musculare, doar în două partide.
Prestațiile din La Liga s-au reflectat perfect și la echipa națională. Andrei Rațiu a jucat aproape întotdeauna bine în tricolor, în cele 27 de selecții în care a înscris un gol. Cota sa de piață, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, este de șapte milioane de euro.