Sport

Andrei Rațiu conduce un top select în La Liga! „Sonic”, peste Mbappe în clasamentul finalului de an

Andrei Rațiu conduce un top select din campionatul spaniol. Care este capitolul la care „Sonic” se află peste Kylian Mbappe, starul de la Real Madrid.
27.12.2025 | 20:43
Andrei Ratiu conduce un top select in La Liga Sonic peste Mbappe in clasamentul finalului de an
Andrei Rațiu, peste Kylian Mbappe într-un top din La Liga. Sursă foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Andrei Rațiu este unul dintre cei mai importanți jucători din „Generația de Suflet”. Fundașul lateral impresionează constant în campionatul spaniol, iar acesta a reușit să-l devanseze pe Kylian Mbappe într-un clasament select.

Andrei Rațiu, peste Kylian Mbappe într-un top din La Liga

Forma lui Andrei Rațiu din acest sezon a fost la cel mai înalt nivel, evoluțiile sale fiind constant bune și stârnind astfel interesul celor mai importante cluburi de pe continent.

ADVERTISEMENT

La Liga nu mai are programat niciun meci în acest final de an, iar Andrei Rațiu se poate lăuda cu o performanță de invidiat. În meciurile din actualul sezon, fundașul lateral poreclit „Sonic” a fost cel mai rapid jucător din campionatul spaniol.

Andrei Rațiu a atins o viteză de 35,77 kilometri pe oră și ocupă prima treaptă a podiumului în acest top. Fundașul de la Rayo Vallecano a depășit astfel fotbaliști precum Mbappé, Asensio, Bakambu și Rafa Mir.

ADVERTISEMENT

Totodată, Andrei Rațiu a prins și top 10 al jucătorilor cu cele mai multe driblinguri din La Liga. În acest clasament „Sonic” atinge treapta a 8-a, cu 31 driblinguri complete, iar cel care conduce ierarhia este starul Lamine Yamal, cu 78 de astfel de reușite.

ADVERTISEMENT

Andrei Rațiu, „Fotbalistul Anului” în Super Gala FANATIK

Evoluțiile lui Andrei Rațiu au fost răsplătite și în Super Gala FANATIK. „Sonic” a fost numit „Fotbalistul Anului” la superbul eveniment organizat de FANATIK. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru site-ul nostru, fundașul de la Rayo Vallecano a mulțumit selecționerilor, suporterilor și fanilor.

„Mulțumesc FANATIK pentru acest premiu, tuturor care sunteți acolo, îmi pare rău că nu am putut să fiu cu voi acolo. Am vrut să fac o mențiune specială coechipierilor de la națională, cât și celor 3 selecționeri pe care i-am avut, cred că de la am învățat ceva și au avut un mare impact în cariera mea.

ADVERTISEMENT

Am vrut să le mulțumesc și suporterilor, pentru că întotdeauna am simțit sprijinul. Și nu în ultimul rând familiei mele, care îmi e mereu alături”, a spus Andrei Rațiu la Super Gala Fanatik 2025.

  • 18 milioane de euro este cota lui Andrei Rațiu
  • 36 de selecții și 2 goluri a adunat „Sonic” pentru echipa națională