Fotbal international

Andrei Rațiu, lăudat de antrenorul lui Villarreal după debutul la seniori: ”Este una dintre veştile pozitive”

19.04.2019 | 11:37
Andrei Ratiu laudat de antrenorul lui Villarreal dupa debutul la seniori Este una dintre vestile pozitive

Fundașul Andrei Rațiu a fost lăudat de antrenorul echipei Villarreal, Javi Calleja, după ce a debutat la seniori în meciul cu FC Valencia, din manșa secundă a sferturilor de finală ale Europa League. Fotbalistul aflat și în vederile selecționerului naționalei de tineret a României, Mirel Rădoi, pentru turneul final al Campionatului European, a evoluat toate minutele întâlnirii de pe Mestalla.

Andrei Rațiu, lăudat de antrenorul lui Villarreal după debutul la seniori: ”A arătat multe”

La finalul meciul cu FC Valencia, antrenorul formației Villarreal, Javi Calleja, a lădat prestația lui Andrei Rațiu, deși acesta a greșit la primul gol marcat de ”lilieci”. ”Având în vedere că a fost primul său meci, Andrei a jucat bine. Aceasta este una dintre veştile pozitive. A arătat multă personalitate pe teren. Nu l-a afectat faptul că a fost faultat la primul gol. A arătat multe. Este o veste pozitivă pentru Villarreal”, a declarat Calleja pentru site-ul oficial al clubului.

Andrei Rațiu, în vârstă de 20 de ani, a fost chemat la prima echipa de aproximativ o lună, însă până aseară nu apucase să debuteze. Fundașul dreapta român a beneficiat de numeroasele absențe din lotul ”submarinului galben” și și-a făcut loc în echipa de start. El a avut o prestație bună în meciul cu Valencia, deși a avut multe bătăi de cap cu portughezul Goncalo Guedes.

Andrei Rațiu în duel cu Goncalo Guedes în meciul Valencia - Villarreal din Europa League
Andrei Rațiu în duel cu Goncalo Guedes în meciul Valencia – Villarreal din Europa League

Andrei Rațiu, în atenția lui Real Madrid

Rațiu a început ca jucător la Villarreal U19, apoi a făcut pasul spre Villarreal C, pentru ca în acest sezon să evolueze pentru Villarreal B, în cea de-a treia ligă valorică. El are 23 de meciuri și un gol marcat pentru echipa secundă. Interesant este că evoluțiile sale constant bune l-au adus în atenția celor de la Real Madrid, care intenționează să-l transfere pe Rațiu la Castilla, așa cum este denumită echipa secundă a clubului de pe Santiago Bernabeu.

Villarreal a fost învinsă de FC Valencia, scor 0-2, în manșa retur a sferturilor de finală ale Europa League și a ratat calificarea în careul de ași. Andrei Rațiu a fost unul dintre ultimii români rămași în competiție, alături de fundașul lui SSC Napoli, Vlad Chiricheș, și de atacantul lui Slavia Praga, Alexandru Băluță. Din păcate, toți trei românii au fost eliminați în sferturi.