Sport

Andrei Rațiu, prima reacție după ce Rayo a fost forțată să plece de pe propriul stadion! Critici la adresa autorităților locale și a clubului: „Nu s-a întâmplat peste noapte”

Rayo Vallecano nu va putea să evolueze pe propria arenă în startul noului sezon din La Liga, iar Andrei Rațiu și coechipierii săi au transmis un mesaj dur în care critică atât autoritățile locale, cât și clubul.
31.07.2026 | 21:53
Andrei Ratiu prima reactie dupa ce Rayo a fost fortata sa plece de pe propriul stadion Critici la adresa autoritatilor locale si a clubului Nu sa intamplat peste noapte
Andrei Rațiu (28 de ani) și colegii de la Rayo Vallecano au reacționat cu privire la scandalul uriaș legat de stadionul echipei. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Autoritățile locale din Madrid au decis să suspende concesiunea Stadionului Vallecas din cauza neregulilor care există la arenă. Așadar, Rayo Vallecano nu va putea să își dispute meciurile de pe teren propriu pe arenă, fiind nevoită să găsească o alternativă. În acest context, jucătorii primei echipe, printre care se numără și internaționalul român Andrei Rațiu (28 de ani), au reacționat printr-un comunicat.

Andrei Rațiu și colegii de la Rayo, prima reacție oficială cu privire la scandalul legat de stadion

Într-un comunicat semnat de toți fotbaliștii primei echipe, postat pe rețelele sociale de căpitanul Oscar Valentin, jucătorii lui Rayo au comentat situația neplăcută în care se află clubul, care nu va putea să joace pe Stadionul Vallecas. Andrei Rațiu și coechipierii săi au criticat atât autoritățile locale, cât și clubul pentru starea în care a ajuns arena. „Jucătorii primei echipe a lui Rayo Vallecano doresc să exprime, în primul rând, dorința și voința de a juca în Vallecas, alături de fanii noștri, pe stadionul nostru.

ADVERTISEMENT

Pentru noi toți, a putea juca acasă, în fața suporterilor noștri, este o parte fundamentală a ceea ce înseamnă să porți acest tricou. De mulți ani, fanii lui Rayo Vallecano au denunțat starea stadionului nostru prin videoclipuri, imagini și numeroase mărturii. De mult timp, aceste avertismente nu au primit atenția necesară din partea comunității Madridului și a clubului Rayo Vallecano.

Astăzi, ne aflăm față în față cu consecințele. Un stadion în declin, cu facilități învechite și o întreținere evident insuficientă, ne-a adus într-o situație care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte. Acest lucru ar fi putut fi evitat”, au transmis jucătorii lui Rayo.

ADVERTISEMENT

Jucătorii de la Rayo, mesaj ferm pentru conducere

În continuare, fotbaliștii au subliniat că fanii sunt cei care vor plăti prețul pentru problemele de la stadion, iar aceștia au transmis un mesaj clar celor care sunt responsabili de situația stadionului. „Situația afectează direct suporterii. Mii de fani care umplu stadionul din Vallecas la fiecare două săptămâni cu intenția unică de a o susține pe Rayo Vallecano și care merită să facă acest lucru cu toate garanțiile de siguranță necesare și în facilități demne de istoria acestui club. Tot ce ne dorim este stabilitate și liniște sufletească pentru a continua să jucăm și să reprezentăm cu mândrie acest club.

ADVERTISEMENT

Avem încredere că persoanele care sunt responsabile pentru găsirea unei soluții vor face asta gândindu-se doar la binele lui Rayo Vallecano și al suporterilor. Pentru că Rayo Vallecano este o instituție care are o istorie de peste 100 de ani și merită, în primul rând, respect. Suntem un vestiar sănătos și dedicat, dedicat cartierului, așa cum am demonstrat în numeroase ocazii, căutând întotdeauna binele comun și dorind ca flacăra din Vallecas să nu se stingă niciodată”.

ADVERTISEMENT

Unde ar putea să își dispute Rayo Vallecano meciurile de pe teren propriu

În contextul în care Stadionul Vallecas este indisponibil, conducătorii lui Rayo i-au contactat pe cei de la Leganes cu privire la intenția de a disputa meciurile pe Estadio Municipal de Butarque. Varianta a căzut însă, iar gruparea care în sezonul trecut a disputat finala Conference League va căuta o alternativă.

Echipa lui Andrei Rațiu va începe noul sezon pe 15 august, cu un duel în deplasare contra celor de la Sevilla, iar apoi, pe 20 august, va evolua pe teren propriu împotriva lui Deportivo Alaves. Pe 31 august, Rayo se va deplasa pe Camp Nou, unde va înfrunta campioana en-titre, Barcelona, formație care l-a transferat recent pe Karim Adeyemi de la Borussia Dortmund.

ADVERTISEMENT
Tags: