Real Madrid se duelează cu Rayo Vallecano în etapa 22 din La Liga. Andrei Rațiu, fundașul român, a fost pe punctul de a-și duce echipa în avantaj, însă Thibaut Courtois a reușit să respingă
Andrei Rațiu a profitat de o lovitură executată prost de Real Madrid și a scăpat singur pe contraatac. Fundașul român și-a pus viteza în funcțiune și a plecat din propria jumătate până în careul advers.
Aflat în poziție de 1 contra 1 cu Thibaut Courtois, Andrei Rațiu a încercat să trimită pe colțul scurt, în dreapta sa, însă portarul belgian a fost la înălțime.
Concret, Thibaut Courtois a blocat perfect colțul scurt, acesta plasându-și ideal piciorul stâng. Din nefericire, șutul lui Andrei Rațiu a fost respins. Nu e pentru prima oară când fundașul român iese la rampă într-un meci cu Real Madrid, „Sonic” fiind cunoscut pentru duelurile sale cu Vinicius.
Andrei Rațiu este component de bază în „Generația de Suflet”. Fotbalistul de la Rayo Vallecano este titular de drept în echipa națională și se va afla cu siguranță printre cei convocați pentru barajul cu Turcia din luna martie.
Mircea Lucescu are nevoie de toți jucătorii apți pentru duelul extrem de important de la baraj. România are șansa, în ciuda faptului că a terminat pe locul trei în grupa de preliminarii, să revină la Campionatul Mondial după 28 de ani.