Sport

Andrei Stoica, debut nefericit în cușca din One Championship! A pierdut primul meci în cel mai tare turneu de kickbox din Asia

09.03.2019 | 18:53
Andrei Stoica a pierdut prima luptă din cadrul galelor ONE

Andrei Stoica a avut parte de un debut nefericit în cușca din One Championship! Luptătorul român a participat în premieră la cel mai puternic turneu de kickbox din Asia. Adversarul lui Stoica a fost marocanul Tarik Khababez, un sportiv cu o experiență mult mai mare. Trei reprize s-au duelat cei doi, dar în ciuda unei evoluții bune a românului, Stoica a pierdut meciul prin decizie unanimă a arbitrilor.

Andrei Stoica, debut nefericit în cușca din One Championship!

Andrei Stoica a trimis câteva lovituri puternice, dar marocanul a stat bine pe picioare și a replicat la fel de dur. La doar câteva ore după meciul pierdut, luptătorul român a transmis un mesaj fanilor pe o rețea de socializare. ”Am pierdut o luptă, însă războiul continuă. Am avut un meci greu, cu un oponent greu, în care am încercat să punctez cât mai mult, însă nu destul pentru a impresiona arbitrii. Nu le poți câstiga pe toate, dar e important să accepți provocări grele, care să te pună la încercare și să te dezvolte. Mergem înainte, nu dăm deloc înapoi”, a comentat Stoica înfrângerea

De remarcat că înțelegerea pe care Stoica a semnat-o la sfârșitul anului trecut cu promoția ONE este valabilă pentru o perioadă de doi ani de zile. Cea mai mare organizație sportivă din Asia s-a bucurat de un succes răsunător și a luat amploare în ultimii ani. În zonă, aceștia au o acoperire care rivalizează cu NBA, NFL și, chiar UFC din Statele Unite. Planurile sunt și mai mari pentru 2019.

Andrei Stoica, debut nefericit în cușca din One Championship! Andrei Stoica
Un marocan l-a învins pe Andrei Stoica în promoția ONE

Stoica, primul român primit în cadrul promoției ONE

Mai multe nume mari au semnat în ultima perioadă cu reprezentanții ONE. Printre ei se află foștii campioni UFC Demetrious Johnson și Eddie Alvarez, campionul Glory, Nieky Holtzen și  campionul W5, Cosmo Alexandre. Stoica, primul român acceptat să lupte în promoția One Championship era încântat de înțelegerea făcută. De altfel, lupta cu marocanul s-a desfășurat pe cel mai mare stadion din orașul Yangon, în statul Myanmar. Gala a fost transmisă în peste 118 țări din jurul lumii și a fost urmărită de peste 1 miliard de telespectatori.

„Abia aștept să lupt săptămâna viitoare! Fiind debutul meu în One Championship și în Asia, vreau să îmi demonstrez valoarea și să las o impresie buna. Vreau să cuceresc treptat Asia și să urc steagul României pe cea mai înaltă culme. Voi lupta chiar pe 8 martie, așa că sper să pot face un cadou frumos femeilor din România”, scria Andrei Stoica înaintea luptei.

  • 28 de victorii prin knock out are Andrei Stoica
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani...
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani sunt pârâţi la doamna
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani...
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani soția cu cea mai cunoscută amantă din România
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul...
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul ei a fost înșelat de soție. 𝐑𝐄𝐀𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐀𝐌𝐔𝐙𝐀𝐍𝐓𝐀̆
Anunț teribil despre Ion Iliescu! Adevărul despre execuția soților Ceaușescu
Anunț teribil despre Ion Iliescu! Adevărul despre execuția soților Ceaușescu
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 decembrie 2023. Expansiunea Universului
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 8 decembrie 2023. Expansiunea Universului
Simona Halep dă lovitura în plin SCANDAL de dopaj! Afacerea de milioane de...
Simona Halep dă lovitura în plin SCANDAL de dopaj! Afacerea de milioane de euro se extinde
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei:...
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei: ”O să-i respectăm dorința! Nu vrem război...”
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că...
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred...
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred că acolo mi s-a declanșat boala. E un sadism incredibil”
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română