Andrei Vlad (25 de ani) este oficial fotbalistul lui Aktobe. Fostul goalkeeper de la FCSB a semnat contractul cu gruparea din Kazahstan, alături de care vrea să își depășească performanțele obținute în România.
Aktobe, echipă care sezonul trecut a terminat pe locul 3 în Kazahstan, l-a deturnat pe Andrei Vlad din drumul spre Petrolul. Portarul în vârstă de 25 de ani era cu prahovenii în cantonamentul din Antalya, dar banii cazacilor l-au determinat să își schimbe planurile.
După ce FANATIK a dezvăluit în exclusivitate oferta lui Aktobe care l-a făcut pe Vlad să plece de sub comanda lui Adrian Mutu, site-ul nostru a intrat în posesia primei fotografii cu portarul român în calitate de jucător al roș-albilor.
Campion cu FCSB la finalul sezonului trecut, Andrei Vlad apare în poză alături de antrenorul lui Aktobe, Igor Leonov, și de agentul care a intermediat transferul, Traian Gherghișan.
Din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, Andrei Vlad se va lupta pentru obiective mari cu Aktobe. La finalul stagiunii trecute, noua echipă a portarului român a cucerit Cupa Kazahstanului, motiv pentru care va juca în cupele Europene. Acum, Aktobe vrea să ia și titlul de campioană, o performanță de neatins în ultimii 12 ani de zile.
La Aktobe, Andrei Vlad va fi din nou coleg cu Bogdan Vătăjelu, cu care a împărțit vestiarul la Universitatea Craiova în perioada 2014-2016.
„A semnat pe doi ani, totul e rezolvat. Echipa are ambiții mari, a câștigat Cupa și va juca în Europa League. Vor să progreseze anul acesta. E aici și Bogdan Vătăjelu.
Andrei e foarte mulțumit. A contat că va juca și în cupele europene. Antrenorul lui Aktobe este Igor Leonov, care are 350-400 și ceva de meciuri pentru Șahtior. L-a dorit mult. Nu a durat mult, doar până am venit noi aici și până la urmă am rezolvat”. ”, a declarat Traian Gherghișan, în exclusivitate pentru FANATIK.
FANATIK a dat toate detaliile legate de contractul pe care Andrei Vlad l-a semnat cu echipa care se află acum pe locul 3 în Superliga din Kazahsta, cu 43 de puncte, la patru lungimi de liderul Kairat.
În cei doi ani de zile la gruparea lui Igor Leonov, Vlad va avea un salariu lunar de 10.000 de euro, iar la semnătură a primit o primă de instalare în valoare de 100.000 de euro!