Helmut Duckadam a încetat din viață luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani, iar Andrei Vochin a ținut să amintească faptul că legendarul portar a fost un om cu coloană care a refuzat blaturile din perioada comunistă.
Prezent în studio la cea mai recentă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, consilierul președintelui Răzvan Burleanu a rămas marcat de momentul în care marele Duckadam a ajuns în arest pentru că a refuzat să apară într-o partidă trucată.
”Sunt multe, foarte multe amintiri cu Duckadam. Am fost colegi de platou la emisiuni, ultima la care am fost împreună a fost acum două săptămâni. Pe urmă, au fost nenumăratele momente în care ne-am întâlnit în perioada în care scriam cartea. Am stat cu el ore în șir de vorbă pentru a povesti multe din întâmplările de atunci din perioada ’86.
(n.r. – Spune-mi o întâmplare care nu a apărut în spațiul public zilele acestea) S-au scris multe și am regăsit și multe pasaje din cartea pe care am scris-o eu. Nu-mi dau seama dacă s-a scris ceva în plus.
Am văzut că și episodul când a fost arestat după Cupa Campionilor Europeni. Arestat, mă rog, fiind cadru militar la un moment dat, după ce au câștigat Cupa Campionilor, au trebuit să joace un meci la Craiova. Era un meci pe final de campionat în care cumva Craiova trebuia să câștige și el nu a fost de acord să se ducă la meci știind că lucrurile stau așa, ca să nu ia el golurile.
Nu mai știu cum era situația atunci, cine trebuia să dea gol atunci, Pițurcă parcă la Steaua, dar trebuia să piardă și nu a fost de acord să se ducă la meci și a fost trimis la garnizoană, la carceră. Nu știu cât l-au ținut acolo, o zi. Nu știu dacă a și stat acolo”, a povestit Andrei Vochin, la FANATIK SUPERLIGA.
Helmut Duckadam a avut mari probleme de sănătate încă de tânăr, iar acestea s-au agravat după retragerea din fotbal. În luna septembrie a fost operat pe cord, însă decesul său a survenit în urma unui accident vascular.
Familia legendarului portar al Stelei a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam va fi depus marți, de la ora 14:00, la Arena Națională, acolo unde fanii își vor putea lua rămas bun.
”Eroul de la Sevilla” a scris în testament că vrea să fie incinerat, iar Alexandra Duckadam, soția sa, i-a transmis jurnalistului Radu Naum că îi va respecta alegerea și a cerut tuturor să facă acest lucru.