Andrei Vochin a găsit adevărul trist care poate salva echipa națională: „Valoroasa Românie de dincolo de granițe”

Din 2018 încoace, România trăiește o mutație istorică: se nasc mai mulți copii din cel puțin un părinte român în afara granițelor decât în interiorul lor. Nu mai e o statistică de seminar. E o realitate care ne schimbă identitatea.

Suntem, după Siria, țara care a exportat cei mai mulți oameni. Peste patru milioane, spun unele estimări. Fără război. Fără foamete. Doar cu o plecare tăcută a generațiilor tinere, a forței de muncă cerute în lume. Oameni care au plecat în Italia, Spania, Anglia, Germania, Franța. Exact harta Top 5 campionate europene.

Acolo și-au întemeiat familii. Acolo și-au crescut copiii. Acolo i-au școlit într-o cultură educațională superioară celei de acasă. Din păcate pentru felul în care am reușit noi să gestionăm educația în ultimele două decenii.

Copiii din diaspora pot salva naționala României

Acei copii sunt astăzi legitimați în academii care respiră performanță. Se antrenează în centre de formare care produc anual fotbaliști pentru Champions League. Cresc într-o mentalitate a disciplinei și a competiției reale.

Digi24.ro

Cât de pregătiți sunt americanii și aliații lor pentru un conflict prelungit în Iran și de ce apare Ucraina în ecuație

Și noi încă ne întrebăm dacă e „corect” să-i chemăm la națională?

Dacă diaspora votează și influențează destinul politic al României, de ce n-ar putea influența și destinul sportiv? Dacă România reală e astăzi împărțită între interior și exterior, de ce echipa națională ar ignora jumătate din propria ei demografie?

Digisport.ro

Verdict clar în privința lui Dan Petrescu, la 3 luni după ce a anunțat că antrenorul a slăbit 30 kg

Da, cei mai buni dintre ei vor alege, dacă vor fi chemați, Franța, Spania, Germania sau Anglia. E firesc. Dar aceste țări pot face două sau trei naționale valoroase simultan. Nu toți vor avea loc. Mulți vor rămâne în afara primului cerc.

Andrei Rațiu, cel mai bun exemplu

De asta beneficiază azi țările Africii negre, statele din Magreb, Turcia, națiunile musulmane din Europa. Nimeni nu se supără că un jucător, refuzat de țara în care s-a născut, alege naționala părinților și bunicilor. Din contră. Devine poveste.

Și noi avem deja exemple. Andrei Rațiu, cel mai bun fotbalist român al anului trecut, e copil crescut în Spania. A venit la națională cu altă școală, altă rigoare, altă respirație a jocului. Nu ne-am plâns. Ne-am bucurat.

Un alt Andrei poate fi următorul capitol. Andrei Coubiș. Un jucător crescut în Italia, format într-un sistem competitiv real, care a spus „da” convocării la tineretul Italiei acum doi ani și „nu” unei posibile chemări din partea noastră. Atunci.

Dar timpul schimbă perspectivele. Și identitatea nu e un act administrativ. E o emoție.

România de azi înseamnă Torino, Madrid, Londra sau Stuttgart

Șansa României nu e doar în a chema jucători crescuți afară. E în a ști cum să-i aducă, cum să-i integreze, cum să-i facă să simtă că sunt doriți. Că sunt parte dintr-o construcție, nu doar dintr-o soluție de moment.

România de azi nu mai e doar între Carpați și Dunăre. E la Torino, la Madrid, la Londra, la Stuttgart. E în academiile Occidentului. E în copiii care vorbesc românește acasă și altă limbă la școală.

Fotbalul e fotografia societății. Dacă societatea s-a mutat, trebuie să se miște și naționala.

Poate că următoarea convocare a lui Andrei Coubiș nu va fi doar un gest sportiv. Va fi un semn că România începe să înțeleagă unde îi cresc, de fapt, copiii.

Și, poate, la fel de important ar fi ca nu doar fotbaliștii, ci și medicii, inginerii, profesorii, specialiștii școliți afară să găsească drumul înapoi acasă, pentru a servi România nu doar cu talent, ci cu experiență și demnitate.