Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Andrei Vochin a identificat mutările care au decis FCSB – Manchester United 0-2. „A stricat jocul. De ce să-i schimbi?”

Andrei Vochin a reacționat după ce FCSB a fost învinsă de Manchester United pe teren propriu. „Golul s-a luat și pentru că s-a făcut o schimbare total aiurea”.
31.01.2025 | 15:50
Andrei Vochin a identificat mutarile care au decis FCSB  Manchester United 02 A stricat jocul De ce sai schimbi
Gigi Becali, CRITICAT dupa FCSB - Manchester United 0-2 „A FACUT O SCHIMBARE AIUREA LA PAUZA!
ADVERTISEMENT

FCSB a suferit o înfrângere în ultimul meci din faza principală a UEFA Europa League. Roș-albaștrii au pierdut duelul cu Manchester United de pe Arena Națională. Andrei Vochin a urmărit jocul și a tras câteva concluzii interesante.

FCSB – Manchester United 0-2

Campioana României nu a avut prea multe șanse în meciul cu „diavolii roșii”. Englezii au căutat victoria încă din primul minut, pe care, până la urmă, au obținut-o după golurile înscrise de Dalot și Mainoo.

ADVERTISEMENT

FCSB nu prea a contat în atac. Bucureștenii au început meciul cu un sistem cu cinci fundași, care nu prea a dat roade. S-au lăsat multe spații și se simțea faptul că elevii lui Elias Charalambous nu sunt deloc familiarizați cu această tactică.

Andrei Vochin: „De ce să îl schimbi? Să arăți lumii cine e vinovat?”

Andrei Vochin e de părere că oamenii din staff-ul de la FCSB au comis câteva erori mari, care au dus la înfrângere. El consideră că schimbările făcute de roș-albaștrii în repriza a doua au fost total neinspirate.

ADVERTISEMENT

„Vrei să îți spun ceva? În minutul 56, până să dea Olympiakos gol, FCSB era calificată. La scor egal, FCSB era calificată mai departe. Era calificată în optimi. Ar fi avut două săptămâni de pauză în plus, plus două milioane de euro.

Primul gol s-a luat, pe de o parte, pentru că au intrat jucători foarte valoroși. Au fost extraordinari. Golul s-a luat și pentru că s-a făcut o schimbare total aiurea la pauză. Într-un mecanism care funcționează, nu are rost să schimbi.

ADVERTISEMENT

Unde faci schimbări? În zona de mijloc, unde ai cele mai mari probleme de lot? Lipsesc Lixandru, Chiricheș și Olaru. Pe lângă faptul că ai puține soluții, te apuci tu să inventezi schimbări la pauză. Pe alții nu îi ai. Au stricat jocul.

Într-adevăr, Vali Crețu a greșit la gol. După părerea mea, Crețu a greșit, nu Popescu. Crețu a dormit puțin la faza respectivă. Pe urmă îl scoți de pe teren pentru că ți-a făcut o greșeală? El are vivacitate, poate să te ajute. De ce să îl schimbi? Să arăți lumii cine e vinovat? Mi s-a părut… Ei aveau nevoie de jucători care să alerge. Eu nu l-aș fi scos. De ce să îl scoți? Poate să îți împingă puțin echipa în atac.

ADVERTISEMENT

FCSB nu a dominat pe nimeni, în afară de RFS, la nivel de posesie. Nu s-a schimbat foarte mult structura de joc. FCSB a greșit că nu a transformat ocazia de gol pe care a avut-o la început. Șansa lui Mihai Popescu. O echipă mică trebuie să profite”, a explicat Andrei Vochin în direct la FANATIK SUPERLIGA.

Gigi Becali, CRITICAT dupa FCSB - Manchester United 0-2: „A FACUT O SCHIMBARE AIUREA LA PAUZA!

ADVERTISEMENT